De ce? Pentru că femeia e multe şi puţine, în acelaşi timp. Depinde cum le priveşti. Să începem cu prima. Câte roluri are oare femeia acasă şi în lume? Cât de mult ne ajung toate responsabilităţile astea? Chiar suntem nişte victime ale vieţilor noastre? Se vorbeşte atât de mult despre asta încât parcă nici noi nu mai ştim unde să ne poziţionăm viaţa.
De când sunt mamă, văd o groază de poze, citate şi texte despre părinţie şi rolul de mamă. Circulă, în cuvinte diferite, dar cu aceeaşi esenţă, ideea că totul e greu. Că mama e, de fapt, un super erou care are ascunse sub mantie rolurile de femeie, soţie, gospodină, mamă şi profesor. Şi că noi trebuie să fim apreciate în funcţie de toate chestiile pe care le îndeplinim. Corect până aici.
Aşadar, da. Viaţa oricărei femei care e şi soţie, şi mamă, e schimbată aproape pe vecie şi, atunci când va redeveni ce a fost, are şanse mari să fie deja inutilă. Copiii sunt deja mari, iar corpul are de recuperat decenii de oboseală.
O femeie înseamnă multe
Mamă
Pentru că de acolo începe totul. Trebuie să aibă grijă ca un junior care abia a învăţat cum să bea apă astfel încât să nu o împartă cu podeaua să fie sănătos, mâncat, băut, întreg şi în siguranţă. Dar mai ales obosit şi fericit. De fapt, astea două sunt cele mai solicitante, pentru că necesită mai mult decât atenţie şi vreo alergătură ocazională.
Pentru asta e nevoie de creier, imaginaţie, implicare şi un spirit de observaţie acut, ca să ştii ce îl interesează pe copil. .
Gospodină
Pentru că de acolo pleacă fix treaba. Pune masa, convinge copil să mănânce, strânge masa. Asigură-te că mănânci şi tu. Ridică-ţi capul ăla aplecat deasupra chiuvetei şi vezi dacă celălalt adult de lângă tine a mâncat. Pune-i şi lui. Pune-ţi şi ţie pentru că, probabil, ai uitat atunci când te-ai gândit prima oară la asta. Strânge masa. Spală vase. Strânge resturile de pe jos, alea lăsate de copil, de care iar uitaseşi.
Bagă o maşină de rufe, ca să ai mâine prosoape curate şi să poată copilul să poarte tricoul lui preferat. Nu uita să adaugi şi sutienul ăla comod. Întinde rufe. Dă cu mătura, pentru că abia ai spart o farfurie. De ce te-ai grăbit? Dă şi cu mopul, că mai rămăsese nişte ciorbă sub scaunul ăla colorat de lângă masă. Pune rufele în dulap, fiecare în categoria ei. Ai terminat? Acum distrează-te.
Soţie
Pentru că de la bun început aţi fost doi şi e nevoie de doi pentru ca al treilea să fie fericit. La fel ca şi tine şi cel mic, soţul tău are nevoie de tine. Şi nu, nu doar ca să îi ceri bani, să povesteşti cine ce ciudăţenie ţi-a mai zis vreo babă în drum spre casă sau să te asculte când te plângi că nu ai timp de tine.
El a început relaţia cu tine într-o versiune în care îl băgai în seamă cumva. Iar acum parcă şi jumătate din acel cumva e un câştig.
Profesor
Pentru că ai de învăţat aproape totul despre viaţă un copil care nu ştie aproape nimic. Ce a asimilat deja tot de la tine a pornit. Şi o, Doamne, sunt atât de multe! Exprimate atât de calculat, astfel încât să le înţeleagă.
Trebuie să vorbeşti mult, dar bine. Te gândeşti de şapte ori în ce formă să traduci înjurătura aia astfel încât să iasă ceva educativ din ea înainte să o scoţi pe gură.
Femeie
Pentru că mai e şi ea pe acolo. Şi cere. Poate nu parfumuri, că deranjează sufleţelul care vrea în braţe când oboseşte. Poate nici farduri, pentru că deja e o corvoadă să ţii minte să nu te freci la ochi când te-a prins întunericul prin parc şi vrei acasă.
Dar ea vrea să fie acolo, ca să te ţină pe linia de plutire. Să o îngrijeşti. Să o iei în braţe cu sufletul şi să-i spui că azi arată bine. Să o aplauzi pentru că are corpul ăla mişto după care tânjea în urmă cu nişte luni. Să aibă unghiile colorate şi îngrijite, la fel ca şi părul. Şi să nu aibă păr unde nu trebuie să aibă.
Ai oftat? Şi eu. Sunt multe. Iar ziua e uneori atât de scurtă!
Cum unim multe cu puţin?
Din tot ce am enumerat mai sus şi din tot ce am citit la alte mame pe net, totul sună ca şi cum noi suntem victimele. Pentru noi totul e dificil. Şi pare, când te uiţi la lista de mai sus, nu? Sau când ziua are două ore curate la prânz şi multe altele în care trebuie să faci chestii cu un copil care cară o jucărie sau o carte pe lângă picioarele tale şi te strigă.
Parcă ai mai ofta o dată.
Dar, totuşi…
Viaţa are un curs şi e plină de decizii, mai mult sau mai puţin asumate. Toate alea de mai sus nu trebuie făcute. Pe o bună parte le făceai şi înainte, doar că nu cu aceeaşi frecvenţă. De unele chiar te bucurai, aşa cum o faci şi acum. Atunci, de ce şi de când am ajuns să le considerăm poveri?
