Textul ăsta se voia scris încă de când liniştea urbană nu prea mai părea posibilă. Mă refer la momentele alea când totul tace în jur, fără să putem controla asta. Alalteieri, a picat o priză. Iar noi, oamenii secolului 21, experţii într-ale vieţii, le-am oprit pe toate şi am început să dăm telefoane. A apărut o sclipire de potenţial. Ca înaintea unei furtuni pe care o aştepţi. Şi vine.
Liniştea urbană e altfel decât celelalte. E pata care ţi se pune pe ochi, ca să mai acopere din peisaj. E norul ăla de care nu mai ştii cum să fugi, ca în desene. Ai aştepta să treacă, dar încă nu vă cunoaşteţi aşa bine.
Liniştea urbană te instigă. Dacă ziua nu e declarată închisă şi nu pare aşa, atunci trebuie să faci, să alergi pe lângă tine, să nu te opreşti din activitate, oricare ar fi ea.
Şi începe
Ca să ne lămurim, ieri internetul a decis să îşi arate neputinţele, şi anume că tehnologia, până la urmă, atârnă de un fir. Când asta se întâmplă, brusc trebuie să umpli un prigram care şi-aşa dădea pe afară. Dar trebuie să alegi activităţi scurte, dintre cele mai urgente de pe lista aia amânată cu lunile. Trebuie să fie activităţi ce pot fi întrerupte oricând de toate responsabilităţile alea care nu ajută neapărat, dar trebuie făcute.
Cică stăm zilnic şi mult pe internet. Uneori, nu prea mai stă el cu noi şi atunci se aşează tăcerea. Nu e o metaforă, chiar se pune ca zăpada, oriunde îşi găseşte loc.
Liniştea care apare neanunţat şi neprogramat cam îmbie la fugă. În timp ce încercam să o evit, am văzut tot ce voia să îmi arate. O debara dezorganizată. Un produs cumpărat de trei ori şi rămas în cantităţi diferite. Un alt produs care încurcă, doar pentru că a fost pus temporar undeva, în urmă cu vreo şase luni. Plec.
În spatele unui dulap, mă aşteaptă iar. Doar că acum cam seamănă cu mine. Mă privesc aşa cum o fac cu un om care apare brusc în faţa mea. Parcă mă şi deranjez puţin. Ce cauţi acolo? Vezi-ţi de treaba ta! Sigur ai treabă. A, vrei să vezi mai multe? Hai să facem o plimbare.
Mai ţii minte ziua aia liberă, pe care o voiai ca să ai o casă impecabilă, în care păşeşti ca la muzeu? Ai avut-o şi nu ai făcut nimic cu ea.
Dar cărţile alea cu care voiai să te relaxezi? Tot acolo sunt. Le vezi atunci când le ştergi de praf.
Cu programul ăla cosmetic complet, pentru care ţi-ai luat tratamente, ondulatoare, uleiuri? Tot separat le foloseşti.
Când liniştea urbană dispare
De fapt, liniştea urbană parcă nu prea există. Aşteptăm şi numărăm în gând timpul până când trece. Nu ştim când vine, dar faptul că mai lăsăm nişte secunde în urmă ne dă senzaţia că le controlăm.
Să ne ferească Dumnezeu de o zi întreagă fără curent sau internet. Poate chiar ne sunăm prietenii, ne vizităm rudele sau avem grijă de noi aşa cum vrem.
***
Acest text făcea parte dintr-un serial scris atunci când mai pica curentul. A început aşa, prin 2007. A continuat tot în ritm rural, în 2009. În 2014, a trecut puţin şi prin oraş. Din motive tehnice, restul episoadelor s-au pierdut.
