La o piață la care merg de ani de zile, indiferent cu ce frecvență, e o tanti care nici acum nu dezamăgește.

– Ia tricourile la 10 lei. Tricouri la 10 leeeeei!

Vede că mă uit cu coada ochiului.

– Ia, fata mea, că e bumbac. 10 lei.

Mă simt prinsă. Mă uit.
Cât caut eu o culoare, ridică ștacheta.

– Coadă la tricouri. 10 leeeeei!

Iau. Cât plătesc, o altă doamnă, care mă studiase, se uită și ea. Era singură cu tricourile, la fel ca și mine.

– Ia uitați ce coadă. 10 leeeeei!

Doamna nu se simte prinsă.

– Alea de damă, nu. Alea sunt 20. Doar ce e aici. (n.r. cam un sfert din exponate)

Doamna se simte prinsă dar, spre deosebire de mine, mai continuă puţin cu privitul, de intimidare. Ia.

– Coadă, coadă, haideți să prindeți tricouri. 10 leeeeei.

Rezultatul văzut de aproape: câștig de 20 lei.
Rezultatul văzut de departe: câștig de 20 de lei din tricouri simple, de bărbați, din bumbac subțire, făcut de pe urma a două femei, plus coadă.