Lumea falsa a lucrurilor aproape reale

Aproape la modă. În schimb, suntem ocupați să fim feşăn. Adică să purtăm ce poartă și alții, pentru că nu vrem să avem un stil, ci să confirmăm un statut. Noroc cu SH-urile, Europa, replicile și diviziile de basic-uri.

Aproape de credință, pana zice cineva pe net ceva de popi. Atunci uităm şi dăm cu vorbe. Unii dintre noi se leapădă şi uită esenţa. Ca în vremurile vechi.

Aproape români, dacă nu ar fi fost… Mama lor de babe prinse într-un secol trecut. Şi drumurile astea ne omoară. Ca să nu mai zicem de aglomeraţia de la metrou, cozile de la instituţii. Ţara e frumoasă, dar oamenii o strică, nu?

Aproape responsabili, dar nu e vina mea că am salariul mic. Nici că totul e scump şi trebuie să mă mai răsfăţ şi eu. Să iau o haină lunar, să ies la terasă odată la 3 zile, să, să, să.

Aproape independenți, cu planuri lăsate întotdeauna în pauză. Pentru că nu avem timp dar, de fapt, nimeni nu are. Ne plângem când e luni, marţi, miercuri, dar joi şi vineri parcă trăim. Şi sâmbătă. Duminică nu, că ne pregătim de o altă luni. Şi, apoi, ne mirăm că timpul ne-a ascultat dorinţele.

Aproape fericiți, dar cum, când până și scoarța copacilor are depresie? În fiecare zi intervine ceva, mai ales viaţa. Avem de făcut faţă la atâtea responsabilităţi şi, pe bune, parcă suntem prima generaţie pusă în situaţia asta. Auzi, să fim fericiţi. Ce ironic!

Aproape atenți la ce e în jur, dar ce contez eu când broaștele țestoase sunt sufocate de plastic? Cine mai are chef să aibă grijă de el când pe planeta asta e prăpăd? Nu contează chiştocul meu, e un oraş cu oameni angajaţi să îl cureţe. Nici măcar lemnul, că o să crească altul. Plasticul din oceane e problema.

Aproape oameni buni, dar înainte sa fim trebuie sa părem. Degeaba faci o faptă bună dacă nu te vede nimeni, nu? După faptă şi răsplată, doar că în secolul ăsta trebuie să le mai facem şi cu tupeu.

Părem aproape bogați, doar că alergăm la credite când mai intervine câte ceva. Situaţii, vacanţe, cumpărături. În adâncul sufletului, știm că suntem aproape săraci. Ne mai acoperă vreun semn bine pus, pentru că e mai important sa părem decât sa fim.

Am fi aproape cinstiți. Vrem și ne iese seara, când vorbim cu noi atât de încet încât nu ne aud nici pereţii.

Poţi să nu ai doar o lume falsă

Tânjim după ideea de a fi ce ne dorim, dar suntem aproape. Înțelegem sensul dureros al vorbei că viaţa se întâmplă atunci când nu facem planuri. Pentru că nici nu le conturăm bine și viaţa vine cu ideile ei. Și le amână.

Viaţa nu înseamnă aproape. Nu o sa trăiești niciodată dacă alegi să o faci căldicel, pe drumul ăla sigur în care măcar să arăți, dacă nu chiar faci. Principiile, visurile, împlinirea nu stau după tine pana când te hotărăști să le dai curaj și atenție. Acum poți, mai târziu e posibil să nu. Mai târziu e posibil să nu mai.

Trăiește acum, adică fă ce trebuie ca să fii tu acum. Și să știi că ai încercat. Dar nu ca să te bucuri de excese în momente pe care le creezi ca să ai pauze de la responsabilități și apoi le regreți, pentru că au consecințe.

Tine cu dinții de valorile și principiile după care ai crescut pentru că, pe lângă educație, ele sunt marea avere a minţii tale. Ele te îndrumă. Nu trebuie să le spui în gura mare. E mai bine să ai liniște cu tine decât zgomot în public.

Îndrăznește să începi să fii asa cum îți dorești să fii! 

Acest text e un manifest şi trebuie tratat ca atare.