Hai, mare, arată-mi un zâmbet de soare, adu-ţi aminte de când nu ne-am mai vorbit în zare. Strigă după mine până peste altare. Arată-mi cum să ies din înşelare. Vreau vise atemporale.
Hai, pădure, arată-mi verdeaţa. Sparge cu sufletul toată gheaţa pe care-o simt cei ce-i dărâmă vieţii fortăreaţa, ca să vadă toţi ai tăi şi dimineaţa.
Hai, lasă spaima, munte, nu te mai mâhni că toţi îţi iau multe. Nu te mai gândi c-o să uite, către tine o să vină neamuri sute.
Hai, furnică din dealuri, înainte, ai de parcurs drumuri sfinte pentru-o fărâmă de cuvinte pentru care popoare o să te ţină minte.
Hai, grâule, te rog să creşti, în năframă de sol să te-odihneşti. Să nu uiţi în veac să construieşti inimi tari din puii ce-i hrăneşti.
Hai, suflete, dă-i minţii putere să cugete. Lasă-i vreme să murmure urlete, să treacă peste ape şi regrete, să cânte în vivace peste foşnete.
Dă-mi vise atemporale
Hai, minte, lasă inima să te alinte. La ea s-ajungă tot ce natura nu minte, cum altfel toată marea ne mai simte, dacă uităm să grăim în cuvinte?
Hai, inimă, porneşte spre cale. Lasă în spate vise atemporale, vreau să ascult muntele din vale, dă-mi victorii-n războaiele raţionale!
Foto: Pixabay.
