Am în cap vreo cinci cărţi care trebuie scrise (Codin Maticiuc)

Am în cap vreo cinci cărţi care trebuie scrise (Codin Maticiuc)

Am vrut să îi iau interviu lui Codin Maticiuc. Reformulez. Nu că am vrut. A fost una dintre dorinţele alea din categoria tre’ să fac asta, la un moment dat în viaţă. Era dovada mea că blogul meu există şi se apropie de jurnalismul ăla care stă acolo, lipit de suflet. Şi care simte când dă de oameni care au ceva de spus şi fac o artă mişto.

Codin Maticiuc a fost pe lista scurtă de Dă, Doamne. Următorul om e şi următorul interviu care va apărea. Dar să nu deviem de la subiect. Care subiect a vorbit de filmele şi cărţile lui şi a zis cum e cu scrisul..

Codin Maticiuc promovează ce îi place

Ce te face te implici aşa de mult în promovarea unui film?

Eu am început de la produsul final. Îmi place filmul. Odată ce m-am dedicat, am făcut o casă de producţie, am făcut şi cursuri de actorie. Mi se pare că singura variantă de implicare, dacă vrei să realizezi ceva, e total. Nu te poţi implica doar puţin.

Spun asta mai ales pentru că eu am început chestia asta la o vârstă mai înaintată, am făcut primul curs de actorie la 33 de ani. Alţii sunt mult mai pregătiţi, mult mai şcoliţi şi, probabil, mult mai talentaţi decât mine. Cred că va veni o vreme când o să facă diferenţa chiar şi treaba asta, chiar şi implicarea în muncă.

La un moment dat, toate se vor pune în ecuaţie. Atunci când ne vom apropia de ecuaţia din Los Angeles, eu cred că se vor întâmpla mai multe. Acum e clar talentul pe primul loc, indiscutabil. Dar cred că pe măsură ce ne vom apropia de Hollywood o să se zică despre cineva că e mega-talentat, dar nu e serios şi implicat şi aleg pe altcineva.

Vlad Logigan: Eu, la unele filme, am avut specificat în contract să vin la toate manifestările, caravanele – plătite separat, evident.

Codin Maticiuc: Întrebarea era de ce mă implic eu aşa mult. Când îţi este pusă condiţia de la început şi plătită, e ok. E normal. Nimeni nu apreciază neapărat munca, faptul că ai venit tu peste tot.

Vlad Logigan: Dar apreciezi, în schimb, cât de creativ sunt eu pe asta. Că mă pui să fac live-uri odată la trei zile.

Codin Maticiuc: Aia da.

Despre fotbal: „Trebuie să vedem şi de ai noştri”

Cât crezi că o să treacă până când filmul românesc o să fie văzut precum cele din alte ţări?

Va mai dura foarte mult timp. Enorm de mult. Sunt atât de multe probleme de rezolvat încât o să dureze, probabil, încă 100 de ani. E o chestiune de piaţă. La noi, neexistând una, nu ai cum să bagi bani într-un film. La noi nu există acel business ca, de exemplu, facem mâine un film cu 10 milioane de lei şi ne luăm 11 pe el. Dacă nu ai această posibilitate, ţi-e greu să bagi banii.

Poţi să te concentrezi pe promovare, care se tot dezvoltă.

Ştiu. Dar cu toate astea, orice film românesc pierde bani. Nu există un film care să fie business sau care să facă bani. #Selfie 69, care a fost unul dintre cele mai vizionate filme româneşti, a pierdut bani. Îţi trebuie o doză de nebunie ca să faci chestia asta.

Cum se poate face un om să vină la film?

Eu cred că, înainte de orice, îţi trebuie şi o doză de naţionalism. Trebuie să mergi să vezi ce au făcut şi ai noştri, negândindu-te neapărat că ai noştri sunt mai buni ca ăia.

distributia ghinionistul

O parte din distribuţia filmului Ghinionistul şi regizorul Iura Luncaşu (al doilea de la stânga la dreapta)

Mergi la o comedie sau un alt film doar pentru că e făcut de ai noştri?

Eu, personal, merg la filme româneşti doar ca să văd ce face industria noastră, nu neapărat pentru că sunt aşa. Îmi zic că trebuie să mă duc să văd ce au făcut ăştia. E ca la fotbal. Degeaba ştim exact că Real Madrid şi Barcelona şi Chelsea joacă. Trebuie să vedem şi de ai noştri. Ţin şi eu cu cineva de la noi. Cu cine, Doamne iartă-mă, să ţin? Ţin şi eu cu Steaua, Chiajna, Dinamo, cu cine ţin eu. Şi merg şi la ăia.  Apoi, mergem şi înjurăm şi zicem că ăla de afară e fotbal, nu al nostru. La noi, timp de 90 de minute nu se întâmplă nimic. Se freacă mingea pe la centru. Dar, totuşi, mergem că-s ai noştri.

