Cât de departe suntem de realitate

Cât de departe suntem de realitate

Realitatea fiecăruia diferă întotdeauna de cea generală. Într-o realitate comună, ideală, suntem mereu zâmbitori şi mulţumiţi de noi, prietenoşi cu ceilalţi, fără încărcătoare în genţi. Fără să ne pese cine produce acele genţi. Fiecare îşi visează viaţa cumva. Doar că, uneori, suntem departe de realitate. De amândouă şi de oricare dintre versiunile ei.

femeie dormind la calculator

Departe de realitate, în virtual

Cunosc internetul. Ne știm de mult. Mă tot pune la curent cu toate mecanismele lui, algoritmii și tot ce mai implică. Nu scap de el, nici el de mine. Anual sau cu diferite ocazii, văd aceleași două-trei păreri, împrumutate de vreo două-trei sute de oameni. Ca să arate și ei că au loc pe internet.

Internetul e ca vecinul ăla cu care te întâlnești mereu în lift. Atât de gras încât te simți și prost că parcă ai geanta prea mare. Care îți sufla ironii în ceafă, crezând că e mai șmecher ca tine. Care știe mereu unde, cu cine ești și de ce. Care te enervează atât de rău încât te face să spui vorbe care sunt departe de vocabularul tău.

femeie pe balcon in corporatie

Departe în spațiu

Stăm trei sferturi de zi, trei sferturi din săptămână departe de casă. Credem și spunem că facem asta pentru cei de acasă. Dar rămânem acolo, cu trupul și gândul. Ne plac titlurile, banii, faima printre alții mai puțin profesioniști decât noi.

Toate astea sunt fie virtuale fie, de fapt, niciodată ale noastre cu adevărat. Doar temporar, cât să ne hrănească o iluzie. Din cauza acelui spațiu unde stăm prea multe zile și prea mulți ani, noi rămânem pe ultimul loc. Visăm la libertate și zile în care facem ce vrem, dar le dozăm doar în concedii, departe de casă.

femeie si multe ceasuri

Departe în timp

Aici aș vrea să oftez în scris. Niciodată al nostru, pentru că tot noi alegem să îl pierdem, cu fiecare ocazie. Mereu pe fugă, contra lui, împotriva a tot ce înseamnă. Ne luptăm cu timpul, încercăm să tragem de el atât de mult încât începe să riposteze şi să se strângă. Amânăm, plănuim, amânăm iar. Prioritizăm și apoi regândim. Din nou și din nou.

Ne luăm ceasuri și ne speriem de ce ne arată, atunci când le folosim. Timpul e mare, dar noi îl credem mic. Viața în sine e formată din timp. Ne dă tot ce am putea dori, dar parcă nu vrem chiar acum. Preferăm să ne păstrăm visele departe de realitate.

Și cum facem ca toată realitatea aia a noastră să fie aproape?

Renunțăm. Planificăm. Plănuim. Perseverăm. Renunțăm la virtual, spații și timp. Ne decidem, din nou, ce vrem. De data asta, fără amânări. Suntem maturi cu noi. Și ne întoarcem soarta în loc. Dacă nu s-a întors ea singură până acum, e vremea să intervenim noi.

O să fie greu. Orice schimbare e dificilă, pare contra naturii. Dar întotdeauna va merita, pentru că mergem înspre natura noastră. Ieșim din virtual și ne facem spațiul și timpul prieteni. Noi le spunem lor ce avem de gând și nu invers. Aia e realitatea de care trebuie să fim aproape.

Prev Cuvintele care te scapă de orice
Next Mai ţii minte cum arăta ziua ideală?

About Author

Monica

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

* contact

*

Sunt de acord.


CAPTCHA Image