Brugner: Niciodată să nu pari ce nu ești  (Interviu)

Interviul cu Brugner s-a născut pe vremea când făceam interviuri pentru Bro News și ajunsesem să vorbesc cu BRG. De fapt, atunci am realizat că găsisem rapperul din cartierul meu de copilărie și voiam să îi pun multe întrebări, mai multe decât pusesem la acea vreme.

Într-un final, a apărut și materialul cu cel care făcea rap atunci când eu nu aveam voie să ascult rap.

Monica scrie: Ai anunțat pe Facebook că te-ai retras din muzică.

Brugner: M-am retras, da.

Cum vede muzica de acum un om care s-a retras?

E foarte multă informație, îți dai seama. Și e greu de procesat în întregime. Spre deosebire de generația noastră, care avea un număr limitat de albume pe care le asculta cap – coadă, acum poți să nu asculți un album așa și nici nu îți mai place în întregime, pentru că se practică foarte multe materiale. Noi, pe vremuri, numeam asta sorcovă, adică foarte mulți producători și fiecare produce câte o piesă. Înainte, erau vreo 2 – 3 producători și d-aia albumul suna unitar.

Nu putem să spunem că era mai bine atunci sau e mai bine acum dar, în general, eu fiind de școală mai veche, prefer muzica unitară, care să meargă în același sens.

Cu siguranță că marketingul a evoluat mult față de atunci. În plus, de asta se ocupa casa de discuri, adică niște oameni care nu erau din fenomen. Aici mă refer strict la hip-hop.

Dar, în perioada aia, erau oameni habarniști. Acum, după 30 de ani, au apărut la scenele de rap oameni care chiar să fie hip-hop-eri. Asta arată un progres destul de lent.

Ce te-a surprins cel mai mult la muzică?

Pe mine mă surprind și cazuri mai ciudate de oameni care fac muzică de foarte mult timp și erup, dintr-o dată, la 30 și ceva de ani. Pot să îl dau exemplu pe Macanache, care făcea demult muzică. Față de timpul petrecut de el pe beat-uri, freestyle-uri, off the dome-uri, pe stradă, el a prins târziu. Mă bucură când oamenii ăștia reușesc.

Sunt oameni care reușesc imediat și sunt oameni care muncesc o viață întreagă și, până la urmă, reușesc. Mi se pare mai mișto să reușești după o viață întreagă de străduială.

Ce amintire prețuiești cel mai mult legat de cariera ta?

Cred că show-urile la care am participat. În special, cele din anii ’90. Un om născut după anii 2000 nu poate să își imagineze ce greutăți întâmpinam atunci și că, practic, povestindu-le acum celor mult mai tineri, ei nu pot să conceapă chestiile astea.

Uite, de exemplu, un copil de la mine din bloc, pe care îl cunosc de când avea un an, iar acum are 14, m-a întrebat dacă există posibilitatea ca noi să nu fi avut internet și cum era atunci, cum am fi putut să trăim. Și era foarte mișto.

Atunci chiar trebuia să fii un om de spectacol.

Da. Se punea foarte mult accent pe skill-urile unui MC și cum reușea să capteze publicul. Nu prea era la îndemâna oricui. Astăzi, e mult mai simplu. Ți-ai luat un echipament minim și te apuci de pus muzică, faci petreceri. Am fost la multe petreceri unde, din păcate, oamenii nu mixează muzica, doar o pun și au de zece ori mai mulți oameni decât un DJ care vine și face scratch-uri și respectă cultura hip-hop din rădăcină. Dar el nu primește atâta credit față de cei care dau Play și Stop.

Generațiile se schimbă. Muzica e un lucru bun, dar în ritmul în care se desfășoară viața acum, lumea nu mai are răbdare.

Ce te-ar convinge să apari pe o piesă?

Nu știu dacă m-ar mai convinge ceva. Trebuie să fie ceva senzațional. O chestie super nouă, dar să fie cumva legată și de perioada mea cu năbădăi pentru că, practic, eu nu mai am acum energia pe care o aveam atunci. Dacă cineva ar găsi un motiv pentru care să îmi apară din nou energia aia super hardcoristă, probabil că aș face o piesă.

Până acum, nu a găsit nimeni chestia asta. Sunt foarte multe propuneri care sunt legate de throwback-uri d-astea, back in the days. Nu mă deranjează că sunt asociat cu perioada aia, pentru că aia e perioada mea. Dar, în același timp, nu mai fac muzică și din cauza asta, pentru că mi se pare că generația mea nu prea mai vine la evenimente. Toți au copii și familie.

Ai merge la un concert de tipul Nostalgia, ca invitat?

Da, la asta aș merge, dacă s-ar organiza ceva mare și să vină mai multă lume din perioada aia, aș merge și eu. Clar.

Ești un om activ pe social media și ești la curent cu lucrurile. Ce i-ai recomanda unui om care vrea să facă rap acum?

În primul rând, trebuie să ai chemarea aia de a face rap. Dacă ai ceva de transmis, trebuie să faci treaba asta. Dar, în același timp, trebuie să ai și mijloacele tehnice ca să pui în practică chestia asta.

Dacă nu reușești să depășești flow-ul ăla al anilor ’90, care era cât de cât simplist, poate ar trebui să nu mai faci.

Acum sunt oameni care demonstrează niște flow-uri absolut extraterestre. În general, toată lumea cântă acum.

Totuși, în anii ’90 eram puțini și se punea destul de mult accent pe calitate. Dar, în același timp, au ieșit și multe gherle din studiourile de atunci, pentru că oamenii voiau să le scoată și atât. Ceea ce nu se mai întâmplă azi, pentru că producătorul nu te mai lasă să scoți materiale nașpa, deoarece se face și el de râs.

Ce te-a învățat cariera din rap?

M-a învățat că trebuie să faci ce îți place întotdeauna și, dacă nu îți place, trebuie să te dai la o parte.

Noi am crescut după un singur dicton, keep it real, care însemna că, dacă mergeai cu metroul, nu era ok să zici că mergi cu BMW-ul sau altceva. Spuneai, pur și simplu, cu ce mergeai, pentru că lumea te vedea și apoi îți cerea socoteală. De ce zici tu că mergi cu BMW-ul, dacă tu ești în tramvai toată ziua? Unde vrei să ajungi?

Niciodată să nu pari ce nu ești. Nu te ajută cu nimic. Până la urmă, vei fi deconspirat.