Nu îţi cunoşti familia până nu faci curăţenie în doi

Familia noastră e un întreg frumos, deştept şi talentat. E atât de mişto încât am contribuit fiecare cu ce e mai bun ca să iasă aşa. Pe alea nasoale le-am lăsat la uşă, apoi le-am dus la ghenă, că nu mai aveau loc de preşul ăla mişto. Apropo de preş, azi vreau să vă vorbesc despre cât de terapeutică, dar şocantă poate fi o sesiune de curăţenie în doi. Şi – ca atunci când construieşti ceva şi începe să capete personalitate proprie şi să ajungă la pubertate – cât de multe poat să îţi arate despre familia ta.

Zilele de curăţenie în doi încep cu mult din ce e bun. Organizare, împărţire egală a sarcinilor, dar cumva preluate ca el să facă ce nu suport eu şi invers. Pe celălalt îl bucură iniţiativele. Ăsta e momentul idilic al sesiunii. De aici încolo începe realitatea. Sau momentul când îţi cunoşti familia dincolo de gânduri, vorbe şi fapte, cu tot ce are ea, din toate categoriile, inclusiv alea scăpate de după prag.

Ce m-a învăţat sesiunea de curăţenie în doi

Deschide ochii şi ţine minte ce îţi zic acum: tot ce stabileşti în dimineaţa zilei de curăţenie va rămâne aşa toată viaţa. O să faci chestiile astea în şedinţe lungi şi programate sau rapide şi cronometrate vizibil, pentru că aşteptaţi pe cineva.

Totul se poate schimba oricând

Tot ce ai ştiut vreodată se va schimba. Chiar şi ce nu bănuiai, în moduri pe care nu le credeai posibile. Prin manifestări la care nu te-ai fi gândit. Fie în moduri brute şi evidente, fie prin subtilităţi diplomate pe care le prinzi din zbor. Pentru că el nu ţi le spune. Nici tu lui, după ce le descoperi.

Totul poate fi pus înapoi în alte locuri decât te-ai fi gândit vreodată. Dacă până atunci credeai că vei găsi tacâmurile, vasele, haine şi sufletul în acelaşi loc, atunci îţi dai seama că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi. Gândesc în perspective diametral opuse, iar cel mai bine se vede asta în casă. Mai exact, atunci când pentru tine are complet sens să pui un obiect pe care nu-l foloseşti pe un raft superior la care nu ajungi, iar el ţi-l aduce la înălţimea aia bună, ca să îl înlocuiască cu ceva ce foloseşti zilnic.

Ajutorul se dă atunci când se cere, nu când vrei tu

Cum îi poţi refuza persoanei pe care o iubeşti un ajutor cerut delicat şi diplomat? Nicicând, nicicum, niciodată. Aşa că el te va striga, iar tu vei lăsa totul şi vei porni misiunea de salvare fără să te uiţi înapoi. Doar că fix atunci făceai şi tu ceva. Şi, pentru că aşa funcţionează ajutorul, strigarea contează mai mult decât tăcerea.

Vizual vorbind, tu o să fii cu un picior în cadă şi altul pe ea, sprijinită în degetul mic de la mâna stângă, în timp ce cu cealaltă freci un colţ milimetric de faianţă, la care abia ajungi. În celălalt colţ al apartamentului se întâmplă ceva important ce are nevoie de intervenţia ta. Şi îţi dezvoltă vocabularul, pentru că nu poţi să ai întotdeauna reacţia baby, mă ţii din treabă. Şi nici el.

Eşti în contratimp şi aşa vei rămâne

De fapt, aşa va rămâne totul. Niciodată nimic nu va mai fi la fel. Eşti şi vei fi în contratimp, pentru că odată ce apare voi, tu trece pe cel de-al doilea plan. Sau al treilea. Sau ultimul, după căţel. Timpul se înjumătăţeşte, pentru că sunteţi doi. Şi aşa va rămâne, chiar dacă el uneori nu e chiar în casă, ci în partea cealaltă a oraşului. Pentru că creierul tău percepe informaţia aşa cum vrea el, iar voi în patru ore aveţi planuri.

Planurile se fac întotdeauna în cuplu, iar curăţenia va dura mereu atât cât a durat atunci când o faceţi amândoi. Pauzele sunt direct proporţionale şi uneori se iau la intervale orare diferite. Alteori, vă intersectaţi şi vă puneţi la curent cu ce urmează să faceţi după curăţenia-fulger.

Unele chestii se mai fac şi pe ascuns

Nu ai cum să nu ai secrete. După un an şi ceva de stat în aceeaşi casă cu un soţ de care sunt îndrăgostită (iar el confirmă, pentru că spune că îi zâmbesc dimineaţa, când se trezeşte, iar eu nu îmi amintesc asta), aş declara fix opusul. Însă, vorba aia veche care spune că scopul scuză mijloacele poate uneori să ia alte sensuri decât credem. Aşa că, uneori, chiar colţul căminului nostru include secretuţe pe care nu le spunem, ca să îl protejăm pe celălalt. Dar conţin fapte pe care le ducem până la capăt, pentru că avem intenţii bune.

Soţul meu are o problemă cu spălatul geamurilor exterioare, iar eu cu orice altceva decât bucata de ziar şi sticla de spirt ca ustensile. Mai exact, el spune să ne luăm alte instrumente, eu tac şi aştept să treacă momentul. Apoi, brusc şi pe ascuns, geamurile devin impecabile. La fel ca şi cada, atunci când trec de limita aia de suportabilitate. De ce să plâng pe reprize de la dezinfectant, când pot să o fac eu o dată şi bine? Nu am dreptate?

Vreţi chestii diferite

Întotdeauna. Pentru că tu eşti femeie, iar el bărbat. De fiecare dată când apare o ocazie care vă poate face creierele să reacţioneze diferit şi independent, o va face. Tu vrei într-o direcţie, el în cealaltă. Vorbiţi pe acelaşi subiect, în cuvinte care nu se intersectează în următoarea oră. Sau în oricare alta.

Curăţenia se termină, rămăşiţele de praf se reaşează acolo unde erau. Fiecare îşi prezintă segmentul de casă şi munca şi aşteaptă ceva de la celălalt. Aici apare ocazia de care vorbeam mai sus. Femeia vrea recunoaşterea efortului ăluia greu şi detalii ale muncii observate. Bărbatul vrea certificarea competenţei şi un mulţumesc. Dacă amândoi priviţi un tablou, el vrea să zici că pe de-a întregul e mişto, tu vrei ca el să îi observe nuanţele expresive de purpuriu mediu.

Curăţenia în doi te lasă cu traume

Fizice. Psihice. De orice fel. Ţi se rupe o unghie, i se zgârie lui un colţ de papuc. Sunteţi obosiţi. Dar satisfăcuţi, la un nivel spiritualo-domestic. Şi e bine. Traumele se duc, în urmă rămâne curăţeni – care nu durează prea mult.

Şedinţele de curăţenie în doi îţi arată mai multe decât crezi. Prima oară, pentru că apoi te obişnuieşti. Şi parcă începe să îţi placă. Şi parcă şi lui.