Nu trec bine anii peste noi și abia ne mai recunoaștem. Nici măcar nu am ajuns pe ultimul rând al cărții de istorie încă. Și dacă am fi fost acolo, cum ne-ar fi numit? Generația care nu visează la viitor…

Dar cât am fi putut să pierdem în anii scurți în care am crescut? Tot ce am învăţat. Tot ce vrem. Tot ce reprezentăm. Pe noi, ca să scurtăm discuţia. Ne-am bucurat atât de de toate citatele alea despre acum, încât fix clipa s-a întors împotriva noastră. Ce putem să dăm înapoi lumii, dacă am golit bagajul ca să fie confortabil, pentru că nu ne plac eforturile? Cum garantăm că măcar noi suntem pe mâini bune? În bagajul ăla era educația, de orice fel.

Ne-am schimbat, sunt alte vremuri. Ştiu. Nu suntem buni de dus la război. Nu am avea curajul. Dar i-am face o strategie de marketing de moare dușmanul de ciudă. Nu știm să ne facem provizii pentru iarnă. Dar suntem la curent cu efectele terapeutice ale oricărui fruct importat de peste lumi. Nu familie, nu copii, nu planuri sau priorități, dacă nu trec prin filtrele altora, a căror meserie e să spună puțin în cuvinte multe. De fapt, nici măcar facultate după liceu, pentru că nu mai avem vise sau curajul să le punem în aplicare. Nu o să continui să înșir tot ce nu mai știm. E evident, la fel ca fața cealaltă a monedei. Doar că virtualul rar te-ajută în realitate.

Răspundeți sincer, cu mâna pe oglindă, nu ca la interviuri: cum vă vedeți peste zece ani? Dar acum?

Ne râde lumea, copiii. Ne ceartă în văzul tuturor, mai puțin al nostru. Uitați-vă la noi atunci și acum. Alegeţi ce perioadă din copilărie vă convine mai mult. Răspunsul e acelaşi. Nu vreţi nimic mai mult decât azi. Şi asta o să vă cam doară mâine. Nu e vina voastră că nu aveți soarta pe care v-ați dorit-o. Nu știți să o faceți. Sunt câțiva care încasează ruşinea în public. Ei poate că au învățat, dar ceva, cumva s-a pierdut printre internship-uri, cursuri online, aplicații și articole ajutătoare. Doar că în oala asta fără șanse de fierbere nu sunteți doar voi, procentajele din studii, ci noi toți. Gaura dintre generații devine realitate și nu prea mai are margini. Iar în ea e, din ce în ce mai invizibil, viitorul.

Ne-am pierdut fezabilitatea, garanția că rezistăm pe termen lung sau măcar avem potențial. Nu garantăm, nu promitem, nici măcar nu încercăm. Şi atunci, ce se alege de cei care vin? E frumos aşa? Ia faceți voi un tabel și vedeți cum se rezolvă asta.

Foto: Pixabay.