S-au ciocnit. Nu, nu ca atunci când asta se întâmplă între un asteroid şi-o stea, ca să iasă o planetă. Alea-s din filme, cu efect pe termen scurt, cât să impresioneze auditorul. Chiar şi peste ani, dar întotdeauna pentru câteva secunde. Înconjuraţi de endorfină.
O ştia din priviri. O văzuse la începutul lumii. Aşa ca nu i-a venit altfel decât să lase toate filmele, vorbele şi procedurile şi să o întâmpine natural, de parcă ar fi fost imposibil să nu se întâlnească. În curând avea să îi şi vorbească.
Îl ştia de când intrase-n poveste. Aia a vieţii din care chiar înţelegi ceva, atunci când ţi se conturează un prim şir de decizii pe care chiar crezi că le iei tu, şi nu destinul. Poveşti, glume. Nu şi un nume. Nu o faţă. Acum se întregeau. Naturalul era complet, la fel ca şi aerul din spaţiul ăla care nu făcea altceva decât să ducă vibraţiile dintr-o parte-n alta cu o intensitate, cumva, calculată. Ca să poată face orice piedică dintre traseele astea să se simtă de la sine şi să se dea la o parte.
Endorfină şi emoţii
Începuse să se făureasca ceva. Direct în realitate. Fără ca imaginaţia să apuce să împletească, să transpună, să contureze. Atunci când realitatea întrece visul, te cam ia prin surprindere. Asa că în corpul supus percepţiei au apărut întrebări. Zeci, duzine. Unele peste altele. Agitate ca-ntr-o bătaie. Pentru că şi imaginaţia aia tre’ să aibă o ocupaţie.
Dacă… poate… totuşi…. dar… Unele construcţii de cuvinte ar trebui cenzurate de realitate ca expresiile obscene. Pentru că în imaginaţie valorile-s un pic inversate.
Într-o socoteală dreaptă, realitatea e cea care dictează, contrazice, aşază. Acompaniată de-o minte de copil mare, ce călătoreşte ca şi cum viteza luminii ar fi palpabilă. Doar că, de data asta, era întrecută până şi de particulele de oxigen alea care, în formă pură, aproape că hipnotizează.
Sunt puţine momentele în care imaginaţia-şi arată limitele. Propoziţiile ei se evaporau încă de dinainte să fie complete. De parcă toate elementele din creier se aşezau comod pe scaun şi priveau pelicula cum începea să se rotească. Mesajele circulau. Sssst. E linişte acum. Hai să privim cum se întâmplă.
– Ai vrea să ieşim la un ceai? Când ai timp…
– Sigur.
Foto: Pixabay.
