Cronometrul

Cronometrul

Atârnăm de câteva fire de aţă. Principalele două se numesc inimă şi creier. Iar dacă ştii că ai probleme cu una, adopţi total opusul atitudinii pe care o vezi la televizor.

Şi nu, nu zic că te apuci de bungee jumping. Nu cedezi clişeelor potrivit cărora trebuie „să îţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima”, „distrează-te cât poţi” şi alte prostii vorbite, dar nesimţite.

O tahicardie cronică (adică aia care îţi vine pe inimă din senin şi stă acolo până la bătrâneţe, doar ca să îţi mai dea nişte griji, când te plictiseşti) m-a făcut un om prevăzător. Cu o vagă tentă înspre paranoia, care apare pe perioade scurte şi se manifestă intens. Închipuiţi-vă, acum, un bărbat care vrea să schimbe un bec şi o femeie care se învârte pe lângă el.

Dar ai închis lumina înainte? Dar nu vrei să scoţi şi siguranţa? Dar…, dar…, dar…?

Bine, nu tre’ să vă inchipuiti acum o nebună care îşi duce viaţa după griji

Nu. E vorba de faptul că, atunci când ţi se spune de la doftor că eşti sub cronometru, dar afişajul îi e secret, parcă nu vrei să îţi asumi niciun risc în plus. Nu-ţi arde să trăieşti periculos sau să faci vreun accident cu maşina, în momentele când trebuie să se întâmple fix opusul. Ca atunci când m-am ferit de viteza la volan până când a început să imi placă. Apoi, m-am ferit de telefoane la volan. Doar că o maşină de minim un deceniu, condusă acum opt ani, nu avea cum să ofere posibilităţi precum GPS ori sistem de conectare fără fir la mobil sau alte descoperiri atestate ştiinţific.

Dacă suna telefonul cât timp eram pe drumurile naţionale şi începea melodia din grupul „Important”, era nasol. Apelam la clasicul difuzor, răspundeam şi mergeam cu telefonu’-n poală. Că discuţia era presărată mai mult de „nu te aud”-uri şi „ce zici”-uri decât de informaţii, nu e aşa important.

Însă nu ştiu cum e să dai mesaje scrise la volan şi nici nu m-ar trage curiozitatea în direcţia tastaturii de telefon. Ştiu un filmuleţ cu persoane care aveau accidente grave pe chestia asta şi e suficient. N-aş vrea să-mi influenţez cronometrul. Pentru amatori de astfel de situaţii, dar prezentate mult mai blând şi fără victime, au facut cei de la Toyota România un experiment, ca să nu stăm liniştiţi cu smartphonu’-n mână, în loc de volan sau schimbător de viteze.


Morala: Toţi avem un cronometru. Mai mult sau mai puţin vizibil. Şi, în fiecare zi, luăm „bonusuri” sau „penalizări”. C-aşa vrem noi.

Foto: Dreamstime.com

*Acest text participă la SuperBlog.

Prev Blocul
Next GPS sufletesc

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment


CAPTCHA Image