Atunci când ți se întâmplă ție ceva, îți dai seama că toate clișeele despre acea situație sunt adevărate. Că de nu ar fi, nu s-ar povesti. Şi, în scurt timp, totul se transformă într-o discuţie cu şi despre sfaturi. Și cam așa ți se întâmplă și ție să povestești – în clișee. Viața-i scurtă, trăiește momentul, dar cu un ochi spre viitor și, mai ales, cu lupa pe tine.
Cred că asta ar cam fi soluția tuturor problemelor psihice ale umanității și ar duce la falimentul multor producători de antidepresive. Doar că nimeni nu te crede, atunci când folosești cea mai plictisitoare frază din istoria limbajului.
Tu ai avut intenții bune
- Ai vrut să rezumi un mare băi, te înțeleg, eu nu aș face așa, ci mai degraba…, chiar am fost la un moment dat într-o situație similară si am făcut altfel, uite cum…, a mers.
- Dai și cu puțină pudră pe toată formularea asta, ca să nu zică omul din fața ta că tu ești mai deștept și-l iei de prost.
- Ștergi excesul și scoți și toate eu-urile din propoziție, ca să nu pară sfatul ăla motivul tău de laudă. Și să nu-l faci iar prost.
- Scoți și tu -urile, ca să nu-i zici că e prost cu exemple.
- Cizelezi, reformulezi, scoți ce e mai important în față, ca să percuteze din prima.
Și rămâi cu clișeul de mai sus. Şi totul se transformă într-o discuţie contradictorie despre sfaturi, vocabular şi cam tot ce ai reuşeşit tu în viaţă, până la momentul ăla.
Toată lumea îl urăște pe ăla de care ziceam, pentru că clișeele de școală nouă sunt mai corporatiste. Dar nu poți nici să zici că creativitatea ajută la căutat soluția și parcă nici aia nu e chiar așa inovativă, ci de când lumea.
Raspunsul e destul de clasic: da, bine mă, o rezolvare reală, concretă n-ai și tu, că viața nu vine cu instrucțiuni. Și cine sfârșește ca fiind prostul cu vocabular limitat și nema experiență de viață? Exact.
Nu îmi place să dau sfaturi
Sau să vorbesc prea mult despre sfaturi. Asta pentru că sunt deja la vârsta la care mă oftic dacă nu sunt ascultate. Și nu îmi place să port grija faptelor altcuiva. Atunci când le dau, pun suflet ca psihologu’ la primul pacient. Doar că nu asta-mi e meseria.
Cred din ce în ce mai mult că undeva, puțin după 30, se cam adeveresc vorbele pe care le nu le înțelegeam în copilărie. Și mai toate erau clișee. Așa că, dacă tot vorbele (încă) nu costă, vă zic și eu una.
Viața-i scurtă. Trăiți momentul, dar cu un ochi spre viitor. Și concentrați-vă pe voi.
Foto: Pixabay.
Dandy
Câteodată 30 de ani îți dau o perspectivă a vieții pe care unii nu o văd nici intr-o experiență de o viață. Din păcate, clișeele nu sunt generate de noi ci de rolul nostru intr-o piesă pusa in scena de actorii cu care jucam. Noi doar ne adaptam. Jucand mai bine sau mai prost, in functie de cum am dormit. Puterea vine din noi dar intotdeauna difuzeaza intr-o masa amorfa pe care uneori nici nu o cunoastem, doar o intuim. De aici pana la manipulare, influenta sau amagire e doar un pas. Imi doresc doar sa stiu cand sa-l fac. De facut oricum il fac, prin compromisul vietii.