Merg rar la concerte. Dacă cea care eram acum câţiva ani ar fi auzit asta, probabil ar fi zis că am ajuns tot ce n-ar fi trebuit să fiu. Le aleg pe sprânceană şi pică tot ce nu reuşeşte să îmi urnească sufletul. Unul dintre ele a fost acel concert Dragonu’ pe care îl aşteptam cu frica gândului că nu mai prind altul cu piese vechi sau nu mai am la ce ajunge. La întâlnirea cu mine.

Eram eu, cea care asculta Dragonu’, Cedr2k, HAARP Cord şi ştia versurile fiecărei piese. Avea preferinţe şi le susţinea, dar le dădea şanse şi celorlalte. Zâmbea la anumite pasaje, îşi privea mâinile cu pielea zbârlită, lua geaca pe ea şi ieşea din casă. Cele două trebuiau să se întâlnească.

Înainte de orice ar fi însemnat acel concert Dragonu’, mi-am pus căştile ca-n vremurile bune şi le-am dat cât de tare a dus laptopul. Am cântat în casă, la fel ca înainte, pe ritmuri vechi şi voci noi. Ecoul mi s-a dus în casă până când a fost oprit. Apoi, m-am îmbrăcat şi am plecat. La evenimentul pe care îl aşteptam: un nou concert Dragonu’, adus la 2017.

La concert Dragonu’: Ce e rapul vechi pentru omul nou

Unde altundeva putea să fie un concert Dragonu’, dacă nu îl Silver Church, acelaşi loc cândva atât de plin încât nimeni nu se mai mişca după ce începea prima piesă?

Prima piesă nu a stat prea mult în suflete după ce a apărut Dragonu’ şi a ajuns repede în boxe. A urmat ce era de aşteptat, adică ce a însemnat HAARP Cord. Am evitat să mă uit în jur, pentru că riscam să ies în lumea mea. Acolo nu era nevoie de oameni, ci de trăire.

Piesele curgeau, iar versurile ieşeau din raftul ăla din creier, care credeam că a fost demult golit din cauza altor informaţii. Nu fusese aşa, pentru că nu de acolo veneau. Cântam, mă bucuram despre cum, la concert, Dragonu’ spunea că nu se va opri din făcut copii şi mă priveam.

Apoi eu, cea nouă, realizam: băieţii ăştia au dat peste cap aerul din muzică, la vremea lor. M-au scos din casă. M-au dus la concerte, apoi m-au trimis la biserică. Iar acum, elevul care a absolvit venea să îşi întâlnească acel coleg de promoţie care a dat mai departe metoda prin care treci de examenele vârstei.

Iar eu, cea nouă, o priveam pe cealaltă şi îi confirmam drumul dus de la rap la viaţă.

Ce mai e muzica în 2017?

Câţiva ani mai târziu, aceeaşi eu cânta mesaje şi uita de noile pretenţii tehnice pe care i le-a dat vârsta. Apoi, privea în mulţime şi o vedea pe cealaltă eu, cu planuri şi visuri şi puteri să facă noi încercări.

La concert Dragonu’ au fost nou şi vechi împreună. M-am privit şi am văzut că sunt alta. O persoană mai responsabilă, dar tot imperfectă. Încerc să ţin un drum început atunci, demult. În public şi în viaţa mea nu sunt chiar aceiaşi oameni. Unele frăţii de atunci s-au dovedit a fi contexte. Altele, îşi câştigau locul.

M-am uitat şi mai atent: Dragonu’ era pe scenă şi muncea, pentru familia lui. Eu îl ascultam. Şi mă bucuram că, măcar parţial, pot munci şi eu şi să sper că, chiar şi puţin, educ în acelaşi timp.