Jocuri de cărţi

Jocuri de cărţi

Ziua era proaspătă ca seturile de jocuri de carti scoase din tipografie. Iar ăsta era gândul care îi venea în cap, de fiecare dată când se trezea. Nicio dimineaţă nu era la fel ca cealaltă şi niciuna nu începea la aceeaşi oră.

Totuşi, printre ele ceva era constant. Iar acela era sentimentul lui că şansele în viaţă sunt egale cu numărul de zile pe care le trăieşti. Nici peste, nici sub.

Juvetele

El era Iulian. Pentru prieteni, Iulică – omul care a făcut o meserie din a-şi pierde vremea şi tinereţea. Pentru el, era Iulius al postmodernismului, împăratul neîncoronat al artei de a trăi.

Dar să trecem peste prezentări. Pe scurt, Iulian făcea combinaţii, la limita dintre curiozi1tate şi încadrare penală. Descoperise tainele pariurilor, până când i s-a interzis accesul în toate casele din cartierul lui. A făcut vânzări şi schimburi de obiecte până în momentul în care nu i se mai răspundea la salut.

Azi, Iulian deschidea televizorul. De ziar se lăsase. Ponturile de acolo erau pentru fraieri, iar mâncarea trebuia să îi vină cumva. Ştirile matinale. O femeie angajată într-o bancă a fost acuzată că şi-a însuşit banii mai multor tineri care îşi deschideau conturi. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât unii dintre ei nu deţineau acte pe tranzacţii, pentru că toată schema se întâmpla în faţa băncii, ca să nu stea la coadă. Iar Iulian tocmai îşi privea următorul tun.

Strategiile îi curgeau în minte, la fel ca şi sunetul banilor pe care urma să îi facă. Nu ştia câţi, dar nu mai conta. Ştia drumul până la tribunal, iar rolul de victimă nu implica filozofie. Ca juveţii.

Recomandare: Jocuri de cărţi cu instrumente muzicale.

Dama

Ieşind pe uşă, Iulian trecea din nou prin tot amalgamul de trăiri de dinainte. Că, dacă tot nu avea serviciu şi se descurca, atunci trebuia să îşi plătească recompensele. Iar factura însemna gândurile că nu se va ridica niciodată din îndoielnic, nu îşi va face o familie cu nicio Cosânzeană de casă, nu ar avea vreun salariu decent, pentru că nu are experienţă şi, eventual, nu va sfârşi bine în viaţă.

Cu oftica asta fuma şi ultima ţigară în faţa Tribunalului Bucureşti, dar şi cu o ironie tacită că ar fi putut să ajungă acolo înainte, de atâtea ori şi cu un cu totul alt rol. Însă tocmai rolul se decidea, atunci când ea se aşeza lâng2ă el şi îi cerea o brichetă, iar apoi aprindea ţigara în stilul ăla grăbit ce transmite belele.

Pe lângă ei trecea, acompaniată bineînţeles, doamna Mariana, inculpata. El i-a descris-o ei, iar ea se ruşina că aproape nu o recunoscuse, după o schimbare de look în stil comunist. Subiectele s-au legat de la sine şi s-a stabilit că, cel puţin oficial, amândoi erau victimele unui joc aparent imposibil şi prea prost încât să nu fi fost observat. Dar era 2016. Iar lui tocmai i se răsuciseră mai toate concepţiile despre viaţă.

Iar autoarea era o moştenitoare a unei edituri în esenţă falimentare şi dezertoare din schemă, doar pentru că alesese, în mintea ei, să îşi salveze o parte din bani, înainte să îi cadă bilanţurile, balanţele şi declaraţiile de profit în cap. Iulian nu mai ştia dacă era prea absorbit iremediabil de ea sau îşi însuşise în mod artistic acel rol ingrat de victimă a unei infracţiuni care nu îl includea. Dar nici nu-l interesa.

Poftiţi în sala de judecată, strigase o altă damă.

Recomandare: Jocuri de cărţi cine e cine.

