Orice mamă are la dispoziţie nouă luni să îşi imagineze că urmează Raiul pe pământ. Apoi, tot visul poate să i se năruiască în câteva minute petrecute cu un nou-născut. Din acel punct, sunt două căi. Fie îşi reglează aşteptările, fie devine adeptă a parenting-ului. Îţi explic imediat.
După ce copilul tău a ieşit în lume, e linişte. În spital se aude doar un plâns dulce, crud, slab. Asistentele sunt acolo, în caz de nevoie. Micul prunc arată ca un îngeraş, familia îţi aduce flori şi zâmbete. Digital, băncile de recoltat celule stem te lasă în pace, pentru că nu le mai interesează de tine. S-a încheiat o eră. Dar, de după colţ, rânjeşte alta.
Să analizăm contextul
Începutul vieţii cu un bebeluş e presărat cu multe momente de panică. Micile decizii ale unei zile normale, de la băiţă la haine, par mai grele decât sunt. Deşi tu ştiai cum o să îţi creşti copilul, e normal să apară nesiguranţe. Dar alegi să intri puţin pe internet şi descoperi că poţi să îl strici pe cel mic pe viaţă, cu fiecare pas. Şi asta doar pentru că eşti mamă, nedormită şi predispusă la depresie postnatală.
Cui îi mai pasă de stima ta de sine sau de starea ta de spirit, în afară de cei foarte apropiaţi? Pe internet eşti singură şi poţi să arunci cu banii într-o nouă direcţie. Ai de luat cărţi, cursuri, şedinţe personalizate de consiliere, pe care le vezi zilnic, de mai multe ori, atunci când prinzi şi tu câteva minute de linişte şi faci greşeala să le petreci pe telefon.
Toate produsele astea virtuale ajung să îţi pună la îndoială instinctul, părerile şi să te reseteze până în punctul în care ar trebui să-i spui copilului tău vorbe scoase din gura altora. Atunci am realizat eu că, deşi parenting-ul nu înseamnă părinţie, maternitate sau cum vrei tu să îi zici, e susţinut de o întreagă industrie care pompează către fiecare ramură a ei.
Cum arată o mamă bună pe net
Maternitatea a trecut prin mai multe perioade în care era la modă să te porţi cumva sau altcumva cu copilul tău. Dacă în urmă cu un secol, trebuia să îl pupi doar când dormea, acum câţiva ani ţi se cerea să ai o abordare blândă, iar azi una de tip parenting.
Pentru asta trebuie să ştii şi ce e aia. Parenting-ul este un concept inventat de Alfie Kohn, un nene care are doi copii şi, totuşi, susţine ideea că tu trebuie să te descurci mai bine decât părinţii tăi, pentru că ei au fost naşpa. Iar eu nu mă voi resemna niciodată cu rolul unui adult buşit sau să îmi zică oricine că mama a fost naşpa. Dar azi, ca să fiu o mamă bună, ar trebui să îi găsesc o vină fix mamei pentru fiecare greşeală pe care o fac, deşi sunt om. Ironic, Alfie Kohn (un uşor misogin, să îi zicem) nu ar avea idei aşa rele. Dar asta îl strică.
În acelaşi timp, ar trebui să aleg un stil de educaţie. Alternativ, pentru că tradiţionalul nu e bine văzut, deşi a dus la adulţi puternici, o bună parte din ei învingători psihic şi suficient de maturi încât să urmeze cursul natural al vieţii şi să ajungă părinţi. Dar la noi tradiţional înseamnă patologic, nu o experienţă transmisă din generaţie în generaţie de mii de ani. În fine.
DW Winnicott
O mamă suficient de bună începe cu o adaptare aproape completă la nevoile copilului său și, pe măsură ce trece timpul, se adaptează din ce în ce mai puțin complet, treptat, în funcție de capacitatea crescândă a sugarilor de a face față eșecului ei. Eșecul ei de a se adapta la fiecare nevoie a copilului îi ajută să se adapteze la realitățile externe.
Metodele ar fi Waldorf (despre care nu se ştie mai nimic) şi Montessori (despre care tot nu se ştie mai nimic, dar e un cuvânt care vinde bine).