Noi suntem buni la umor. Dacă umorul este de calitate, nu îţi trebuie nici CGI, nici efecte speciale, nici măcar drone. Gândiţi-vă la Două lozuri, care a fost făcut cu o cameră fixă şi cadre lungi, adică exact cum e mai îngrozitor oficial pentru români. Dar a prins foarte bine. Dacă ai text şi joc poţi să faci o comedie extraordinară doar într-o sală asta.

Românii au şi darul de a face mişto de ce se întâmplă, după ce se întâmplă.

Dar la filme ne trebuie nişte subiecte mai de lungă durată, pentru că nu e ca pe net, când apare o chestie bună acum şi imediat facem un filmuleţ. La noi, apare o chestie bună acum, începem producţia peste 16 luni şi mai durează şi post-producţia. Trebuie să fii sigur că e o fază care e nemuritoare.

De câte ori vezi un film în care ai jucat până ca el să apară?

Depinde de film, accesul pe care ni-l dau producătorii şi cât de implicat sunt. În cazul Ghinionistul, până să apară la Reşiţa, îl văzusem cam de opt ori.

„Sunt în curs de a scrie cea de-a doua carte”

Ai râs de fiecare dată?

Da. Contează foarte mult cu cine îl vezi. De opt ori l-am văzut în companii diferite, contează foarte mult asta. Dacă m-aş uita singur în casă, nu aş mai râde.

Plănuieşti să mai scoţi vreo carte?

Sunt în curs de a scrie cea de-a doua carte.

Ce poţi să îmi spui despre ea?

Va fi un roman biografic total diferit de ce am făcut prima oară. Asta e şi provocarea. Nu vreau să fac cărţi care să fie toate la fel. Vreau să difere, să scriu mai multe stiluri.

La Consumatorul de suflete cititorul nu ştia ce e adevărat şi ce e ficţiune. Va fi la fel?

Fiind un roman biografic, merg pe adevăr în proporţie de 100%. Altfel nu îl citeşti, nu te interesează.

Este un roman biografic sau autobiografic?

Este un roman biografic. Cum ar fi să îmi scriu autobiografia la 37 de ani? Nu pot să spun despre cine e. O să o fac, la un moment dat. Deocamdată, nu ştiu când se va termina. Scriu la ea. Am început din vară, dar nu ştiu dacă se va termina nici măcar la anul.

Nu aş anunţa, pentru că se fâsâie, cumva. Dacă anunţi acum şi ieşi peste trei ani, nu mai are farmec. Nu ştiu când se termină acest proces, mai ales că viaţa lui nu s-a terminat şi nu ştiu exact cât mai am. Poate am scris un sfert sau poate că sunt 3%. Habar nu am. Eu tot petrec timp cu omul respectiv şi încerc să văd.

interviu codin maticiuc

Scriitorul din Codin Maticiuc

Cum reacţionează publicul la blogul tău?

Un mare procent, dat şi de creşterea blogului, e unul pozitiv. Lumea apreciază, citeşte, râde prin scrierile alea. Dacă nu ar fi, nu ar creşte pagina. Există întotdeauna şi tot felul de păreri negative, dar e normal să fie aşa. Până la urmă, orice are pro şi contra.

Orice ai face, se găsesc câţiva cărora să nu le placă sau chiar să fie împotriva acestui lucru. Darâmite un scris atât de agresiv, de visceral ca al meu. Oricum, oamenii cu un pic de creier şi normalitate aleg să mă ignore, nu să îmi dea mesaje despre cât de mult urăsc ceea ce scriu eu.

Ce te face să scrii un text nou?

Subiectul. Sunt anumite gânduri, poante care nu îmi dau pace dacă nu le scriu. În momentul în care le aştern undeva m-am eliberat de ele. Aşa e şi cu cartea. Am în cap vreo cinci cărţi care trebuie scrise. Şi mă obsedează subiectele alea.

Am mers pe asta a doua doar pentru că am vrut să fie la polul opus de prima. Am vreo câteva care sunt asemănătoare cu prima. Am vrut să demonstrez că pot să scriu stiluri diferite. Cred că e important. E ca să demonstrez că pot, nu doar că scriu bine pe un singur tipar.

Prev Filmul Minunea poate să îţi schimbe planurile de weekend
Next Cea mai deprimantă zi din an

About Author

Monica

3 Comments

Leave a Comment


CAPTCHA Image