Relaţia cu soţul de acum e la fel ca relaţia cu bărbatul pe care l-ai cunoscut în urmă cu câţiva ani şi te înroşeai toată când îţi zicea că îţi stă bine într-o rochie, iar tu te gândeai cum va fi când îi arăţi ce e dedesubt. Asta nu trebuie, e o plăcere.
Relaţia cu copilul poate fi minunată. Zi că nu e mişto când te invită să te dai şi tu pe toboganul dublu sau când căutaţi amândoi castane. Nu ai cum să nu râzi când dai din mâini la o carte de copii şi să nu te gândeşti că ale tale nu sunt aşa fun, acolo dai doar pagini.
Relaţia cu casa e la fel ca înainte. Dacă acum îţi stă pe creier o şosetă în drum, fii sigură că şi în 2015 era la fel. Diferenţa stă doar în timpul necesar ca şoseta aia să dispară de acolo. Care poate avea două tipuri de finalitate: o şosetă agăţată în cui de copil sau o plăcere a copilului să-şi pună şoseta în maşina de spălat.
Iar tu…Chiar nu aveai nevoie de farduri noi? Plănuiai să le ţii pe alea până când s-ar fi golit de tot? Nu meriţi un rimel de producţie 2021 sau un fond de ten de 200 de lei din care nu te chinui să mai scoţi ceva cu pumni şi agitaţie? Ce-ar fi dacă, în loc să te speli pe cap pe fugă, îţi masezi părul cu cinci minute în plus? Nu e bine?
Şi atunci…
Victimele cui suntem?
Privite îndeaproape şi amestecate pe decursul unei zile, toate activităţile, gândurile şi responsabilităţile unei femei par fără de sfârşit şi cu început nedefinit. Însă, dacă le priveşti prin ochii tăi, aia care îşi recunoaşte când are şi când nu are chef să facă ceva, e posibil să vezi că totul depinde doar de tine.
Am avut zile când am lăsat un teanc de haine murdare în mijlocul băii şi am plecat în parc să hrănesc păuni şi raţe. Am avut săptămâni când mama intra în liber de tură şi activa gospodina, care trebăluia până picam lată. Am crezut că asta sunt şi acolo voi rămâne. Dădeam cu pietre în vocea care venea cu idei de texte şi proiecte. Îi puneam mâna la gură celei care îmi cerea măcar o freză făcută bine, măcar un ulei de corp, măcar o cămăşuţă în loc de tricou. Dar nu vreau să fiu o victimă.
Şi tu ai fost soţie şi până să apară copilul şi a fost bine. De ce să nu fie aşa în continuare?
Gospodină eşti de când te-ai mutat singură şi nu găseai vasele curate în uscător de dimineaţă.
Femeie eşti de mult timp. Da, nu mai eşti femeia aceea pentru care totul era simplu. Acum ciocolata chiar se depune, iar apa minerală chiar balonează. Corpul necesită mai multă muncă. După atâtea migrări ale organelor prin interior din timpul sarcinii, începe să cam atârne pe exterior şi chiar trebuie să faci ceva în privinţa asta. Psihicul tău mai e şi el pe acolo şi vrea, doar că trebuie să îşi dea seama ce.
Putem fi învingătoare. Doar să vrem
Atunci când ne ajung chestii, când parcă ne acaparează, când sunt prea multe într-un timp prea scurt şi le cedăm, ne devenim duşmani. Putem să o dăm la pace cu noi. Totul ţine de cum ne privim şi ce suntem.
Oricât de complicat ar suna, nimic din ce înseamnă viaţa ta nu reprezintă ceva nou. Sunt generaţii de femei în urma noastră care le făceau pe toate ani în şir şi tot miroseau a levănţică şi trandafiri când ieşeau din casă. Ciorba rămânea unde îi e locul, pe aragaz. Ele nu aveau tehnologia care ne ajută pe noi. Dar ştiau să se mai uite şi la ele. Şi faptul că erau mame le motiva şi mai mult să se îngrijească şi să se ofere ca exemplu de ambiţie şi respect pentru toţi, inclusiv ele însele.
Da, poate copilul e nou, comparativ cu tot ce erai înainte. Dar el are nevoie de tot atâtea de câte ai nevoie şi tu. Iar îngrijirea lui e ca ajutorul pe care îl ai în avion. Întâi te asiguri că eşti tu bine, ca să poţi apoi să ai grijă de celălalt.
Da, uneori e greu să pleci undeva sau să faci ceva nou cu copilul. Dar, dacă îţi pui ordine în aşteptări de dinainte, creierul tău se va concentra pe soluţie şi adaptare, nu pe problemă.
Iar dacă, măcar pentru o zi pe săptămână, te uiţi în oglindă în timp ce prioritizezi tot ce vrei şi trebuie să faci, ai şanse mai mari să te organizezi suficient de bine încât să ai timp de toate.
Nu jucăm roluri pentru nimeni. Aşa suntem noi, cu multe pe cap, dar niciuna imposibilă de dus la bun sfârşit. Ele or fi multe, dar şi noi însemnăm mult. Le facem puţine şi le învingem. Îmi place să cred că e mai bine să ne zâmbim, decât să ne înşirăm grelele pe net (da, ştiu, totuşi). Putem fi învingătoarele noastre, iar premiul ni-l dăm de fiecare dată când nu uităm de noi. Deci? Dansăm puţin, atunci când nu ne vede nimeni?
Foto: Pixabay.
