Un minut

Un minut

Se spune că fiecare om a fost înzestrat cu un moment în viaţă în care adoarme zâmbind, iar luna îl priveşte. Atunci binele comun (ăla care explică de ce totul se întâmplă cu un scop) şi cel individual se întâlnesc. Şi tot atunci, Cineva acolo sus zâmbeşte. Calculat, dar aşteptat. Pentru un minut.

Nu ştim niciodată când vine. Aşa cum, oricât am plănui fiecare minut, în esenţă el nu este sigur, nu putem anticipa, chema sau calcula momentul acesta. De cele mai multe ori, nici nu realizăm că ceva din noi îl doreşte. Mulţi nu apucă să îl cunoască până la data, ora şi nanosecunda când el începe.

Cât înseamnă un minut?

De multe ori, el e interpretat greşit ca punctul ăla din viaţa în care maturizarea bate bine lenea, inconştienţa, delăsarea şi alte neamuri d-astea psihice neinvitate, dar acceptate în viaţă. De alte şi rare dăţi, e privit egoist ca triumful individului în faţa naturii. De fapt, este fix momentul în care o portiţă neştiută din sufletul nostru are o conversaţie directă cu luna. Iar ea trimite o mândră confirmare că e acolo să vadă cum, pentru măcar o sumă mică de minute din viaţă, am făcut ce trebuie, ca să fim unde, când şi cu cine vrem şi ne trebuie. Şi zâmbeşte.

Ce nu ştim noi e că, deşi fiecare zâmbet al lunii e exclusiv, se întâmplă în acelaşi timp şi în egală măsură pentru mulţi. Dacă am şti cu câţi şi ce fel de oameni împărţim acel moment de armonie deplină cu toate, probabil că ne-am realiza locul în Univers. Şi nu i-am mai privi urât dimineaţa, atunci când pentru noi timpul se grăbeşte, iar pentru ei nu.

Se mai spune şi că în acele momente avem onoarea şi datoria să nu fim singuri. Acea clipire pe care o are Dumnezeu, cu luna ca martor, trebuie să întâmpine câte două minţi şi corpuri, adunate pe aceeaşi lungime de suflet.

Un minut, al nostru

Fix un minut. Atunci, toate relele dispar. Pentru ca toate cele de mai sus să se întâmple, toţi demonii se retrag. Iar soarta, în adevăratul ei sens, îşi urmează cursul. Fără întreruperi, devieri sau cauze şi consecinţe. Se spune că totul durează, în medie, un minut. Acel minut în care valorile pentru care lupţi se reprioritizează şi validează, viaţa recapătă sensul pe care îl avea la început. Iar luna are grijă ca în multe nopţi ce îi urmează momentului să primeşti înapoi părţi din ce ai trimis, fără să ştii, adică bine.

Acum, că ai aflat toate astea, pune-ţi alarma să sune, bea o cafea, apoi pleacă la muncă. S-ar putea ca în 2016, era vitezei şi a tehnologiei, diseară luna să aleagă din nou.

Foto: Pixabay.

Prev Cadouri de Crăciun: Idei salvatoare
Next Prin ochii lui azi

About Author

Monica

1 Comment

  1. imi place cum aduci tu o stare de bine si de relaxare in transpunerea ta de aici, a omului privind si relaxandu-se in compania lunii, gasindu-si linistea. as spune cred k omul care adoarme(moare) zambind biruieste moartea.

    Reply

Leave a Comment


CAPTCHA Image