La teatru, totul funcţionează când vreau eu (Vlad Logigan)

Pe Vlad Logigan nu ai cum să nu îl ştii de la televizor. Vorbesc serios, chiar nu prea ai cum. Îl prinzi în reclamele la seriale şi tot e acolo. El e actor, dar genul ăla complet – de film, seriale TV şi teatru. E mai peste tot şi asta îl prinde. Aşa că nu aveam cum să nu îi iau interviu.

Totul a pornit de la filmul Ghinionistul. Despre el e vorba în jumătate din material. Restul, e artă şi pasiune pentru ea.

Monica scrie: Cum a fost să interpretezi rolul din Ghininionistul, o comedie?

Vlad Logigan: E o provocare. Personajului îi moare tatăl sau aşa crede, se îngrăgosteşte în două minute – pentru că atât durează scena dintre el şi partenera din film. Astea sunt provocări: să te îndrăgosteşti de cineva în două minute, să te creadă şi să te şi placă, cât de cât.

Eu sunt norocos, dar aşa s-a nimerit. Puteam să fiu un ghinionist care juca un ghinionist. S-a nimerit să fiu norocos.

…într-o lume în care toţi ceilalţi sunt comici, mai puţin tu

Ce te-a făcut să accepţi rolul?

O dată, mi-a plăcut propunerea, pentru că nu vine în fiecare zi cineva să îţi spună auzi, nu vrei să joci rolul principal într-un lungmetraj? Apoi, ideea de a juca cu Gheorghe Visu şi cu Radu Gabriel, care mi-a fost profesor şi cu care joc în două spectacole de teatru. Cu Leve (n.r. Levent Sali), cu care am jucat în două filme, întâlnirea cu toţi oamenii ăştia, povestea. Mi-a plăcut nebunia aia. Nu vreau să fac un spoiler, dar are nişte chestii povestea şi mi-au plăcut şi alea.

Şi provocarea mare ar fi fost, dacă vrei, cum faci un straight guy, personaj d-ăsta normal, dar pe care să îl placi, într-o lume în care toţi ceilalţi sunt comici, mai puţin tu. Ştii că tu eşti cel care, practic, ridică mingea la plasă. Ei sunt comici, pentru că spectatorul îi vede pe lângă normalitatea ta. Cineva e comic, în comparaţie cu unul normal de lângă. Bunul simţ al spectatorului. E vorba despre ideea asta de a rămâne în normalitatea asta – straight guy likeable până la final. E o provocare şi nu e uşor, mai ales cu unul ca el care, atunci când e văzut aşa, mori de râs. Şi îţi vine şi ţie să mai vrei să pui chestii în plus, că sunt şi eu actor de comedie.

Pleci cu un vibe bun de la film

S-au întâmplat chestiile alea din filme, când întrerupeaţi filmările de râs?

Da. Au fost nenumărate ocazii. De exemplu, cu personajul meu aveam de filmat o secvenţă în care Codin ne conduce, află că nu am nişte bani, opreşte la o benzinărie, mă păcăleşte să mă duc după apă şi lasă cadavrul tatălui meu în mijlocul drumului şi pleacă.

Am tras noi două – trei – nu mai ştiu câte duble. Şi maşina lui Codin trebuia acolo să dea stop. Urmam eu, care fug după maşina lui şi el se duce. Şi, pentru că ei vorbeau ceva tehnic la cameră şi nu am auzit stop, mă întorc lângă mort, treceau maşinile, mă aşez lângă drum şi făceam autostopul. Nu ştiau dacă să mă ia sau nu, că era clar că era un om sub cearşaf, i se vedeau picioarele.

Ce aşteptări ai de la filmul Ghinionistul?

Să meargă lumea să îl vadă. Astea sunt aşteptările mele. E un film făcut cu inima deschisă şi cu voioşie de toată lumea – regizor, actori, întreaga echipă şi cred că măcar pentru asta merită, dacă nu pentru faptul că pleci cu un vibe bun de la film, cred eu.

Am făcut filmul. Deja e trecut

Ce ai alege dintre teatru şi film?

Teatru. Pentru că e live. Chiar nu poţi să înlocuieşti asta. Trei sute de oameni respiră o dată cu mine şi râd când vreau eu şi plâng când vreau eu. La teatru totul funcţionează când vreau eu. Îţi dau secunda din piesă şi vii şi mă verifici că la secunda aia eu provoc o anumită chestie în sală.

Am făcut filmul. Deja e trecut. Pe el îl faci o dată. Pentru mine, a durat trei săptămâni şi gata. E făcut.

Foto 1: facebook.