Părul e, pentru femei, subiectul ăla pe care îl atingem atunci când suntem pe pace cu el. Mai ales dacă ai părul ondulat. Dacă nu stă cum trebuie, îl chinuim. Apoi, undeva în oglindă, oftăm și căutăm soluții la probleme pe care, uneori, chiar nu le avem.
Poate că nu pare o un subiect delicat și nici nu e, în mod normal. Dar părul ondulat e, uneori, mai greu de acceptat așa cum e el. Și, în doze mici, îți mănâncă timp, atunci când stai să îl perii/întinzi. Și își mănâncă și el din sănătate și strălucire. Eu am avut destul de multe momente extreme, vizavi de relația cu părul. Nu mă refer la culori, tunsori, freze. Ci la gânduri. Am oscilat între minunatul meu, care ești tu minunat și fuck it, îl tai, gata.
Până am dat de maternitate. Maternitatea m-a făcut să resetez tot ce știam.
Tot ce ți se întâmplă îți schimbă părul
Poate, uneori, și năravul. Dar ăsta e alt subiect de discuție.
Maternitatea înseamnă un schimb de hormoni care îți face părul strălucitor și atât de rezistent încât îți cad literalmente 5 fire de păr pe săptămână, în sarcină.
Apoi, urmează un alt schimb, menit să reechilibreze tot și să îți înlăture mult păr menținut în cap în mod superficial, încât îți cad aproximativ, ochiometric așa, 3.000 de fire per activitate de spălat sau periat (da, am zis de la mine).
Vine și finalul glorios, după câteva luni de chin, în care îți iese păr nou și revii la media sănătoasă de 50 – 100 de fire pe zi, pe care nu le strângi non-stop de pe jos, de pe cadă, de pe haine, de pe orice. Asta o dată. Dar poate tu nu ai copii și, totuși, observi schimbări sau fire peste tot.
Trecerea anotimpurilor îți schimbă părul. Pentru că azi îl chinui cu soare care usucă și decolorează, îl ajuți să-și revină, apoi îi dai un frig de crapă pietrele, apoi te mai prinde și vreo ploaie, care vine cu tot praful din atmosferă. Vis, nu?
Deficiențele alimentare fragilizează părul. Ai lipsă de fer? Îți cade părul. Stai prost cu zincul? Cade părul. Nu ai suficientă B12 în alimentație? Iar îți cade părul. Vitamina D e sub limită? Ai ghicit.
Și stresul strică părul. Oamenii de știință au făcut legătura între stresul cronic și sănătatea capilară.
Ce am descoperit eu pentru păr
Dacă nu știi să controlezi contextele vieții tale, cazi într-un cerc vicios din care abia am ieșit eu. Țineam părul prins zilnic, pentru că era comod și puteam să alerg după copil, apoi mă miram de ce erau slăbite rădăcinile. Uite, fix d-aia!
Și am găsit ceea ce eu credeam a fi comoara ascunsă în mijlocul internetului.
Cine mă urmărește pe Instagram, probabil că a mai văzut story-uri cu părul meu și asocieri cu #cgmethod, #cgmethodjourney. Și simt că a venit momentul să le detaliez.
Chestia asta, cg, reprezintă un mod de a îngriji părul creț, astfel încât el să fie sănătos, cunoscută și drept Curly Girl Method (da, știu, un nume destul de neinspirat, dacă ai 30+). Înainte să vorbim despre limitările ei, haideți să vă arăt ce am luat eu bun din ea.
Acceptă ce ai, e simplu apoi
Pentru că ce mi se potrivește mie s-ar putea să nu ți se potrivească și ție, simt nevoia de un avertisment: După 9 luni de „cg”, am acceptat faptul că părul meu e ondulat. Wavy, cum spun stiliștii. Face niște onduleuri, bucle, valuri frumoase, dacă îl las în legea lui.
Am învățat că părul nu e uscat, normal sau gras. Ci firul e subțire, mediu sau gros. Și asta contează cel mai mult, pentru că tu tre’ să-i dai cât poate să ducă. Și mă bucur că șampoanele din comerț au înțeles asta și au început să pună pe etichetă pentru ce păr sunt și ce îi fac. Doar trebuie să citești eticheta.
Dacă ai, ca mine, fir subțire, până și un amărât de șampon (care vorba aia, se duce cu apă) luat greșit, tot nu face bine ce face. Dar avantajul părului ondulat e că arăți în fiecare zi altfel. Azi e plin de bucle, mâine de volum. Doar trebuie ca tu, pe psihic, să fii conștientă că părul ăla arată bine așa.
Părul se îngrijește în funcție de ce îi dai.
Sulfați mulți? Posibil să usuce. Siliconi care nu sunt solubili în apă, adică d-ăia pe stil vechi? Se iau greu de pe fir și îl îngreunează, deci îndreaptă. Glicerina cică nu se potrivește chiar oricui. Iar unele tipuri de alcool pot și ele să usuce părul.
Dacă și tu ai păr ondulat și te ofitici că e wavy ud, dar aproape drept după prosop, învață să îi asculți onduleurile, să îl usuci și ștergi într-un anumit fel și să îl hrănești cu adevărat doar din modul în care îi dai balsam. E plin YouTube-ul de cuvinte aparent de neînțeles, până nu le vezi: microplopping, wet plopping, pixie diffuse, scrunch, squish to condish. Nu te umplu de link-uri ca să nu te trimit în multe părți deodată. Cauți tu, dacă te interesează.
Toate astea sunt tehnici și e bine să le știi, pentru sănătatea părului tău, indiferent de cum îl ai.
