O mărturie de Monica scrie.
Mormane şi claie de fiare în aer,
Vor să îmi vândă trăirea pe un giuvaier,
Dar îngerul meu nu-i fraier, nici sufletul
Şi peste toate conştiinţa-mi tronează cugetul,
Chiar şi atunci când fiara-şi revendică urletul,
Dar aici discutăm în mântuire şi restul.
N-am nevoie de atei, semizei de Jidvei,
Ţinuti de rău cu lesa, spirite de căţei,
Ce-şi duc viaţa pictată în negru şi „grey”,
Cu suflete viciate ca scaunul Papei.
Nu vreau război cu ei, sunt prea mici pentru pace,
Iar tu adu-ţi aminte, esti doar tolerat, drace.
Ia-ţi legiunile, mie imi plac minunile,
Să se ghideze alţii după toate minciunile.
Şi dacă tot sunt scriitoare, aştept să mă fac mare,
Să iau de pe foile-astea nuanţa de paloare,
Să desenez în cuvinte cu urme de soare,
Ca să rămână scris că nădejdea nu moare.
Către final de mărturie
Vreau o viaţă în pace, printre munţi şi vii,
Coloană sonoră în cânt de copii,
Să-mpart bucuria-n poveşti si felii,
Să mă lupt cu peniţa, nu cu stihii şi spahii.
Foto: Pixabay.
