Abdicare

Cum arată o abdicare în versuri? Cam aşa.

Calc uşor cu endorfină pe gene,Caut drumurile ce curg alene,Vreau să privesc timpul cum se cerneÎn faţa tuturor acestor refrene. Aş vrea multe, dar viaţa îmi dă semneCă nu toate luptele-s solemneŞi gândurile-mi nu mi-s demneSă-mi lase vorba-nspre faptă să mă-ndemne. Aşa că aleg să ies din amorţeală,Să arunc o privire mai departe de coalăŞi mă uit înăuntru, războaie, răscoală,Privesc afară, soare, primăvară. Şi le văd pe toate din mine, măruntaie,Sufletul se încovoaie, apoi se înmoaieDe parcă-i pus să se lepede de straie,Într-un singur om, de unde-atâta hărmălaie? Aruncă cu bombe, arde veacuri şiroaieÎşi cheama soldaţi convoaieŞi mă mută ca pe-o piesă pe foaieCă-i vremea să văd focul dintr-o vâlvătaie. Şi ţipă şi m-agită, mi-e teamăAm mai fost-odată aici, am văzut o dramă,Lasă-mă să fug, nu vreau vreo epigramă,Du-mă acolo unde ceru-mi este mamă. Dar acolo-i un gând ce mă-nţelegeŞi ştie că inima-mi e lege,Ea aranjează, face portativul şi alegeŞi foile, şi gloriile apoi atent le culege. Mă uit mai bine, încet furtuna capătă paloare,Pupila-mi cântă o dulce abdicareCe se poate alege de această întâmplareDacă tocmai binele vine cu ajutoare? Şi în faţa lui lupta abandonează,Din aer s-aude o şoaptă, totul se-aşează,Vino şi priveşte, sunt razele de-amiazăAici nu e război, doar viaţa te captivează.Foto: Unsplash.