Limitările cg-ului de pe net
Sunt jurnalistă la bază, așa că am o problemă cu informațiile care vin dintr-o singură sursă – și aia bazată pe experiență, nu știință. Metoda CG a pornit de la o coafeză americană, Lorraine Massey, care a tras niște concluzii după ce a testat produse și tehnici. A împrumutat metodele de spălare și coafare de la clientele cu păr afro și a adăugat o listă de ingrediente de evitat.
Am încercat să verific acea listă cu alte două surse rămase, ca să o confirme. Știința nu a prea băgat-o în seamă, iar confirmări de la oameni care nu îi urmează metoda cu sfințenie nu prea am văzut. Iar dacă tu lansezi o carte care devine hit internațional, apoi te aliezi cu o firmă de produse și, mai apoi, te desparți de ea pentru că intră în scandal și îți găsești altceva să vinzi, am senzația că mă cam iei de fraieră.
Ei merg și înspre ideea de a te spăla doar cu balsam. Aici nu vorbim prea în profunzime, dar nici nu lăsăm să treacă treaba nemenționată.
Istoric vorbind, nu există secte care dețin adevărul suprem. Iar formula unui șampon, balsam, ce-o-fi-el pentru păr folosește acele ingrediente „interzise”, pentru echilibru. Ceva e acolo pentru ca produsul final să arate așa și nu altfel, drept urmare, era necesar.
Așa că, după 9 luni de învățare, testat produse cu sau fără folos și ascultat părul meu, am zis că nu o să țin totul ca la carte. Un silicon într-un produs bun, o dată pe săptămână nu e așa foc, dacă fac o clarifiere din șampon dedicat după. Folosesc ce se vede că îmi prinde bine și aia e.
Ironic, am aflat că ideea de a folosi tehnicile, dar a nu te limita la câteva produse de pe piață care nu au bau-bau-urile din CG se numește, de fapt Wavy Girl Method și a fost inventată de o cântăreață, Kristine Contreras. Unde fugi, de acolo nu scapi.
Dar hai să privim și cifrele. Grupul românesc de CG are vreo 100k de membri. Nu e totul bătut în cuie, mai ales că și eu am stat vreun an pe acolo degeaba, până să mă apuc. Grupul internațional de WG are vreo 110k, dintre care 10 din București (nu îmi dați în cap, dacă era al meu, vă ziceam exact). Tot ironic e și faptul că cele două metode se măsoară în grupuri de Facebook, bisericuțele secolului XXI.
You were born with a natural hair style. It’s determined by the shape of your hair follicles and the pigment in your hair.
Ask the Scientists
Cum îți cunoști părul ondulat?
Iată cu ce am rămas eu după tot ce am scris mai sus.
Poți să începi să iei lucruri care se potrivesc părului tău și nu ce-ți surâde de la magazinul din colț, adică un produs pentru care parcă joci roata norocului cu miză pe o etichetă frumoasă. Eu tot susțin. Citește eticheta de la orice. Dar aia din spate, nu floricelele.
Ia decizii după ce îți testezi părul și vezi dacă ai:
- fir subțire, mediu sau gros. Dacă e subțire, nu îi da unturi și uleiuri, ca-s grele. Dacă e gros, dă-i cu dărnicie.
- nevoie de proteină sau hidratare sau amândouă. Proteina e cea care face buclele să fie bucle, iar hidratarea te ajută să nu ai părul uscat.
- porozitate mică, medie sau mare. Porozitatea se mărește după vopseli sau alte daune aduse părului. Cu cât e mai mare, cu atât trebuie să acorzi atenției și faptului că hidratarea are nevoie de ajutor ca să rămână acolo.
- ondulat sau direct creț. Onduleurile se mai lasă, crețul nu prea. Dar crețul adevărat are alte nevoi, se spală altfel și se îngrijește altfel.
Astea de mai sus sunt tot pe YouTube și o să te învețe cum să alegi, ce să alegi și ce să cauți în produse.
Apoi, poți să experimentezi. Vezi când stă cel mai bine și explorează drumul ăla. De asemenea,
- sulfații nu sunt un capăt de țară. Ba chiar, Sodium Lauryl Sulfate nu e așa dur precum e Sodium Laureth Sulfate, ăla de îl bagă ăștia și în gelul de duș.
- poți să înveți care sunt siliconii solubili în apă și care nu și să scoți alte informații din creier, ca să le ții minte pe astea. Sau poți să folosești un șampon clarifiant la spălarea următoare și cam aia e.
- tot ce îți pui în păr, la nivel de styling, are nevoie de clarifieri mai dese. Că na, totul se adună și stă acolo.
- părul uscat redevine normal după ce îl hidratezi și hrănești bine, cu balsam și mască ținută cu prosop (sau cască de duș în cap), ca să fie cald și să intre în firul de păr.
- proteina e ceva oricum (aproape) necesar pentru multe dintre cele cu fir subțire. Excesul e posibil, dar destul de rar. Sunt câteva tipuri de proteină și apar pe etichete.
Poate că experiența mea te ajută și pe tine
De ce am făcut toată polologhia asta despre CG, WG și ascultarea părului? Pentru că mie mi-a luat 9 luni să învăț să fac asta, am făcut multe greșeli, am cumpărat mai mult decât trebuia ca să fiu ca la carte și a fost nevoie de o simplă tunsoare și de produse puține și ușoare.
Acum? Am părul ondulat, așa cum e el, ușor, minunat, care e el minunat și nu fac mare lucru pentru asta între spălări, ci doar dau cu apă. Iar avantajul firelor ondulate e că te fac să arăți altfel în fiecare zi. Și d-asta e mai important să te simți tu bine cu părul și să îl simți bine decât să iei ceva de pe net cu titlu de regulă și să alergi prin magazine.