Mai sunt sub 24 de ore, cât să se întunece și să se lumineze din nou. Eu voi îngheța într-o gară înghesuită, plină de țigani, cu un bilet luat pe numele altcuiva. Voi dormi pe tren și, probabil, mă voi preface că dorm când vor trece „nașii”. Dar și când ajung…
Citesc mii de articole că Vama nu mai e ce a fost, că oamenii sunt altfel, că sunt prea multe vile, că mâncarea nu mai e așa ieftină… Când îți cumperi hamsii cu 30 mii și le mănânci pline de usturoi, ce mai contează alea 3 vile pe un diametru de maxim 1 km, cât are Vama-n lung și-n lat? Iar oamenii sunt aceia care îți oferă 15 beri și cântă cu tine toate acele old times songs, pentru că au venit cu un singur scop: să nu le pese.
Satul de graniță Vama Veche este un loc de care îți e dor încă din ianuarie, iar asta îl face atipic țărișoarei noastre de poeți, bețivi și țigani. Nu e malul ăla lung de mulți metri, nu trec prea multe mașini, nu poți să îți cari valiza de aeroport pe ulițele din stațiune și, dacă nu te-ai născut cu o doză de noroc, nici nu pupi prea multă apa caldă cât stai acolo.
Dar nu ai cum să nu îți fie dor de legendarul Bolero cântat cel mai cu foc exact atunci când răsare soarele, de terasele cu băncuțe de lemn sau foste canapele de piele (actualmente, bucăți de material destul de confortabile), de naturalețea cu care te privesc cei din jur când tu faci prima oară în viață topless, de wc-urile unde mai uiți să plătești intrarea, de tipa blondă și creață care te fericește în fiecare an cu o codiță din sfori colorate.
Există un loc diametral opus în toată țara asta, care te face să lași tot la cazarea pe care o numești pentru câteva zile, „acasă”, să îți iei o bere, să te așezi turcește pe malul pe care mai vezi câteva scoici și să te uiți la mare. Așa. Vreo jumătăte de oră. Să te uiți ca la film. E mai mult decât reconfortant. E vacanța aia ireal de diferită. Și nu contează așa mult că era cumva, că nu mai e, că va fi și mai rău. Eu am fost și mă voi duce și e ce mi-am dorit sau, în mare parte, pe acolo. ___________________________________________________________________________
Vezi, mă, Chirilă cât s-a stricat Vama?
Comments
Trackbacks & Pingbacks
[…] Vama Veche a fost, întâi, un vers dintr-o piesă. Apoi, un panou cu Povestea merge mai departe. Totul s-a transformat în certitudine şi amintiri atunci când am ajuns acolo. Apoi, a început lista cu motive prin care a impresionat: răsăritul pe Bolero a lui Ravel, oamenii care nu vorbeau cu vreun substrat la limita legalităţii, poveştile intelectuale, şansele reale ca pe strada principală să se plimbe scriitori, librăria aia sub formă de tarabă, clătitele, hamsiile şi, bineînţeles, supermarket-ul de vizavi de Stuf. Mi-a plăcut aşa mult Vama încât am şi scris despre ea. […]