E panică. S-a ajuns în punctul ăla care părea să fie departe, până a devenit aproape. Avem specii pe cale de dispariţie chiar în farfuria noastră şi nu mă refer la micii melci uitaţi prin vreo foaie de salată. Dar este vorba despre o întreagă salată de primăvară.
Cunosc cel puţin zece oameni dispuşi să mă înveţe, la orice oră, cum să aleg avocado. Ştiu şi alţii dornici să mă înveţe despre lychee, physalis ori fructe de cactus, atunci când eu abia prind flori.
Dar nu cunosc pe nimeni care să nu se fi mirat atunci când eu am spus că abia aştept leurda şi untişorul. Ambele fac parte din salata de primăvară – aia românească, disponibilă în piaţă timp de două luni pe an, nu mix-urile la pungă, pe care le iei gata amestecate şi importate. Doar că, din păcate, e panică.
Ce nu o să mai aibă salata de primăvară şi o să ne doară
Nu mi-au plăcut produsele bio de fel. Le-am preferat pe cele naturale, chiar dacă baba din piaţă era vreo soacră pusă strategic de producători pentru graiul ei mai neaoş decât burta lui. Am avut şi ghinionul să mă prind greu de diferenţa dintre pătrunjel şi leuştean. Aşa că am pus întrebări şi am descoperit cum se face, de fapt, o salată de primăvară. Şi ce deliciu-de-plângi-de-fericire-lângă-el poate să devină. Şi ce conţine, de fapt.
Cea mai mică panică: Baby spanac
Ăsta nu e cel la pachet, care vine gata păstrat în frigiderele altora şi pe care dăm 8 – 10 lei, atunci când îl găsim. Baby spanac e, de fapt, teancul ăla nefolositor pe care baba îl vinde separat, la tarabă, pe lângă spanacul normal.
Ei nu îi trebuie, pentru că e mic şi nu vrea nimeni să facă mai multă muncă decât mâncare. Nici mie nu mi-au trebuit ăia 80 de bani pe care i-am dat, cel mai recent, pe mini-spanac. Pentru că frunzele sunt mici şi uşoare.
Problemă: Nu cred că ăsta o să dispară prea curând. Noroc cu babele care mai şi cumpără, pe lângă alea care vând. Ele înţeleg de ce un gust mişto merită ore de tăiat frunze la oameni. Noi nu, că suntem mai obişnuiţi cu chimicalele. Dar mă aştept să îl mai văd şi la anul.
Panică medie: Leurda
Leurda a pornit cele mai multe discuţii pe care le-am avut despre plante pentru salata de primăvară de până acum. Cumva, numele plantei e mai rezonant decât al celorlalte. Usturoiul sălbatic (sau al ursului, spun ziarele) e un fel de bombă de vitamine cu gust subtil şi aromat de usturoi. Adică miroşi de la el şi nu prea.
Un leu legătura e un preţ cam măricel, comparativ cu piaţa normală. Dar merită, pentru că iei planta, o speli şi o tai direct. Efort minim, gust aşa bun că merge şi pe sandvişuri.
Problemă: Leurda e celebră, suficient încât să se dea sfoară în ţară, în presă şi să iasă măcar 10 persoane în plus (faţă de cele care vând în piaţă) să culeagă sau să cumpere leurdă, în caz că devine pe cale de dispariţie. Momentan, e doar underground. Sper să o găsesc şi la anul.
Panică mare: Untişorul
Aş face o campanie pe subiectul ăsta, doar că s-ar bloca în prea multe întrebări precum ce-i ăla? Untişorul e minunăţia aia din salată care calmează ceapa verde, usturoiul verde, leurda şi orice mai are gust agitat. E cremos, blând şi îţi alunecă pe papile gustative.
Se dădea la 50 bani legătura, pentru că stăteai ceva să cureţi frunzele alea. Se văd frumos dacă sunt intacte. Am găsit o singură dată, acum o lună, la ţigani. De atunci, răspunsul babelor şi moşilor e acelaşi: nu avem, că nu se vinde. E ruda aia ascunsă în beci a leurdei, dar care odată scoasă la aer se transformă în comoară.
Problemă: E panică mare. Deja nu se mai găseşte şi nu pentru că nu ar fi, ci românii nu îl mai vor – trecând peste ăia care nu îl ştiu. Cică are şi efecte medicinale, dar nu e aşa comod de căutat, deci se anulează. Păcat. Viaţa e mai tristă fără el. Şi salata de primăvară mai incompletă.
Salvăm salata de primăvară?
UPDATE: Pentru că e mai bine să fim uniţi decât singuri, în campania mea s-a implicat şi Caietul Cristinei, care a abordat subiectul într-un mod personal şi frumos.
Suntem aşa blocaţi în tot ce e străin şi uşor de luat de pe raft încât ignorăm chiar şi ce are gust mai bun şi e românesc. S-a tot vorbit de producătorii români, nu o să o mai fac şi eu. Dar o să spun că mă doare o parte din suflet şi din zona aia responsabilă cu pofte, atunci când nu îl găsesc.
Salata de primăvară e aia mişto, în care pui ierburi şi pârâie atunci când le tai. Nu sunt amestecuri ţinute pe vapor, apoi avion, apoi depozit, apoi raft ceva timp, până când le vedem noi.
Dacă mergem în piață, cumpărăm și cerem, atunci când nu vedem ceva pe tarabă, poate iese de-o schimbare. Deci, vreţi să salvăm #salatadeprimavara?
