Să ne înţelegem. Nu am vreo afinitate pentru Gucci. Până să apară cartea şi filmul Casa Gucci, ştiam despre ei cam ce ştie orice om care îşi ia haine la preţuri normale. Cum arată sigla. Iar azi fac o recenzie pentru Casa Gucci pe de-a întregul.

A jucat Jennifer Lopez în ceva comedie romantică, s-a împiedicat şi a zis oh, no, not my Gucci shoes! Dintr-un râs ironic al sorţii, am reţinut replica asta. Apoi, am descoperit parfumul Envy Me 2 şi l-am avut în vreo două serii. Cam pe aici se încheia povestea dintre mine și brand. Până acum.

Într-o zi de vară, ploioasă şi parcă şi ea epuizată, văd nişte reduceri în geamul unei librării. De acolo răsărea şi cartea asta, care nu mă atrăgea cu nimic. Era bestseller, iar astea care se vând prea bine, de obicei, sunt scrise prea prost. Dar eu mă plictiseam, vara la fel şi am atins-o. I-am dat o pagină. Apoi, două. Apoi, chiar voiam să ştiu cum continuă.

Cartea Casa Gucci: Diamantul din praf

Dezavantajul cărţilor despre care se vorbeşte mult e că sunt atâtea păreri despre ele încât nu mai poţi să verifici undeva dacă una e bine cotată, pentru că sare cineva cu vreo opinie contra şi apar de după colţ încă vreo câţiva care îl susţin. Şi, oricum, de ce ar citi cineva despre provestea unui brand de care nu e neapărat interesat, doar pentru că i-a fost pus pe tavă?

Asta m-am întrebat şi eu până am început să citesc…

Scriitoarea asta, Sara Gay Folden, e o minunăţie a oamenilor care vor să scoată ceva frumos din istorie. Are un talent narator așa bine pus la punct încât reuşeşte să îţi stârnească şi nişte lacrimi. Da, am lăcrimat la o scenă, atunci când Aldo Gucci, cel mai vizionar nepot al bătrânului care a înfiinţat brandul, e nevoit să îşi semneze ieşirea din afacere. Am lăcrimat şi la propoziţia de final, aceeaşi în carte şi în film. Autoarea a reuşit să facă asta cu un brand care, cel puţin la noi, are reputaţia că e purtat pentru siglă, nu şi pentru stil.

Cartea te trece prin tot ce înseamnă familie şi afacere, de la prima geantă construită manual din piele, în 1921, şi până la acţiuni, decizii de business, trădări şi sfârşitul deja cunoscut de toată lumea. Indiferent ce a mai făcut sau ar mai face Gucci, întotdeauna va atârna o umbră asupra brandului. A pornit de la familia al cărei ultim şi cel mai cunoscut membru a fost omorât de nevastă-sa….

Arta, la fel ca frumusețea, nu are un preț.

Rodolfo Gucci

Deşi o ştim cu toţii, acţiunea din cartea asta doare cumva. Generaţii în şir au muncit pentru ceva cu care acum nu mai au nicio treabă şi nu cred că au vreo şansă să mai aibă vreodată. S-au trădat între ei fraţi, copii şi părinţi, veri, unchi, nepoţi, în toate combinaţiile posibile. Şi toate astea pentru că, dacă mă întrebi pe mine, a fost o afacere supusă părerilor.

Ce e mişto la carte

  • Traducerea e una exemplară. Îmi era dor de o carte la care să nu am ce comenta.
  • Are poze. Astfel încât numele de acolo să aibă feţe, să fie oameni şi nu personaje.
  • Are un mix între fapte istorice de prin documente, relatări din familie şi gânduri care completează savuros acţiunea.

Calitatea e pentru cei bogați.

Aldo Gucci

Ce nu e mişto la carte

  • Numărul de pagini. Are 656. Şi nu o zic din lene, dar poate fi descurajator pentru cineva care nu are timp. Aşa am crezut şi eu. Apoi, m-am trezit că am terminat-o în 5 weekenduri.
  • Are o singură zonă de poze. Ştiu, tehnic ar fi fost mai dificil şi mai costisitor să segmenteze paginile cu poze. Dar ai nevoie să nu te întorci la ele întotdeauna.
  • Nu e doar despre iubirea dintre Maurizio Gucci şi Patrizia şi nu face can can din crimă. Trec asta aici pentru că unii au fost dezamăgiţi de ce e cartea, de fapt, deşi scrie pe ea. Totul ţine de aşteptările pe care ţi le setezi.

Filmul Casa Gucci, o metaforă a vieţii de lux

Am ţinut să văd filmul după ce am terminat cartea. Între timp, mi-au ajuns pe la urechi idei cum că ar fi naşpa, nu merită, pierd aproape 3 ore din viaţă, e un eşec cinematografic. Eh.

Rotten Tomatoes îi dă 3 stele din 5, IMDb 6,6/10. Nimeni nu se îndoiește de cât de bine o joacă Lady Gaga pe Patrizia, soţia avidă după bani până la absurd, adică uciderea soţului înstrăinat. În film mai apar Al Pacino, Salma Hayek, Jeremy Irons, Jared Leto, Adam Driver şi, pentru câteva secunde, Mădălina Ghenea.

Filmul ia puţin din carte şi plusează pe povestea de dragoste, pe note dramatice, pline de strălucire şi pe o oarecare grabă, pentru că nu o fi chiar uşor să înghesui 600 de pagini într-un film.

Ce e mişto la film

  • Are o coloană sonoră simpatică foc. Are chiar şi o adaptare în italiană a piesei I’m a believer.
  • Reuşeşte să aducă atmosfera aia de lux a modei.
  • Actorii parcă apar în film strategic, fix când trebuie să scoată în evidenţă ce are personajul mai bun.

Ce nu e mişto la film

  • Durează 2 ore şi 38 de minute. Eu l-am văzut pe două bucăţi.
  • Schimbă puţin istoria. Cea de-a doua fiică a lui Maurizio Gucci nu apare deloc, iar noua lui iubită apare când soţia era încă în peisaj, ea nefiind o amantă în carte.
  • Metaforizează multe acţiuni şi mai degrabă deduci decât să vezi. De exemplu, în film pare că Patrizia l-a omorât pe Maurizio din cauza amantei, nu că şi-ar fi vândut neapărat acţiunile, înstrăinând pe vecie compania. Poate că aşa a fost. Dar nici nu te prinzi că a pus semnătura aia pe document.

O recenzie dublă şi o Casa Gucci fascinantă

Cartea şi filmul ăsta înseamnă o experienţă coerentă, artistică, prezentată din două puncte de vedere. Asta nu înseamnă că o să vă vorbesc acum despre Christian Dior, Coco Chanel şi ce mai apare în domeniu. Din ciclul nu m-a întrebat nimeni, dar eu tot vă zic, pasiunea mea duce mai degrabă înspre ficţiune istorică, nu neapărat istorie făcută să pară ficțiune.

Casa Gucci poate că nu se încadrează acolo. Dar nu-i aşa că e plăcut să citeşti, să te opreşti puţin şi să te întrebi dacă chiar aşa a fost sau acolo e amprenta autorilor?

Aici găseşti cartea, dacă vrei să o oferi cadou cuiva drag! Eu ţi-o recomand.

Iar aici se află un motiv pentru care nu ar trebui să judecăm cărţile după copertă.