Era prima zi de școală. Mă rog, facultate. Ea tot școală îi spunea. O sală mare, sobră, tristă, cu mese și scaune vechi, dar cu un aer somptuos.

Anii trecură, iar ea se urâțea odată cu vârsta. El, în schimb, devenea din ce în ce mai interesant, mai misterios, cu părul lui mai strălucitor decât al ei. Ea îl iubea din ce în ce mai mult și îl invidia cu gândul. De fapt, până și copiii, tot mulți, aveau părul mai strălucitor ca al ei.

Ea creștea în ani și se urâțea în continuare. Într-o zi, el muri. Avu dezamăgirea că a fost lăsată singură, într-o lume nedreaptă. Dar îi stătu de veghe la căpătâiul sicriului de pe o masă cumpărată din salariul lui crescând. Până într-o altă zi…

Se uită la el în cosciug, palid și serios și observă că, chiar și acum, el avea un păr alb , dar totuși lucios. Mai strălucitor ca al ei. Într-un moment de gânduri întortocheate, duse prea departe, luă o foarfecă, îi ridică ţeasta aproape blocată în pozita ștearsă de mort și tăie cât de mult o ținură mușchii bătrâni ai mâinii. Tăie, în speranța disperată că, măcar în moarte, să fie ea partea remarcabilă a cuplului.

Când termină, căzu obosită și lasă reumatismul să-și continue durerile cele de toate zilele. Apoi îl privi. Și tot ce simțise ea vreodată, tot focul cu care plecase de la părinți, se măritase cu el într-o capitală bine cotată și toate durerile facerii pe care le îndură de cel puțin cinci ori, se duseră în Ra,i odată cu sufletul lui. Ea rămăsese pe pământ, scârbită de câtă urâțenie poate zace într-un cap chel, neputincios, bătrân și mort. Se miră cum și-a putut pierde viața și cum a acceptat că ea să fie întotdeauna umbra lui. Și totul din cauza părului ăluia.

Și plecă. Își luă un bagaj mic și lăsă una din multele lor case, cumpărate, evident, din salariul și părul lui. Nu îi sună pe nici unul dintre mulții lor copii, pentru că, oricum, semănau cu el. Și se mută în alta. Iar el zăcu singur, într-un sicriu scump și o casă în care nimeni și nimic nu mai scoase un zgomot. După un timp, începu să pută. Vecinii se mirară, dar ajunseră repede la concluzia că ea sigur s-a senilizat până la nebunie de la bătrânețe, pentru că el nu avea cum. Și uitară.

Morala: uneori, până și iubirea atârnă de un fir de păr.

Foto: free images