Ce bine că te-am văzut, nu te-am mai găsit demult. Peste tine au trecut vânturi, anotimpuri, gânduri. Sunt mare acum, nu mai am nevoie de tine. Şi dacă te-aş vedea, nu te-aş mai recunoaşte. Sau poate că m-aş găsi printre foile tale şi ţi-aş fi recunoscătoare. Dar ţi-aş mai scrie ca unui jurnal? Ai mai fi martor al gândurilor mele până când devii unul dintre ele? M-ai mai face să vreau să cresc în vorbe şi cuvinte?
Sunt mare acum, dragul meu jurnal. Cum aş putea să comprim vorbele mai bine decât atât? Zeci de ani de viaţă. Note luate, diplome, contracte. Facturi achitate şi rate completate. Prietenii apărute şi evaporate. Altele născute. Gânduri, voci şi fapte.
Mă uit la foi şi mă văd prin tine. Abia ştiam să scriu, desenam flori printre cuvinte. Acum că mă uit, am crescut în ani şi minte. Mi-am găsit cele mai rele gânduri printre rânduri, de atunci nu mai am nici măcar frânturi. X e o vacă scriam cu litere mari. Apoi, îmi părea rău şi-apoi ştergeam în culori tari.
Eşti mic, dragul meu jurnal
Vii dintr-o altă lume. Eu sunt mare acum, nici nu mai am acelaşi nume. Dacă te scot de sub pat, te şterg de praf şi te aduc aici, nu te pierzi? O să mai ştii ce înseamnă tot ce o să vezi? O să te supere când nu mai vezi oamenii din oameni? Pe vremea ta era mai simplu. Totul se măsura în ore de somn, lecţii de scris, joacă şi tot ce era mai frumos.
Iar acum parcă viaţa e pe dos. N-aş vrea să te aduc aici, să te spurc cu probleme mici. De fapt, nici măcar nu-s ale mele pentru că eu văd doar fericire, fără strop de rele. Ştiu că tu ai înţelege-o, pentru că de unde vii tu viaţa e simplă şi frumoasă. În lumea mea, pare aşa doar în parcurile goale şi acasă.
În jur lumea e tristă, nu mai ştie ce vrea. În orice bucurie vede ceva rău, iar în zâmbete doar frici. De parcă abia aşteaptă să-şi orneze sufletele cu cicatrici. Se iau după orice cuvânt, dacă nu le aparţine. Apoi îl iau de bun şi uită tot ce era bun, de fapt. Îşi ignoră familii, copii, pun preţ doar pe timp, vremuri şi planuri prea timpurii.
Sunt mare, dragul meu jurnal
Acum sunt mare şi fericită. Trebuie să ştii asta, ai fost acolo când eram doar o elevă mică. Mi-ai fost prieten şi confident, m-ai învăţat să scriu. Nici măcar nu mai conta că erai cu lacăt şi ăla se deschidea şi cu un cuţit. Erai acolo de când sufletul de copil era viu. Nu mă schimbaseră servicii, facturi, capricii.
Acum sunt scriitoare şi soţie, dragul meu jurnal. Tot ce ştiam din filme parcă devine real. Îmi scriu eu povestea şi-o trăiesc fără să mă uit la gânduri care nu vor să zâmbesc. Reuşesc. Şi te las acolo, pentru că tu eşti copilăria. Iar eu sunt adultul care îşi păstrează veselia. Ştiu că mă priveşti, printre foi, coperţi şi praf. E rândul meu să scriu despre tine. Tu ţine cortina, eu trăiesc şi povestesc viaţa, croiesc aventuri şi savurez rutina.
