Hai să vorbim despre relaţii. Şi mai bine, despre clişee şi textele alea care vând doar pentru că au un titlu ce aduce a citat. Hai să ne uităm mai atent şi mai departe de vorbe vagi şi aparent universal valabile care te fac să te regăseşti mai bine decât dacă ai spune tu ceea ce citeşti.
Da, vorbesc de tine cel sau, mai bine spus, cea care îţi prezinti o fărâmă de suflet cu iluzia că aia e o lecţie pentru ceilalţi. Poate e. Sau poate nu va şti nimeni niciodată. Dar, până atunci, am putea să ne aducem aminte că importante sunt toate cuvintele pe care le spunem, nu doar fragmente din ele, la fel ca legătura strânsă dintre ele şi ce gândeşti de fapt. Între ce înveţi şi ce ţi se spune e o linie bine trasată. La fel ca între noi şi eu. Dar, ca şi în viaţă, unele lucruri sunt percepute şi spuse gresit. Printre care…
Nu contează fizicul, ci sufletul
Da. Exact. Nu stai de vorbă cu o figurină din ceară. Dar nici nu te dezbraci în faţa bunătăţii. Iar să spui asta şi în public e ca şi cum ai susţine că omul de lângă tine e urât.
Ori în alea, primele secunde de magie şi în toate celelalte de după nu doar pentru suflet l-ai ales. Nici pentru fizic nu ai început să îi povesteşti ce te frământă. Dar să susţii doar un element din ecuaţia asta, îţi atrage o păcăleală care dansează chiar în faţa ta.
Nu căuta emoţii, ci linişte şi atât
Emoţiile-s rele. Să ieşi din rutină, să faci câte-o surpriză sau o nebunie d-aia adolescentină nu ar fi ok. Liniştea nu se negociază, ci se simte. Liniştea e momentul de acasă, atunci din braţe. Aia în care uiţi de toate relele zilei şi te încarci.
Liniştea e fix cum zice vorba: ai tu asta şi mai există restul lumii. Mai ales când, în acelaşi timp, o dai şi-o primeşti, fără să îţi dai seama. Dar nu îţi fura nici entuziasmul, bucuria sau tresăririle. Fac parte din tot ce e acolo.
Nu face compromisuri, ai o valoare prea mare
Pentru că tu, tu şi iar tu. Tu contezi, noi se descurcă. Eventual, se şi luptă să te păstreze, ca pe o comoară pe nava de piraţi. În timp ce tu îţi lauzi experienţa de viaţă. În era asta post-viteză, tu ai pornit ceva cu cineva. Nu o cursă. Nici un campionat. Ci o bază a unei construcţii. Care implică patru mâini, două tipuri de sudoare şi, bineînţeles, două viziuni. Tu ai ales asta. Aşa că ai putea să te şi bucuri. Pentru că persoana de lângă tine oricum ştie cum eşti şi d-aia te-a ales. Iar daca tu îi tot fluturi cauza în ochi, pentru că aşa îţi arată rtoate pseudo-revistele astea virtuale, nu o subestimezi?
Iar compromisurile pot să însemne doar un cuvânt supraevaluat pe care, oricum, nu ştie mai nimeni să îl exemplifice. Nimic din ce duce înspre bine nu e compromis. Aşa cum nimic ce ar umbri o parte din tine/voi în favoarea celeilalte nu are avantaje reale.
Când se vorbeşte prea mult despre relaţii şi se face prea puţin
Hai să nu mai cădem în extreme. Vrei să ai tot ce îţi oferă pe o tavă iluziorie toate articolele alea? Sau vrei realitate? Adu-ţi aminte că totul tre’ să decurgă natural. Ţine de echilibru. Măsura dintre tine, el şi voi. Iar dacă ai nevoie de lecţii, atunci ia-ţi drept profesor conştiinţa şi partea aia din judecată care pune accent pe întreg, nu pe ce vrea fiecare individ atunci, în momentul ăla, dacă nu..
Nimeni nu trebuie să primească sfaturi, dacă nu le cere. Aia e ideea. Pana la urmă, voi creşteţi împreună. Nu cu ajutorul viralelor scrise de alţii. Echilibrul dintre ce simţi, faci şi primeşti e ăla care ar trebui să vorbească. În rest, toate învăţăturile scrise, dar necugetate, vin şi pleacă.
Foto: Pixabay.
