Cernobâl putea să fie la modă

E posibil ca textul ăsta să supere vreo doi-trei oameni – fie care au văzut mini-serialul, fie care ţin la chestiile istorice şi se oftică rapid. Nu asta e intenţia. Tot ce urmează este o cronică brută a unui film suficient de brut.

Să punem totul în context. Cernobâl (Chernobyl)-serialul a apărut pe 6 mai. Şi a prins rapid. După 5 episoade (toate), a ajuns la nota 9,7 pe iMDb (dată de peste 150 mii de spectatori) şi un scor de 95% dat de criticii Rotten Tomatoes. Probabil că, pentru asta, a ajutat drama online a celor care nu mai aveau ce să facă cu timpul lor după Game of Thrones.

Era clar că un astfel de subiect prindea la tot ce înseamnă estul Europei. Pentru că suntem mulţi şi avem multe mame care s-au rugat să nu ajungă radiaţiile până în corpurile noastre mici, în anii ’90.

Îl vezi şi îl visezi

Şi nu, nu în sens bun. E posibil să ai ceva coşmaruri după ce îl vezi. Eu îţi spun ca să nu zici apoi că nu te-a avertizat nimeni. Nu prea e genul la care să mănânci floricele, pentru că ai de înfruntat nişte imagini destul de dure, pe alocuri. Dar aşa e şi realitatea.

Cernobâl-serialul prezintă tot ce s-a întâmplat din ziua în care a explodat reactorul 4 de la Cernobâl, pe 26 aprilie 1986, până la vreo 4 luni după. Probabil că ştii că oraşul Prîpeat, cel mai apropiat de centrală, este în continuare fără viaţă şi nu e prea prietenos cu turiştii. Nu ai unde să stai, dacă mergi pe acolo şi mai bine că e aşa.

Înţelegi destul de multe, pentru că ţi se explică ce s-a întâmplat în cuvinte destul de umane. Pricepi care au fost secundele fatidice şi de ce nu o să poţi niciodată să mergi să vezi cum arată hainele pe care le-au purtat pompierii care au încercat să salveze situaţia.

Dur, dar nu horror

Cernobâl-serialul doare. La nivel global nu au cum să nu te doară zecile sau sutele de mii de vieţi pierdute – de oameni, animale sau plante. Pe noi, în mod special, ne doare pentru că aproape ne-a atins toată catastrofa aia. Între noi şi spaţiul uneia dintre cele mai mari dezastre geografice făcute de om sunt undeva la 800 km.

Pot să îţi dea nişte lacrimi când te uiţi, pentru că eşti om şi acolo li se întâmplă ceva unor oameni. Şi unor animale. Şi totul se întâmplă în nişte decoruri pe care le ţii minte din copilărie şi e greu să rezişti să nu vezi tot serialul în maxim 2 zile.

Nu mi-au dat lacrimi decât pe alocuri. Dar nici nu am putut să rămân indiferentă sau să mă uit fără să mă ascund sub un tricou, la unele faze. Am iubit şi urât personaje. Am regăsit-o pe Jessie Buckley, care şi-a spălat păcatele după ce a fost mama aia rea (care a jucat bine) în Hoţul de cărţi. Am descoperit că există speranţă în vicepreşedintele consiliului de miniştri URSS, Boris Şcherbina, care a fost cel mai om dintre politicenii vremii.

Am aflat, simţit şi trăit multe.

E un film pe care trebuie să îl vezi. Fără să iei măsuri de precauţie şi fără să îţi fie prea frică. Nu e un film horror. Genul ăla implică stârnirea intenţionată a fricii, pe când Cernobâl-serialul e o dramă istorică.

Încheiat înainte să fie la modă

Cernobâl-serialul a avut 5 episoade. Pe ultimele două le-am văzut cu titlul de „premieră” deasupra pe HBO GO. Din 5 două deja erau puse în acelaşi timp. Cum ar fi putut să ajungă la modă dacă nu a ajuns să fie suficient de aşteptat? Totul s-a întâmplat rapid, într-o lună. Deşi e discutat, totuşi nu e „share”-uit, pentru că nu prea îţi vine să arăţi ceva atât de trist.

Dar a avut pe ce să se bazeze. Filmul a fost scris de Craig Mazin, responsabil şi pentru Hangover 2 şi 3 (surprinzător, 1 nu), Scary Movie 3 şi 4 (ştiţi voi) şi Senseless. Poate faptul că el e american a ajutat şi controversa politică din jurul filmului care nu avea cum să fie acolo.

A avut viaţă scurtă, dar are potenţial. Susţin asta. E bine să mai avem parte şi de puţină educaţie, că divertisment e oricum pe toate drumurile.

Cernobâl : Recomandarea mea

Vă recomand să vă uitaţi şi să fiţi atenţi la ce explică oamenii pe acolo. Treceţi peste politică şi încercaţi să vedeţi mai departe de „sistemul a fost de vină”. Lăsaţi politica să se facă în realitate, nu în filme.

Şi încercaţi să înţelegeţi oamenii – pe fiecare. O să găsiţi acolo un spirit de sacrifiu şi o disperare de a apăra binele aşa cum nu o să vedeţi prea curând în realitate.

Foto: Pixabay.