Paradoxurile vieții de după copil

Cum e viața după copil? M-am tot întrebat dacă eu voi reuși să dărâm clișeele alea din reclame. Am vrut să analizez situația la prima mână, să fac cel mai personal studiu de caz. Așa că, în timp ce nu am scris pe blog, am făcut un copil.

Se spune că nu există neapărat o viață după copil. Poate că apare câte-o licărire când juniorul crește și poți să îl lași să se joace fără să existe riscul unei tragedii. Sau când e la rude. Sau face 30 de ani și e, eventual, căsătorit. Nu, nu la 18, pentru că știm cu toții că să fii responsabil pentru faptele tale nu înseamnă neapărat să ai și minte.

Pornim de la presupunerea că nașterea unui copil este punctul zero, the first day of the rest of your life. După e tot ce urmează mai jos. Un amalgam de contraste după care îți ghidezi cam fiecare zi. Și noapte. Mai ales noapte.

Atenție: 
Acest text nu este destinat celor slabi de înger, care ar vrea copii, dar le e teamă
că poate nu e cum pare pe Instagram. 

Somnul

Somnul alterat pe ceea ce pare o vecie este clar un clișeu. Inițial te lovește, dar te mângâie când se transformă în rutină.

Nu mai dormi legat. Așa cum nici eu nu mai știu exact ce înseamnă somn de o noapte întreagă și trezit când vreau eu, eventual pe la 12, de vreun an. Cel mai lungă repriză de somn are 3-4 ore sau, dacă ai făcut vreo faptă bună care a rămas nerăsplătită, poate să ajungă la maxim 7 ore. Dar astea-s cazuri rare.

Un bebeluș are un somn de 10 – 12 ore pe noapte. În timpul ăla nu te oprește nimeni dacă vrei să te bucuri de întreaga experiență. Apoi, poți să mai profiți și de un alt somn de zi, ca să cimentezi legătura dintre părinte și copil.

Dormi puțin, dar mult.

Hrana

Treaba cu mâncarea e pe etape. Începi să mănânci altfel decât de obicei. Și anume, fie pe ascuns față de copil, fie resturile copilului. Or un sadviș cu parizer țărănesc pe o jumătate de pâine, ori sănătos, fără sare, colesterol și chimicale.

Poți să mănânci odată cu bebelușul. Când termini, ajungi la concluzia că ți-ar fi cam foame. Ceea ce uneori se întâmplă și după o porție întreagă pentru un adult. Dacă femeile mai au în viață momente când mănâncă mult, atunci cele care alăptează par să aibă un stomac constant îngrijorat.

Mănânc puțin. De vreo șapte ori pe zi.

Gusturile

Credeai că știi ce e mai bine pentru tine sau că ai nevoie de un singur obiect, nu alte cinci aproape la fel? Și eu. Dar o cărticică nu este niciodată o singură cărticică. O salopetă întotdeauna e disponibilă și în alte culori. Iar jucăriile bat la tentație chiar și cel mai rezistent parfum.

Ideea de a face cumpărături eliberează oxitocină mai ceva ca un drog. Iar sevrajul se traduce prin informații despre materiale, beneficii și limite, bucăți disponibile și alte d-astea fără de care puteai să stai bine mersi.

Mămicia este singura etapă din viața mea când am acceptat să am aplicații de cumpărături care să conțină oferte. Am crezut că o să îmi ușureze viața. Mă și ajută să fac mișcare, pentru că îmi garantează, în medie, o plimbare pe săptămână.

Decibelii pe care (nu) îi (mai) produci

Imit minim cinci animalele în fiecare zi. Cânt. Exagerez anumite sunete. Povestesc tot ce fac, chiar și când spăl vase. Nu prea apuc să tac.

Dar și dacă doarme copilul și dau cu degetul mic de colțul ușii, îmi cade tocătorul pe gleznă sau dau cu capul de o ușă pe întuneric, nu auzi aproape nici zgomotul accidentului. Dacă asculți liniștea aia de după, uneori poți să prinzi un țipăt interior șoptit.

Activitatea cerebrală

După naștere, femeile trec printr-un fenomen în care capătă un fel de creier de bebeluș. Capului tău nu îi mai pasă de tine. Are multe de făcut, un instinct de dezvoltat, așa că mai puțin contează ce auzi, vezi sau vorbești.

Zile în șir am avut aceeași conversație de 2-3 ori. Ceea ce face viața mai interesantă. La o parte din discuții nici măcar nu sunt atentă, pentru că urechea e undeva în altă cameră.

Dar știu cum se dezvoltă creierul bebelușilor, care sunt alimentele nutritive și am învățat să aleg carnea și fructele exotice de parcă ne cunoaștem de-o viață.

Clișeele pot fi combătute, până te lovești de altele. Uneori, dacă merg pe stradă fără să împing un cărucior, mă simt de parcă mi-am uitat hainele acasă. Alteori, coc mâncăruri bune de stele michelin.

Viața e plină de paradoxuri, dar fără ele ne-am plictisi.

PS: Acest blog nu se va transforma într-unul de parenting, pentru că nu până și termenul ăsta e prost expus și înțeles. Pentru că familia face parte din viață, voi mai vorbi despre ea. Cu măsură și echilibru.

Restul e can can.

Foto: Pixabay.