Tre’ să fii degajat, liber, natural, ca să poţi să transmiţi orice (Dinte)

Tre’ să fii degajat, liber, natural, ca să poţi să transmiţi orice (Dinte)

Atunci când auzi numele lui Dinte, ţi-l imaginezi pe scenă, în faţa unui public care parcă abia aştepta să îl vadă. El s-a descris cel mai bine atunci când mi-a spus, mai demult, că se bucură că pe el şi colegii din proiectul Secţiunea Sălăjan îi iubeşte lumea. Am vrut să îi iau interviu, pentru că am vrut să încerc să redau în cuvinte atmosfera pe care o face prin muzică. Mai jos, rezultatul.

Monica scrie: Cum te defineşti tu, ca rapper, în faţa publicului?

Dinte: Eu sunt puţin mai bătrânel, adică am 39 de ani. Nu fac parte neapărat din categoria de veterani. Sau poate că fac parte, pentru că am început să cânt în ’96. Pe atunci erau trupe cu nume în engleză. Noi eram Gangsta Law. Alţii aveau tot nume care începeau cu Gangsta.

Nu mă consider nici un MC foarte tare, dar nici unul moale, să spunem. Atunci când zici „Dinte”, te aştepţi ca acel rapper să se urce pe scenă, să rupă, să facă show. Bine, nu mă refer aici la toată lumea, pentru că niciodată nu o să ai doar fani sau doar oameni care te plac.

Dar mă consider un rapper care e încă acolo. Pentru anii 2018, încă sunt acolo. Dar sunt din categoria aia care a început cât erau doar câteva trupe.

„Sunt omul deschis cu toată lumea”

Tu faci atmosferă la concerte, vezi muzica mai departe de urcat pe scenă, cântat şi plecat.

Asta e treaba cu comunicarea.  Atunci când mergi la un concert, înainte să începi să cânţi, e bine să introduci şi să ţii publicul în atmosfera aia. Îmi place să le spun, ”hai, mâinile sus, cântaţi cu noi, că d-aia aţi venit la concert”.

Cum eşti în afara scenei?

Eu sunt un om calm, liniştit, pupăcios, iubăreţ. Mă înţeleg cu toată lumea. Din mine poţi să faci cam ce vrei, dar nu să ştergi cu mine pe jos, să sari la bătaie sau altele de genul.

Pe scurt, sunt omul deschis cu toată lumea. Cum sunt pe scenă sunt şi în afara ei. Nu sunt rău, arogant, fără chef de vorbă. Într-adevăr, scena mă schimbă, pentru că dau tot ce e mai bun din mine, ca să fie publicul mulţumit. Dar sunt aceeaşi persoană, nu am două feţe.

Pregăteşti vreun material?

E o întrebare la care mă aşteptam. Vreau să fac un album cu 10 – 12 melodii. Lucrez la el. Nu ştiu când o să iasă, poate anul ăsta, poate anul viitor. O să am colaborări şi cu oameni mai cunoscuţi, şi cu rapperi care nu sunt cunoscuţi încă. Nu o să fie un material solo propriu-zis. Eu o să fiu principalul, dar o să fie mai mulţi invitaţi.

Aş vrea ca albumul să aibă şi oameni care au potenţial şi îmi plac şi se potrivesc melodiilor mele, dar şi oameni cărora nu trebuie să le mai cer nimic, îşi dau strofa şi rup. Abia aştept să scot albumul. Atunci o să vadă lumea mai multe.

Dinte acasa

„Am început să nu prea mai ascult muzică românească”

Vrei să schimbi ceva în rap, odată cu albumul tău?

Nu neapărat să schimb ceva. Vreau să aduc un album clasic, cum era în perioada ’95 – 2005. Nu pot să îi spun gangsta pentru că suntem în România, dar îmi e dor să scot albumul ăla care arată ce mă reprezintă, adică genul ăla de muzică cântat de Snoop Dogg, Ice Cube. Beat-urile alea. Atmosfera aia de atunci când te duceai la o petrecere şi toată lumea avea mâinile pe sus.

