Povestea mea cu televizorul a început în anii 90, cu Teleenciclopedia sâmbăta de la 20. Precursorul documentarelor. Astăzi, observ că românii se uită la televizor puţin altfel.

Hai să începem cu subiectul actual. Campionatul european a adus în faţa televizoarelor peste 2,1 milioane de oameni şi asta doar la meciul de deschidere. Am scris şi eu despre cum s-a văzut competiţia asta prin ochii unei femei.

Copilăria faţă în faţă cu cutia neagră

Televizorul de pe vremea mea era ăla pentru care cel mai mic din casă era telecomanda. Avea 6-7 canale şi te cam descurcai cu ele. Pe unele se dădeau dimineaţa desene sau emisiuni de copii, Arlechino, Feriţi-vă de măgăruş, Magicianul. M-am distrat cu ele. Dar Teleenciclopedia mă fascina şi ne aduna pe toţi în sufragerie, cu timp de pauză când nu ne plăcea vreo rubrică.

Apoi, a urmat era telenovelelor din care am învăţat spaniolă. Era un univers aşa alambicat acolo, încât dacă pierdeai un episod şi puneai pe cineva să ţi-l povestească, începea să se bâlbâie. De parcă tu, din 20 de minute de show curat, fără reclame, ai fi ratat o viaţă de om.

Cutia neagră s-a subţiat, telecomanda a apărut şi apoi şi-au făcut locul numerele de canale disponibile din 3 cifre. Doar că atunci când ai de ales, nu prea îţi mai convine chiar să o faci. Iar ai mei se uitau la câteva şi cam aia era. Eu, după ei.

Căderea aparatului cu diametru mare

Pe măsură ce diametrul televizorului a început să crească, pofta românilor s-a dus pe căi dubioase. Teoretic. Asta vedem în societate – canale de ştiri cu informaţii inventate, clasicele seriale turceşti şi încă vreo câteva tendinţe. În bula mea nu prea se mai uită nimeni la televizor. Fie îl au de decor, fie au renunţat la el.

Asta per mini-mini-nişă.

Per total, conform Reveal Marketing Research, românii se uită zilnic la televizor şi 70% dintre ei îl consideră o sursă de informaţii, în sensul de ştiri. Ce e ciudat e că o jumătate din respondenţii chestionarului ar fi dispuşi să plătească extra pentru acces la informaţii relevante şi de calitate. Dar televiziunea prin cablu nu e gratuită, iar posturile reflectă cererea, pe care am putea să o manipulăm în bine, dacă chiar ne punem mintea mai mulţi.

Ce îşi doresc românii de la televizor? Filme/ seriale (70%), conținut de divertisment (67%), documentare și emisiuni educative (66%), dezbateri și analize politice (62%) sau emisiuni de talk-show (62%).

Ce caută românii despre televizor? E, aici se îngroaşă puţin gluma, pentru că am prins o mică parte din asta şi mi-a dat cu virgulă.

E frumos să te întrebi dacă poţi învăţa engleză sau germană de la televizor. E simpatic să te întrebi dacă mai sunt şi alţii ca tine sau eşti singurul care a găsit ceva ce-i place. E ciudat să ai nelămuriri de genul ăsta legate de câini şi de bebeluşi.

Ne putem uita la televizor cu cap?

Eu zic că da şi mă gândesc să îl mai deschid, din când în când, cu scopuri bine definite. Poate că aparatul ăsta nu îşi merită în totalitate reputaţia de tembelizor sau putem să căutăm excepţia, tocmai ca să confirmăm regula. Dacă e ceva ce televizorul face bun e că aduce sportul în casele oamenilor. Nu mă refer aici doar la fotbal, ci la toate jocurile olimpice, la ciclism şi alte campionate care sunt mai uşor de accesat astfel.

Televizorul aduce şi muzică clasică şi parcă devine un decor mai drăguţ când contribuie cu simfonii şi instrumente live. Are şi documentare despre univers, animale, zone geografice, mâncare.

Poate că ar trebui să nu uităm că plătim lunar pentru funcţionalitatea acelui televizor şi că ţine de noi fie să nu mai aruncăm cu banii, fie să îl facem util. Zic asta şi pentru senzaţia de lipsă de control pe care o oferă – ai uitat ora, ai pierdut.

Foto: Pixabay.