Regele

O lună, o decizie, un apel şi-un recurs mai târziu, Iulian primise două nemeritate mii de euro, luate în mod direct de la ea. Pentru că găleata nu avea fund, iar pe el îl luase valul actoriei, soarta a decis să râdă puţin şi să îi dea dreptate şi bani lui. Inculpata care nu îl recunoscuse fusese, pentru judecător, şi mai convingătoare. Mai ales pentru că el intra la grei, puţinii cu revendicari din patru cifre.3

Şocul inculpatei, ora deja târzie şi soarta îi luaseră, cu bună ştiinţă, pâinea de la gură ei. În câteva minute adunate, judecătorul o readusese la stadiul de studentă răzvrătită, cu potenţial de deţinătoare a unei camere în gazdă şi, din nou, a unei moşteniri din care nu înţelegea. Planuri, linişte şi o orarecare speranţă la viaţă – toate fugiseră fără urmă de întoarcere. Ironic, singurul care ştia asta în detaliu era chiar Iulian.

Încă fascinat, de multe ori realiza că nu are de ales şi trebuie să ducă o minciună dureroasă până la capăt. Iar, în tot acest timp, banii se împuţinau cu cea mai mică viteză din istoria combinaţiilor lui şi, oricum, o mare parte din ei o aveau, cel mai adesea, ca beneficiară.

Iulian îşi pierdea nopţile portretizându-l pe judecător ca jokerul vieţii sale, care şi-a folosit măiestria. Iar acum, fiind deja scos din mânecă, nu mai putea să se retragă. Vedea şi traseul vieţii ei, prea puţin colorate de detaliile pe care i le oferea şi prea întunecate de esenţa pe care el o crease. Mai ales că în discuţie era singurul om de care îi păsase, în ultimii ani, în afară de el însuşi, ca orice rege.

Recomandare: O carte despre jocuri de cărţi.

Asul

De obicei, atunci când ţi se umple paharul, are loc acea schimbare bruscă, radicală şi surprinzătoare în viaţa ta. Iar al lui Iulian tocmai se vărsase peste tot ce a însemnat el până atunci. Nu există în ştiinţă bine construit pe răul altcuiva. Aşa că decizia luată de subconştientul lui Iulian urma să fie pusă în aplicare.

Avea două opţiuni. Ori duce teatrul mai departe, deşi fiecare act al lui era din ce în ce mai greu de suportat. Iar apoi el se întorcea la ce fusese până atunci, un mare nimic instabil. Ori îi redădea ei viaţa înapoi, cu tot cu TVA. Soluţia a venit de unde începuse problema, tot la ştiri. Dacă vânzările cărţilor începuseră să crească, iar publicul se reorienta către poveşti scurte, amuzante şi surprinzătoare, atunci el tocmai îşi găsise vocaţia. Fără procese şi hârţogăraie. De fapt, ele se puteau desfăşura şi în lipsă.

S-a pus pe scris. Şi a povestit, brut şi colorat, cum a păcălit el, ani la rând, sistemul eco4nomic, cu tot cu scenetele amuzante şi exagerările care se mai impun în literatură. Pentru că binele şi mărturisirea aduc, la rândul lor, iertare, el alesese să se spovedească în scris. Clar şi deloc delicat, fără drept de recurs.

Iar când ea a început să citească, împreună cu criticul editurii care de prea mult timp îşi făcuse munca benevol, nu ştia dacă să râdă sau să plângă. Tot ce i se întâmplase rău, într-un sens pe care nu îl înţelesese, acum îi aducea un bine înzecit sau chiar însutit.

Recomandare: Jocuri de cărţi în jocul vieţii.

Ghidul de supravieţuire în era prea modernă a ajuns fruntaş în topul naţional al vânzărilor. Iulian avea să afle asta de la un televizor prost, poziţionat într-un sat uitat de lume, împreună cu un văr de-al treilea care tocmai îi stârnise o liniştitoare pasiune pentru agricultură.

Final de jocuri de cărţi

Iar înapoi în oraş, un judecător ieşit deja la pensie tocmai terminase de citit proaspăta revelaţie literară, înţelesese că viaţa poate fi ironică dar, într-un final bună. Şi a decis că orice faptă prezentată ca ficţiune trebuie, la finalul zilei, tratată ca atare. Partida se încheiase cu un as, ca de obicei, surprinzător. Alte jocuri de carti, în alte colţuri ale lumii îşi aşteptau vremea.

Foto 1: Pixabay.

Celelalte foto şi produse: Elefant.

Prev Lămpi ieftine: Tu la ce visezi?
Next Căni de ceai

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image