Am citit-o pe Maria Montessori pentru ca, mai apoi, să ajung la concluzia că până şi bunică-mea a avut multe elemente comune cu viziunea italiencei în felul în care m-a crescut pe mine. Am văzut şi că ce zice femeia e departe de cel puţin primele treizeci de site-uri de produse de cumpărat care se folosesc de numele ei. Până aici, totul corect, dar totul greşit. D-aia eu nu o să zic niciodată că fac montessori, deşi sunt de acord cu multe din spusele autoarei.
Am deschis Instagramul şi am văzut că aproape mă întreabă câte paie a băgat azi fii-miu într-o cană cu găuri, cât de des îl pun să se joace cu carduri şi dacă are vreo jucărie făcută din suluri de hârtie igienică. Am zis că nu, pe alea le cercetează şi apoi le duce la gunoi. Dar activităţile trebuie bifate. Chiar dacă, în timp, duc la jucării scumpe şi supraevaluate. Cu siguranţă are cineva un voucher cu vreo reducere pe undeva ca să ne fie accesibile şi nouă, celor care nu le primim gratis.
Dacă Instagramul e plin de influenceri fără nicio pregătire didactică în afara Google-ului şi a unui singur copil, pe Facebook aproape că se ţipă. POŢI SĂ GREŞEŞTI ORICÂND! Hai să îţi zic eu care sunt cei 3, 5, 7 paşi ca să eviţi să deschizi rana trădării sau mai ştiu eu ce. Că, dacă nu îţi spun eu, tu aproape sigur o să o faci.
De ce nu sunt de acord cu industria
Tot ce e construit în jurul ideii de parenting, aşa cum au înţeles-o cei care vor să facă bani de pe urma ei (nu că originalul ar fi prea departe), pune o vină nemeritată şi nedorită pe o mamă care nici măcar nu a greşit încă. Nu am ţipat în viaţa mea la fii-miu. Dar, dacă o să o fac la o vârstă mai mare, clar nu vin la tine să te plătesc ca să îmi arăţi 10 strategii prin care să o dreg.
Mai toate produsele spun acelaşi lucru, dar în alte cuvinte. Din cele cinci cărţi citite în domeniu, mi-au plăcut trei, pentru că nu se încadrau în abordarea de tip parenting. Despre ele o să vă vorbesc mai încolo. Ultimele două îşi au publicul lor, se descurcă fără comentariile mele negative.
Produsele principale din domeniu sunt jucăriile care ajută în dezvoltare, dar şi activităţile. Dacă primele, de fapt, sunt doar jucării şi par să împingă în faţă ceva ce se întâmplă oricum, cred sincer că o bogăţie de activităţi prea diverse şi nerepetitive fac mai mult rău decât bine. Dacă Măriuca Montessori mai trăia, mi-ar fi dat o bere pentru ce urmează să îţi spun. Doar ceva susţinut pe baza etapelor dezvoltării creierului chiar ajută. Repetiţia e mama învăţăturii. Şi e montessori.
Un alt produs important eşti tu, care trebuie să ajungi într-o stare suficient de vulnerabilă cât să ţi se ducă de tot instinctul şi să întrebi şi să plăteşti pentru răspunsuri care vin din interiorul tău. Când am realizat asta, m-am săturat. De toţi şi toate care zici că vor să pună biciul pe mine doar pentru că exist.
Inima mamei este sala de clasă a copilului.
Henry Ward Beecher
M-am săturat să fiu făcută în toate felurile, cu zâmbetul pe buze şi un „dar te pot ajuta eu„. Înţeleg ideea de a pune informaţie la dispoziţia omului, dorinţa de a evolua, dar niciodată nu o să fiu de acord cu desconsiderarea mamei. Iar fetele astea cu nume strălucitoare, de a căror autoritate în domeniu nu întreabă nimeni, fix asta fac. Una nu ţi-ar zice că eşti o mamă bună sau nu te-ar felicita că ai ajuns până aici, iar copilul tău e întreg şi sănătos. Tu să fii dezrădăcinată (nu uita că ai mamă naşpa), cu orgoliul călcat în picioare, dar să îi oferi copilului rădăcini sănătoase şi stimă de sine prin puterea exemplului. Serios?
