M-am închis în casă. Tocmai ca să nu mă vadă nimeni. Îl citeam pe Marian Godină. Iar atunci când ai în preajmă ceva legat de un poliţist, oricât de sfânt ai fi, tinzi să ai un comportament de infractor.
Aşa că mai toată curiozitatea mea era să fie ucisă din culpă de senzaţia că o să mă regăsesc eu, la un moment dat acolo, printre pagini. Am carnet. Ce contează că nu l-am mai folosit de cel puţin cinci ani? Până la urmă, tot o să fiu acolo, doar că de partea cealaltă a problemei.
Dar întâi să ne lămurim. Marian Godină e poliţist la rutieră în Braşov. L-am găsit pe facebook. El pe străzi nu m-a găsit pe mine. Dar, dacă ar face-o, m-aş mira şi eu. Doar am carnetul expirat de nişte luni. În realitate, nu-i mare diferenţă faţă de atunci când era valid – mă laud cu el şi atât.
Dar să revenim la subiect. Marian Godină a scris o carte, Flash-uri din sens opus (14,5 lei). După ce am terminat-o, m-am lămurit şi că el îşi descoperise scriitorul interior înainte de facebook. Nu s-a întâmplat în timp ce ne tot arăta poveşti, aşa cum credea jurnalista din mine, după o doză de naivitate.
Curiozitatea de care ziceam mai sus a fost justiţiară. Aşa că am citit cartea. Şi nu m-a impresionat – accentuez asta. Nu mi-a smuls vreo lacrimă, nici nu am oftat a vai, săracul. De fapt, nu prea am oftat deloc.
Cartea
Acel text introductiv în care vorbeşte despre părinţii lui îşi făcuse efectul în urmă cu câteva luni, atunci când Marian Godină l-a publicat pe facebook. Au urmat poveşti despre şcoală, examene şi academia de poliţie. Multe gerunzii. Toate îmi reaminteau că, înainte de toate, Marian Godină e poliţist. Deci, gândeşte mai mult în plan real decât în uman. Apoi a fost acel învăţam numai noaptea – licenţă poetică.
Din atmosferă m-a scos Petrică, prezent încă printre primele poveşti scurte. Odată ce ele au început, mi-am dat seama că toată cartea asta nu avea rolul să mă facă să simt altceva decât pură veselie. Am savurat replici româneşti pe care le ştiam deja, precum andiamo, Maricico. Am râs la celelalte. Am zâmbit şi la cele care aveau un soi de PS/continuare a acţiunii – o vorbă, un telefon, un mail sau o constatare.
După final
Îmi place să cred că Flash-uri din sens opus a spălat imaginea poliţiştilor de la rutieră, pentru că sunt şi ei oameni. Şi, după câte se vede în carte, nişte oameni simpatici şi ageri. E mişto ce a făcut el, atunci când a redesenat Braşovul literar şi justiţiar pe hartă. Apoi i-a dat o notă 3D, în ritm de 2017.
Cronica de mai sus a fost scrisă tot din casă. Dar o să fie văzută, iar asta mă bucură. A văzut-o şi Marian Godină.
