Ce am învăţat din viaţa la cratiţă

Gătesc şi îmi place asta. De nevoie, ca noi toate, că trebuie să mai şi mâncăm. De trei ori pe zi. Şi cel puţin o masă trebuie să fie caldă şi să meargă cu pâine. Deci, sunt femeie la cratiţă.

Dincolo de gusturi, arome acute şi subtile, proporţii şi organizare a timpului, gătitul m-a învăţat multe. Şi o face constant. Mi-am definit şi stilul, adică ce răspund atunci când mă întreabă lumea de bucătărie şi trebuie să elimin ce nu ştiu să fac. Sunt tradiţionalistă şi îmi place mult puiul, pentru că e sănătos. Am şi o sclipire de modern, pentru că dragostea trece prin stomac şi ăla trebuie satisfăcut. Nu sunt fană a prăjiturilor, pentru că îngraşă, nu au substanţe bune şi e posibil să nu îmi iasă. Dar doar posibil.

Mai jos e tot ce m-a învăţat viaţa la cratiţă pe mine, atunci când eu şi bucata de teflon, aluminiu, fontă sau ce o fi ea încercam să ne împrietenim. Include şi ce am învăţat-p eu pe ea. Cred că acum ne înţelegem.

Răbdare

Prima lecţie de la cratiţă apare atunci când ţi se spune cât durează să faci ceva. Estimarea nu se adevereşte niciodată.

Pentru că una e să tai chestiile ca să le pregăteşti (proces care trebuie să fie rapid şi precis aşa cum o cer stelele Michelin). Alta e gătitul în sine. De obicei, te plimbi pe lângă cratiţă, mesteci, faci planuri de viaţă, mesteci iar şi tot aşa. Apoi, trebuie să speli vasele şi să laşi mâncarea câteva minute să se aşeze, pentru că gusturile se întrepătrund şi scade şi un pic de apă.

Sunt as în estimări despre cât mai durează până e gata mâncarea. De fiecare dată, timpul e peste fix 30 de minute faţă de cât spun eu.

Creativitate

Îmi plac oamenii care reinterpretează reţete. Nu îi cunosc, dar îmi plac. Înainte, era totul simplu – ţi se punea ceva în farfurie şi mâncai. Astăzi, parcă bucătăria s-a complicat.

De exemplu, eu. Merg la cumpărături, iau 14 chestii, mă plâng o oră că au fost plasele grele şi mă apuc de mâncare. Spre final, mă prind că am uitat ingredientul ăla natural şi gustos, cel mai mic, ieftin şi uşor din listă. Înainte improvizam. Nu aveam pătrunjel, puneam mărar, că era tot pe acolo. Foarte puţin, cât să o dau la pace cu conştiinţa că nu las mâncarea neîntregită şi cât să nu îi schimb nici radical gustul. Aşa, cât să se vadă frumos.

Acum, gătesc ca Gică Hagi. Dacă ai, pui. Dacă nu ai, atunci nu pui.

Independenţă

Mă fascinează oamenii care prind o reţetă dintr-o singură explicaţie la telefon, fără întrebări şi notiţe. Apoi, pot să reproducă reţeta aia toată viaţa, chiar şi după un an de ignorat indicaţiile. Pe ăştia îi cunosc. Nu îi înţeleg, dar mă fascinează.

Eu am învăţat că pentru o singură mâncare există 20 de reţete unice pe internet şi alte zece de la neamuri, fiecare cu garanţia că e mai bună decât cealaltă. Toate au particularităţi, ingrediente speciale, indicaţii de timp diferite, de parcă puiul în apă fierbe mai repede decât fierbe apa cu un pui în ea.

La final, câştigă cea mai simplă şi ieftină.

Improvizaţie

Oamenii care ştiu chimie sunt comori în bucătărie. Nu că îi cunosc, dar parcă sunt aşa mulţi încât eu am rămas singura din ţară care a ratat fix ora aia din şcoală în care se explica cum se transformâ mâncarea, în timp ce o găteşti.

Să vă spun o poveste scurtă. Am vrut, odată, să fac ciorbă de fasole. După două ore de stat la înmuiat, boabele de fasole s-au cam stors de viaţă. M-am panicat, le-am aruncat şi am pus altele. Pentru onoarea tuturor, a fost de vină vânzătoarea, că a pus pe tarabă produse atât de proaspete încât nu puteau fi gătite. Accidental, am aflat apoi că boabele se umflă înapoi, la fierbere. Am repetat procedura şi ciorba a ieşit bună.

Atunci când preparatul a fost gata, am înţeles ceva important. Dacă ai vreodată orice problemă în bucătărie, întotdeauna e vina altcuiva.

Perseverenţă

După gătit, rămân vasele. Negre, uleioase, urâte. Ele se spală înainte să mănânci pentru că, după câteva ore, nu mai vrea nimeni să se apropie de ele.

Deja am două tipuri preferate de detergent – pentru vase normale şi dificile. Ambele sunt excepţionale, mai ales când le îndoi cu apă, ca să ţină mai mult. Curăţă orice, oricum, oricând. Mai puţin sticlele sau cutiile în care stau. Dacă nu îi dai o atenţie specială, detergentul arată dezastruos. Deşi recipientul conţine fix detergent.

La spălatul vaselor, am învăţat că cea mai bună ojă e aia care nu se crapă după ce curăţ o cratiţă cu buretele de sârmă.

Modestie

După ce începi să găteşti constant, înţelegi şi vorbele alea de duh legate de gastronomie. Până atunci, nu prea se prind de tine. Una dintre ele spune că bucătarul se satură gătind. După ce ai gustat de şapte ori un preparat, ai mai pus chestii şi ai lăsat preparatul cinci minte peste durata normală, ca măsură de siguranţă şi ai gustat iar, te cam saturi.

Atunci vine şi momentul de glorie. Bucătari cunoscuţi, lacrimi de fericire, primeşti berete, şerveţele, şorţuleţe ca premiu. Cu trei de da, preparatul tău merge direct în finală. Ieşi din vis, pui cina. Nu prea îţi mai e foame, aşa că mănânci trei guri, de poză. Cina se încheie şi întrebi, pentru a zecea oară: şi, îţi place? Poate că pe primele nouă încercări nu le-a auzit. De nervi, cel de lângă tine confirmă.

Modestia e cheia bucătăriei. Ştii să găteşti glorios, dar nu e frumos să faci asta aşa ostentativ. E, mersi, am grijă de tine, atât.

Ce nu ştie femeia la cratiţă?

George Călinescu spunea, odată: cu cât înveţi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţin ştii. Cercetătorii confirmă. Aş completa că important e să iei informaţia esenţială din orice. În bucătărie, esenţa e că busuiocul, foaia de dafin şi boiaua dulce merg la aproape orice.

Oricum ar fi, la finalul zilei, nimerim şi noi ceva proteine, carbohidraţi şi grăsimi sănătoase pe acolo, prin farfurie. Şi, dacă nu îi dăm cu aşa multă pâine, mâncăm mai multe substanţe d-astea şi mai puţină făină cu apă.