De ce m-am căsătorit?

M-am căsătorit. Apoi, m-am gândit la tot ce e în jur şi, de fapt, nu prea e. Apoi, o voce a început să vorbească…

Pe bune, v-aţi luat? Aşa cum eşti tu, aşa cum e el? V-aţi îmbrăcat frumos şi v-aţi dus la primărie? De ce?

Te-ai trezit devreme, machiat, coafat şi ai alergat după buchet pentru 10 minute într-o instituţie pe care o înjurăm toţi şi pentru o foaie de hârtie? Acum aveţi pozele alea pe care le are toată lumea, atunci când semnaţi şi când staţi lângă tablou. Şi nu puteaţi să faceţi asta la o şedinţă foto? Era acelaşi lucru, plus că eraţi şi mai speciali.

Acum, bănuiesc că ţi-ai schimbat numele şi actele. Aşa-i că v-aţi început viaţa frumos, cu toate drumurile alea la funcţionari? Şi-acum care-i diferenţa, în afară de hârtia pe care o aveţi la mână? Aţi descoperit brusc fericirea la care noi, restul, nu avem acces? Mâncaţi somon dimineaţa şi dormiţi pe petale de trandafiri?

Mă bucur că te-ai măritat. Mai ţii minte când ne-am întâlnit la metrou şi mi-ai zis ce urmează să faci? Am făcut ochii mari, m-am mirat şi te-am felicitat. Ţi-am urat şi casă de piatră deşi, cum ţi-am zis şi atunci, nu ştiu sigur dacă aşa se spune în popor. Nu le am cu tradiţiile.

Îţi mai zic o dată acum, în gând. Mi se pare tare. Îmi imaginez că relaţia voastră e fix la fel, oricum. Şi căsătoria, până la urmă, tot relaţie e, aşa că nu e chiar specială. Dar tu nu o să mai fii niciodată la fel. Nimic nu o să mai fie la fel. Iar între tine şi noi, ceilalţi, o să existe mereu subiectul ăla despre care nu vorbim şi care ne separă, pentru că doar tu ştii cum e. Automat, eşti eliminată din orice discuţie despre cât de naşpa e viaţa sentimentală, pentru că la tine nu e.

De acum, nu ne mai pasă de voi. Aţi ajuns la etapa aia de şi au trăit până la adânci bătrâneţi. Acolo sunteţi voi acum. De aici încolo, trebuie să fiţi fericiţi şi să vă daţi la o parte de la sfaturi. Nu mai sunteţi relevanţi pentru realitate, aşa că părerea voastră are voie să fie doar o confirmare, din gând în când.

Dar spune drept. Eşti pregătită pentru căsnicie, familie, copii? El te-a cerut de bunăvoie, nu e terorizat de idee? O să faceţi şi cununia religioasă? Pentru că noi, ceilalţi, o vedem simplu: alţi bani, altă distracţie. Dar nu vreți mai bine să îi donați? Cam egoist gestul ăsta cu nunta, dar cum spuneți voi.

A meritat toată agitaţia? Oricum, stăteaţi deja împreună. De ce nu aţi vrut să fiţi ca noi, să vă combinaţi şi apoi să vedeţi ce iese, fără să vă gândiţi la nimic? Noi nu avem regrete, sentimente, vise, dorinţe. Nici măcar repere. Doar trăim.

Dar acum aia e. Să vă fie de bine! Daţi de băut!

M-am căsătorit

Şi mi-a plăcut, de la început şi până la finalul ăla de după zece minute, prelungit abuziv cu seara aia prea puţin petrecăreaţă pentru nişte oameni prea obosiţi.

M-am căsătorit şi sunt doamnă. Nu mă simt, nu cred că arăt. Dar parcă îmi permit să mă port ca atare, adică la fel ca până acum. A decurs natural şi a fost tot ce nu se vede în societate, pe internet şi prin poveştile din metrou. Pentru că diferenţa între viaţă şi orice altceva e că viaţa există. M-am căsătorit. Un alt nivel începe şi total altceva urmează.

PS: Vocea din text include mai toate clişeele despre căsătorie pe care le-am auzit până acum. E posibil să fi ratat unele. Îmi cer scuze, completez. Cred.