Practica ne face puternici
Eu am ales să iau ce îmi place de unde simt că nu mă judecă nimeni pentru că am vrut un copil. Mi-am făcut ordine în valori şi gânduri şi au ieşit în faţă astea.
Iubire
De aici, de fapt, pleacă totul, inclusiv încrederea şi comunicarea. Dacă am un copil iubit, nu există motiv pe pământ care să mă împiedice să îi arăt asta. Restul sunt detalii.
Respect
Copilul e un membru al familiei şi cred că trebuie tratat ca atare. Ţin cont de părerea lui, dar şi de a mea. Nu îl fac să se simtă mic. Iar pentru fiecare „mami, nu se poate„, am ascuns câte un viitor „azi facem ce vrei tu„. Copilul nu are de ce să ştie de frica părintelui. Dacă primeşte respect, ascultă şi el din plăcere.
Libertate
Avem limite şi reguli? Avem. Dar doar dacă sunt necesare. Cred şi văd că joaca liberă şi explorarea fără cineva care să îi sufle întrebări deranjante în ceafă sunt importante. Aşa că le las să se înâmple.
Ştiinţă
Da, merg şi pe partea asta. E pregătit creierul lui să facă ceva anume? Bine, hai să îi dăm ocazia. Medicina e suficient de organizată încât să îţi spună când ai nevoie de ea şi când nu. Până la un an şi jumătate trebuie să meargă, după trei ani duce un schimb de jucării fără să facă o dramă din asta. Ai înţeles ideea.
Echilibru
Pe ăsta îl ador. Tot ce e cu măsură cred că nu are cum să facă rău, aşa cum niciun exces nu a fost responsabil vreodată pentru ceva bun. „Da” e un cuvânt, „nu” la fel. Felul în care le foloseşti e cheia.
Ce facem cu digitalul?
În luăm ca atare. Câinii latră, ursul merge. Iar dacă tu nu eşti în stare să vezi bunătatea din copilul meu, obţinută doar pentru că aşa a vrut el să fie, dar şi capacitatea mea de a-l ţine întreg la minte, e problema ta. Eu nu te cumpăr.
Dacă mă supăr, îmi asum eu rolul de mama Mercedes. Învăţ bine achiziţiile şi parametrii fiecărei vârste. Apoi, pentru o sumă modică de 200 de euro, te felicit o oră încontinuu. Asa ar fi win – win de toate părţile. Eu nu aş mai avea nevoie de un job la care să mă întorc. Tu nu ai mai sta zilnic să aduni de pe jos orice urmă de instinct a rămas nedistrusă de faptul că ai început şi tu să crezi că eşti o mamă nasoală.
Copilul tău se va bucura de relaţia spontană cu tine. Atunci când va face ceva bun, nu vei mai sta să cauţi în minte care era exact formularea corectă ca să îi validezi acţiunile, dar să nu sune a recompensă. Dacă face ceva nasol, nu va mai găsi o mamă care îşi ia un ton superficial, din carte, prin care se roagă de el să nu mai fie copil.
Înţelegi cum functionează? Atâta timp cât tu te simţi o mamă oribilă, gata să facă o greşeală fatală pentru viitorul copilului în următorul minut, parentingul vinde. Şi nu se opreşte niciodată din vândut.
Nu îţi face griji. Multe din gesturile copilului sunt etape universal valabile. Ai un instinct şi o zonă a creierului care lucrează în interesul copilului. Ele se activează de când ai văzut bebeluşul şi nu se mai opresc niciodată.
Tot ele vor munci încontinuu pentru ca tu să ai un copil cât se poate sănătos fizic şi mental. La fel cum o altă zonă din creier te va face să dormi cu griji, chiar dacă micuţul e lângă tine, zâmbeşte în somn şi visează îngeraşi. Asta e părinţia adevărată. Restul e marketingul unei industrii care promovează ceva, dar vrea să te agaţe încă puţin în fiecare zi folosind total altceva.
Şi pentru că ai un copil care uneori nu are nevoie de tine, alteori vrea să îl ţii în braţe, da, eşti o mamă minunată! Şi meriţi să ţi se mai spună şi asta.
Foto: Pixabay.
