Nu-s aici să cert pe nimeni. Nu am venit să mă laud cu nimic. Nu sunt în măsură să dau lecții nimănui. La câte greșeli fac la tot pasul, sunt cea mai puțin vizată de un eventual rol de sfătuitor. Dacă s-ar face un interviu pentru asta, CV-ul meu ar refuza să se scrie.

Veșnicia m-a învățat că un singur lucru e important în viață, și anume să muncim la biletul pentru dincolo. Restul sunt detalii.

Doar că un astfel de detaliu m-a adus aici

În tot haosul asta terestru, m-am dus cu privirea către niște direcții care m-au întristat. Și mi-au amintit că relația mea cu foaia și pixul a început într-o seară rurală, atunci când mi-am dat seamă că eu căutam într-o facultate capacitatea ei de a-mi ține atenția în priză timp de trei ani, și nu neapărat definiții și clasificări și tehnicisme. Răspunsul era unul singur: jurnalismul.

Apoi, acum vreo opt ani am aflat de apariția blogurilor și, dacă tot îmi plăcea să scriu, indiferent cum o făceam atunci, ăla urma să fie atelierul meu. După niște ani de texte, platforma s-a închis și pauza s-a luat de la sine. La fel ca și revenirea textelor, aici.

Un concurs ușor înțeles greșit mi-a dat o palmă peste lumea aia ideală, pe care n-o credeam doar în mintea mea. Și toate astea de mai sus s-au legat între ele, că să fiu eu ieri în fața laptop-ului și să mă supăr suficient cât să las creația pentru ce urmează.

Tot ieri am decis să spun lumii ce (nu) sunt

Și am luat problema ca la matematică.

Ipoteză: Îmi place să scriu.

Demonstraţie:. Scriu pe site-ul meu. Doar că eu decid statutul lui și nu invers. Nu pot fi bloggeriţă. Nu pot să îmi tratez trăirile că pe un jurnal zilnic, nelucrat. Da, mi-ar plăcea să fac bani din cuvintele de aici, voi scrie și reclame, însă nu o să pot să laud vreodată ceva ce n-am testat și nu mi-a plăcut. Și, probabil, aș face-o diferit de rețeta „fetelor, trebuie să încercați asta”. Nu aș putea să mă dau rotundă la cititori, atunci când trebuie să tac.

Așa că mă separ de tot statutul asta. Am bloggeri pe care îi admir și îi citesc. Îi găsiți la recomandări. Sunt și alții, doar că mereu uit să îi și pun la loc de cinste, după ce mă impresionează. Știu că ei sunt brazii înalți din orice pădure.

Îmi doresc să fiu scriitoare. Dar pentru un astfel de titlu, trebuie să am minim o carte publicată. Or, a mea încă așteaptă să am curajul s-o privesc în ochi și s-o ascult. Deci, nu sunt scriitoare. Aș fi „content writer„, dar iubesc prea mult româna, că să mă fur de orice expresivitate.

Asta mă face, pur și simplu, nimic

Dar nu pot să-mi asum nici o neputință fără scop. Nu sunt nimic.

Pot să extrag ideea de „viitoare” scriitoare. Dar un cuvânt așa vag m-ar scoate de pe câmpul de luptă, pentru că timpul ar câștiga bătălia în locul meu.

Și atunci pot să îmi accept nimicnicia sau să mă zbat că pe crucea mea să rămână, pe bună dreptate,  o”Scriitoare de iubire„.

Dar nu sunt bloggeriţă

Și a venit vremea să va zic și de ce. Ieri, am citit undeva un text pentru care descrierea „plin de greșeli” ar fi compliment. Asta ar însemna că, în bula lui de eter, textul ar fi un întreg care a adunat ceva. Și nu pot să fii așa când spui „lor le place unghiile„. Când n-ai verbe în propoziții. Când n-ai auzit de o virgulă. Și mai ales când, pus în fața situației, vorbești în doi peri. Prostia m-a făcut să mai sap în blog. Restul era, evident, la fel.

Știu că buruiana aia de text e la fel de reprezentativ pentru o industrie ca o scamă-ntr-un pahar. Știu că mai sunt alții că el. Știu și de cei care ar merita premii USR pentru felul în care se exprimă, indiferent de ce spun.

Dar mama m-a învățat, printre multe altele, că nu poți să te apuci de ceva, dacă nu ești școlit în domeniu. Sau dacă nici măcar nu te pricepi la ce vrei să faci. Pentru că strici situaţia și nu înveți nimic din experiență. Iar scopul tău e să transformi ceea ce faci în artă, indiferent dacă vorbim de un roman sau un bilanț contabil.

Știm că scrisul e o artă. Artă înseamnă muncă. Dar până și pe șantier ți se cer talent, precizie și cunoștințe.

Concluzie: Pentru toate cele de mai sus, eu nu sunt bloggeriţă. Aștept cu entuziasm ziua în care o să mă numiți scriitoare. Îmi cer scuze dacă supăr să dezamăgesc pe cineva.

Foto: Pixabay.