Sunt conştient că muzica mea nu o să o schimbe pe cea din 2018, cu trap-ul şi tot ce se întâmplă, dar vreau să fiu clasic. Albumul se va numi Clasic Stradal şi fix aşa va fi, bun să îl asculţi în maşină, în casă la căşti, peste tot. Fac ceva ce îmi place mie.

Ce e cel mai important pentru tine la muzică?

Cele mai importante pentru mine au fost întotdeauna mesajele – şi alea pe care le dau eu, şi alea pe care le dă lumea. Crede-mă că eu am început să nu prea mai ascult muzică românească. Nu pot să spun că s-a stricat, dar parcă nu mai are mesajele alea, versurile alea? Nu mă refer doar la MC-ii mari, ci şi la alţii mai în creştere.

Muzica rap, de stradă trebuie să transmită. Atunci când o ascult, ea trebuie să îmi spună ceva. Uite, un exemplu de MC complet e Cedry2k, dar sunt şi alţii.

Cât de important e pentru un rapper să fie real, autentic?

Foarte. Trebuie să fii degajat, liber, natural, ca să poţi să transmiţi orice. Şi când vorbeşti cu lumea pe stradă, şi când eşti pe scenă. Să reprezinţi ceea ce cânţi.

„Atmosfera şi prietenia ne încurajează şi pe noi”

Când nu se întâmplă asta?

După cum a zis şi PISTOL, am observat şi eu discrepanţe. Eu merg în studiouri, îi cunosc pe toţi cei care mai cântă, de la cei vechi, până la cei noi. Ori e o duşmănie între ei, ori un fel de invidie, dar unele prietenii sunt afectate chiar şi pe o lipsă de share la o piesă. Nu se ceartă, dar nu e atmosfera cum trebuie.

Prietenia, atmosfera sunt importante pentru tine?

Atmosfera şi prietenia ne încurajează şi pe noi. Mie mi se întâmplă să mă întâlnesc des cu lume, MC-ii sau ascultători. Mă întreabă ce mai fac, la ce lucrez. Şi eu pe ei la fel. Dacă vine cineva să facă o poză, mă întreabă ce mai fac. Întrebările de genul ăsta ne încurajează.

Poate că eu, PISTOL şi Robert DRG suntem aşa, dar alţii sunt altfel. Unii te salută, te invită să bei o bere, dar nu te întreabă nimic. Vorbesc de MC-ii aici. Oamenii care sunt pe lângă noi sunt atenţi la ce se spune, se uită şi distanţa se vede.

Ce contează ca să ajungi să ai succes în rap?

Până la succes trebuie multă muncă, multe sacrificii. Sunt foarte multe care contează. Nu poţi să faci ceva de unul singur.

Uite, de exemplu, nu am ştiut că prima piesă Secţiunea Sălăjan urma să prindă. Noi nu am stat degeaba apoi, am avut oameni pentru care am cântat în deschideri. D-aia mă ştie şi ne ştie lumea peste tot pe unde mergem. Nu spune nimeni că am stat pe lângă cineva, dar a fost o muncă. Şi, în continuare, sperăm ca şi eu, şi Secţiunea să ajungem cât mai sus.

 

Prev Cum e cu banii în căsnicie
Next Cuvintele care te scapă de orice

About Author

Monica

2 Comments

  1. In sfârsit niste întrebări si.un.interviu relevant.si da sunt.si.eu invidios.pe unii."MC "noi care nu au.nici , flow,.nici.text , au.3-5piese si se vad zei. Sunt.promovați nonvalorile in RO pt ca va ghidează banu ,un impresar.deștept intodeauna va cauta talentul, ca daca ai banii sa te.promovezi.pe google,retele socializare, poti sa.o.faci si.de capul tau . Ca să fi luat in serios tre sa ai "decor" ,adică sa apara m.c.ii vechii cu.tine prin video, featuri, etc. Iar daca esti.un.gunoi..macar banii.sa.ai , ca.romanu' linge atat.de des de cat scuipa.ar.fi.multe de zis...dar sa lasam noii m.c sa rupa autotune ca e la moda cu.pedala

    Reply
    • Mulțumesc și ai dreptate. Sper ca oamenii relevanți să stea cât mai mult în față. Și să fie cât mai ascultați, ca să avem și noi un public care nu (mai) asculta doar ce e la modă.

      Reply

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image