Când ești prost, ești prost. Nu are nimeni ce să îți facă. Până nu te prinzi tu și te deștepți, doar pentru că ai înțeles că ești prost, rămâi o cauză pierdută.

Am fost proastă ani în șir. În mai multe ocazii decât aș fi vrut. Nu mă mândresc cu asta. O zic pentru că, poate, după ce citești asta, ai și tu vreo revelație cum am avut eu.

La muncă. Uau. Am fost freelancer fără să îmi fac un obiectiv din asta. Fără să vreau să crsc, ci doar să supraviețuiesc. Cu prețuri medii spre mici, pentru că nu știam că ce știam eu putea trece drept specializare. Așa că scriam mult, bine, pe prețuri convenabile pieței, dar nu mie.

Am făcut overtime la o agenție de se săturase mama să mă plâng la ea, și știa cam un sfert. Maximul? Unșpe noaptea. Fostul de atunci mă sunase, cu toți nervii aferenți, iar graficianul cu care lucram la prezentare, îmi spune milos „așa-s bărbații”.

Apoi, am lucrat într-un alt loc unde nu că nu se plătea overtime-ul, dar erai privit aiurea dacă plecai la program.

Dacă vrei, chiar poți

Am mai fost proastă și cu alte ocazii. Dar am fost și deșteaptă. Și poate că toți luăm, uneori, decizia de a rămâne într-un loc unde nici nu creștem, nici nu ne simțim bine, forțați de împrejurări. Important e că, la un moment dat, realizăm și luăm decizia bună pentru noi.

Nu te încurajez să pleci, dacă ești bine unde ești sau nu ai unde. Îți recomand, în schimb, să te ierți și să te accepți. Necondiționat. Nu te chinui și nu te tortura. Ești om.

Am fost și deșteaptă, poate în tot atâtea sau și mai multe cazuri. Dar nu despre asta e vorba aici.

Toți suntem, ocazional, proști. Eu, mai sus, am dat doar câteva exemple. Important e să realizăm și să ne deșteptăm. Așa începe.

Foto: Pixabay.