Nu sunt perfectă. Nu arăt impecabil şi nici nu mă simt aşa. Nu-s o divă digitală, cu o echipă de profesionişti în spate care îmi găndesc fiecare unghi şi virgulă. Nu sunt femeia perfectă care aş vrea să fiu. Acum vreau să vă aud cum vă spuneţi şi voi asta, atunci când vă uitaţi în oglindă. Fie, se acceptă şi oglinda aia în care vă faceţi poze de obicei.
Eu nu arăt ca un model şi ştiu asta cu tot cu centimetri şi coordonate ale corpului. Nu îmi iese freza în fiecare zi şi nici nu depun prea mult efort pentru asta. Şi ordinea-n dezordine se vede frumos. Plus că până şi tutorialele par să fie făcute pentru profesionişti. Placa de păr, ondulatorul şi peria rotativă zac pe dulap, decorate cu un strat de praf.
Nu am primit niciodată haine gratis. Mi le cumpăr eu şi mă mai bag în seamă cu brand-urile, ca atunci când postezi că asculţi un album proaspăt cumpărat, ai doza aia de entuziasm prea mare.
Tocmai m-am reapucat de sport pentru a treia oară pe anul ăsta şi da, încă mă consider prietenă cu banca de execuţie din sufragerie. Dacă mă îmbrac în trening, mă oftic că nu sunt o lady. Iar atunci când fac invers, observ că toate din jur sunt îmbrăcate mai comod decât mine. Nu sunt femeia perfectă care aş vrea să fiu.
Femeia perfectă există?
Suntem imperfecte şi tre’ să ne obişnuim cu asta. Niciun filtru nu se vede în viaţa reală şi niciun tip de machiaj nu rezistă după ce te speli pe faţă. Dacă ai rezistente la apă, spală-te mai bine. Se duc şi alea.
Toţi şi toate arată bine la televizor şi prin reviste şi, uneori, chiar nu ai unde să fugi de asta, oricât nu ai cumpăra sau alege. Ei toţi şi ele toate parcă ne cer să fim impecabile pentru că ele aşa par, aşa cum zice şi fratele Cabral (dacă avem bloguri, la fel ca alte sute de mii de români, se cheamă că suntem fraţi, nu?).
Mai toate avem nişte vieţi care aproape că ne mulţumesc şi în care aproape că facem o bună parte din ce ne-am propus. Ar trebui să tragem în piept câte-o doză bună din aerul ăsta stătut şi să ne spunem asta în fiecare zi. Eu sunt doar o femeie imperfectă, la fel ca toate celelalte. Să realizăm asta din toţi porii ăia încărcaţi de praful de oraş, care nu se mai descarcă nici cu ulei de argan.
Vara tre’ să arătăm brici. Pentru asta, teoretic, muncim un an. Practic, mai deloc sau aşa, pe fugă. Iarna, ne mai acoperă hainele pufoase, dar şi alea tre’ să se vadă bine, la fel ca părul, pielea şi orice mai ţine de corpul ăsta mic.
Nu suntem femei perfecte, avem constant de îmbunătăţit câte ceva la noi. Chiar dacă defectul ăla nu se vede sau nu e în aria noastră vizuală. E acolo. Şi, înainte de orice, tre’ să realizăm asta. Fără să uităm că, dacă ne acceptăm pe noi aşa cum suntem şi rămânem acolo, viaţa îţi pierde aspectul de scară şi devine o linie plată şi plictisitoare.
Eu sunt femeia perfectă
Dacă te uiţi la toate astea de la televizor, atunci când le vezi pe stradă sau la eveniment, observi nişte straturi vizibile de machiaj, sub care se ascund riduri, feţe îmbătrânite, voci obosite şi ochi cu vene cam sparte. Oboseli şi schimbări bruşte de poziţie, ca să se mai facă nişte poze. Am văzut vedete care au aceeaşi privire în toate pozele. Nu mai experimentează, merg pe ce e sigur.
Pentru noi înşine nu o să fim niciodată perfecte şi ar face bine să ne intre asta în cap. Dacă deja suntem, înseamnă că ori suntem nişte câştigătoare de miss transformate în campioane de fitness, cu iz de influensăriţe – ori avem o problemă. Merg pe cea de-a doua variantă.
La bărbaţi e totul mai simplu. Se acceptă aşa cum sunt – nu în sensul ăla pe care îl înţelege doar televiziunea. Ei realizează ce pot schimba şi o fac. Apoi, îşi dau seama şi de ce e acolo şi rămâne pe viaţă şi compensează. Femeile nu. Se frustrează, încearcă, amână, testează altceva şi tot aşa. Sper măcar să o luăm cât mai multe pe drumul ăsta şi să încercăm până reuşim.
Niciuna din noi nu e femeia perfectă. Şi asta se vede atunci când dai machiajul jos şi te bagi la somn, cu părul în toate direcţiile. Nu e rolul nostru natural să fim perfecte pentru noi înşine – am deveni narcisiste şi ne-am bloca în starea aia. Dacă noi ne spunem că suntem frumoase, parcă nu ne credem. Aşa că femeia perfectă e aia pe care o vede bărbatul aşa. El o să îi spună cu siguranţă că e frumoasă, la un moment dat. Până acolo, ea trebuie să fie doar aşa cum e ea. Apoi, trebuie să se menţine acolo.
Am pus titlul ăsta pentru că ştiu că pentru el eu sunt perfectă. Şi asta nu mă face să stau pe loc. Din contră. Mă motivează să fiu şi mai. Pentru că el mă priveşte mai bine decât o fac eu.
