Astăzi mi-am dat seama că nu v-am mai vorbit demult de cărţi. Şi e păcat, mai ales că e vara şi parcă merge o carte la plajă, atunci când soarele parcă devine prea, iar zgomotul din jur la fel de prea. Aşa că azi vă prezint cronica unei cărţi tocmai bune pentru vacanţă şi momentele când vreţi să fugiţi puţin (nu mult) de realitate –
„Aici, acum, mereu!, scrisă de Catherine Isaac.
La prima vedere
Pe la finalul anului trecut, „Aici, acum, mereu” era pe lista noutăţilor Editurii Rao. Iar eu de la Rao am avut mereu pretenţii, aşa că a devenit un cadou de Crăciun de la mine pentru mine. Dar să trecem peste siropoşenii.
Vreo 360 de pagini împărţite în capitole foarte scurte, ca să nu simţi cum s-a mai dus o sută din ele şi încă o oră din viaţă. Tehnic, cartea asta ar fi prima a autoarei, sub numele ei. E de înţeles, din moment ce înainte de asta ea mai scrisese, sub pseudonim, un roman care se chema „Domnişoarele de onoare”. Pare că se îndreapătă înspre un domeniu serios. Să vedem.
Povestea
Începe ca o poveste tipic americănească şi cam aşa continuă pentru o bună parte din pagini. O mamă şi un fiu pleacă în vacanţă într-o zonă a Franţei rurale. Pe parcurs, mai vin nişte prietene la ea, pentru că are nevoie ce ceva ajutor psihic în relaţia cu…fostul, tatăl copilului.
Aş spune că povestea se derulează pe două planuri – vacanţa şi viaţa de acasă a părinţilor lui Jess (protagonista). Însă, cumva, acţiunea nu te duce chiar acolo. Cele două se întrepătrund şi sunt legate între ele – prin convorbirile video via Twitter.
O bună parte din carte nu se întâmplă mare lucru, în afară de conversaţii puţin imature pentru gândirea unei mame, potrivite mai degrabă unei puştoaice. Mult vin, „tipi” pentru ea şi prietenele ei. Marie Claire şi New York Times numesc partea aia o comedie. Eu n-aş merge atât de departe.
Vă recomand cartea la plajă ca să puteţi să rezistaţi până la ultimele 100 de pagini pentru că, apoi, s-ar putea să observi cum curiozitatea bate somnul.
Verdict de cronică
– Problema acestei cărţi este una pe care o tot remarc la bestseller-urile astea noi, care îşi grăbesc prea mult drumul până la raft. Traducerile. Nu o zis la singular, pentru că nu e prima oară când observ. Am încercat acum să înţeleg de ce. Cartea e tradusă de o firmă, nu un om. Şi, când lucrezi mult, poate mai uiţi că azi ai task cu un document specializat, mâine cu o carte. Multe expresii erau traduse fără adaptare. Iar asta cam zgârie pe urechile minţii, atunci când vine vorba de expresii luate cuvânt cu cuvânt. Înţeleg că oamenii nu prea mai prind metafore, dar cărţile ar trebui să seteze standardele, nu să le scadă.
+++ „Aici, acum, mereu” e o carte mişto pentru nivelul ei. Nu se vrea să fie una bună, ci de succes. Se lucrează la o ecranizare, e bestseller internaţional şi atrage atenţia asupra unei boli neurodegenerative şi luptele pe care le duc cei care o au. Un prieten apropiat al autoarei a fost sursa de inspiraţie pentru roman, după ce a descoperit că cineva din familie o are. Nu scoţi citate din „Aici, acum, mereu”, dar poţi afla informaţii aleatorii despre animale şi istorie de la personajul-copil de 10 ani.
Merge la plajă. Nu e o carte rea. Cu singura precizare că nu ar trebui să o citiţi cu aşteptările pe care le aveţi de la clasici. Pentru o carte uşurică, nu îţi stoarce lacrimi, dar te lasă cu câteva zâmbete.
Dacă mergi la mare, poţi să o iei cu ceva reducere de aici.
