Cel fără de păcat să arunce primul cu piatra

Acest text începe de la moartea lui Răzvan Ciobanu. Dar nu este despre el. Ci despre tine, cel sau cea care citeşti acum. Despre noi toţi, faptul că trăim în aceeaşi ţară şi respirăm acelaşi aer. E un apel.

Creatorul de modă a murit în urma unui accident rutier, în noaptea de duminică înspre luni, adică între prima şi a doua zi de Paşte. Nu îţi voi spune prea multe, pentru că probabil ştii deja cum s-a întâmplat, poate l-ai văzut şi mort şi filmat, în ce maşină se afla şi a cui era, cât costa, ce a băut şi consumat înainte să plece pe drum, unde se ducea şi dacă purta sau nu centură, respectiv de ce nu purta.

Trecem peste ştiri, pentru că nu ele fac subiectul discuţiei.

Răzvan Ciobanu a avut o carieră lăudată. Nu a fost Coco Chanel, dar nici ţaţa Floarea de la Făurei care coase veste. A avut o carieră de aproape 25 de ani, a fost prezent la The Train (expoziţie mare de modă de la New York), s-a remarcat printr-o colecţie de 70 de rochii de seară mega-lăudate şi a rezistat vreo trei sezoane la „Bravo, ai stil”.

Să ne înţelegem din prima

Înainte să vorbim despre viaţa lui privată, aş vrea să vă spun că eu sunt creştin-ortodoxă botezată şi, poate, mai puţin practicantă decât mi-aş dori. Încerc să îmi respect valorile şi, de multe ori, îmi iese. Preotul meu ştie de cele când o dau în bară.

Susţin tradiţiile, România şi mi se pare că toate astea sunt strâns legate cu tot ce înseamnă credinţa – trăire, iubire, bucuria conştiinţei împăcate şi a faptelor bune. Asta nu mă împiedică să merg la concerte, să mă machiez aşa cum vreau şi, ocazional, să înjur.

Nu am avut niciodată ceva cu el, ca individ. Am ceva cu organizaţiile care îi reprezintă pe oamenii cu alte orientări şi vor să impună prostii. Şi îmi permit asta, pentru că am cunoscut oameni cu alte orientări decât cea heterosexuală, care îmi spuneau că pe ei nu îi reprezintă alea, ci îi jignesc. Asta e o altă discuţie pe care nu cred că o să o purtăm vreodată aici.

În interiorul subiectului: Ce vreau să vă spun, de fapt

Să revenim. Răzvan Ciobanu era homosexual. Ceea ce, în principiu, era treaba lui. Nu e problema mea, ar trebui să nu fie nici a ta, pentru că singurul care dă socoteala pentru alegerile lui în faţa lui Dumnezeu e tot el. Şi noi nu o să ştim niciodată cum a ieşit pentru că, poate, a făcut nişte chestii care atârnă mai greu decât asta. Deci, după cum ziceam, alegerea lui = asumarea lui.

Au urmat ştiri multe şi dese, informaţii pe care poate că nu ţineam toţi să le ştim, detalii mai mult sau mai puţin relevante şi… vizualizări mari & multe pentru ziare. Tot ce e nou şi include numele lui Răzvan Ciobanu în titlu merge, se citeşte, se transmite, se vinde. Cresc site-urile de ştiri, creşte şi costul reclamelor, toată lumea e fericită, mai puţin cei care îl cunoşteau şi simpatizau pe designer.

Din păcate, suferă şi partea asta de credinţă. Au apărut comentarii la articole, probabil că le-ai văzut şi tu sau ai auzit cum se vorbeşte de ele. Că sunt nepoliticoase ori răutăcioase e puţin spus. Şi nu o să le redau aici, pentru că nu are rost.

Despre ele e vorba. Cumva, internetul pune semnul de egalitate între ele şi creştinism. Nu trebuie să fii creştin ca să nu îţi placă homosexualii. Şi oamenii ăia din comentarii îl judecă pe omul mort. Dar oamenii ăia care urlă pe net că religia înseamnă ură ne judecă pe toţi la un loc, chiar dacă am spus ceva sau nu. Sunt creştini, ce pana lor. Sunt toţi la fel.

Ai grijă de creierul tău, te rog

Presa, internetul abia aşteaptă o nouă controversă, un hashtag în creştere rapidă, o glumă, o ură. Vând astea mai rău decât vând babele ceapă verde la tarabă. Produc valuri, reacţii, tot ce e nevoie. Ca orice deces de om cunoscut, pot să vă spun că momentan ziarele-s politicoase. Apoi, o să vină discuţiile despre banii lui care erau şi nu prea, cine o plăteşte pe aia de avea maşina, ce lasă el în urmă şi cum o să o ducă părinţii lui de acum încolo. E cursul clasic.

Dar sunt nişte chestii aici pe care vă rog să le vedeţi. Vă rog din suflet, pentru creierul vostru. Eu nu sunt de acord nici cu greşelile în viaţă, dar nici cu judecarea lor. Sunt şanse ca acei oameni să fi fost aceiaşi care comentau oricum, oricând la o ştire cu el şi câţiva alţii. Dar până acum nu i-a observat nimeni. Dar ei erau. Ştiu ce zic.

Să vă spun o poveste. Când m-am angajat la ziar, EvZ mai exact, prima lecţie a fost „nu te uita niciodată la comentarii”. Bineînţeles, am prins-o în singura dată când m-am uitat. Unii oameni nu realizează ce înseamnă un comentariu public. Şi nu sunt de înjurat sau judecat nici măcar ei, că poate au „gândit cu voce tare” sau, în rest, sunt oameni buni. Cum ziceam şi la Răzvan Ciobanu, vorbele lor = asumarea lor.

Hai să nu ne urâm între noi încă o dată. Şi-aşa o facem prea des.

Gândeşte, gândeşte, gândeşte

De fiecare dată când apare un scandal public, îţi recomand să îţi pui o problemă simplă: cine are de câştigat? Îţi zic eu – site-urile, ziarele şi cam orice are numele personajului principal în titlu. Oamenii petrec mai mult timp pe site sau chiar intră ca să citească comentarii şi stau ceva pe acolo, deci site-urilor le creşte valoarea în Google. Deci, mai mulţi bani. Lume fericită.

Oamenii care spun acelaşi lucru în 7 articole, şi anume că e naşpa creştinismul pentru că au comentat nişte oameni nişte chestii şi nu reprezentanţii bisericii (care nu au spus nimic, nici măcar de chestia cu slujba înmormântării), merg la sigur. Cititori, reacţii, distribuiri. Fiţi deştepţi şi vedeţi totul mai departe de aparenţă. Esenţa contează în viaţă.

Nu încurajez nimic şi mai ales eu nu aş face asta. Dar vă pot recomanda, dacă vreţi neapărat să luaţi o poziţie şi să vă simţiţi utili, să îl treceţi pe om pe un pomelnic. Îl chema Mihăiţă-Răzvan. Aşa îl ajutaţi nu în faţa lumii, ci în faţa Cui trebuie.

Răzvan Ciobanu o să aibă „interviul” cu Dumnezeu la 40 de zile după moarte. Aşa că are nevoie.

Foto: Pixabay.