Înainte să trecem la textul despre cafeaua de dimineaţă, rog cititorul să presupună că suntem într-una dintre acele zile în care m-am trezit de bună voie odată cu soarele, iar fiul meu încă doarme.

Așadar, e liniște în casă, iar ea trebuie menținută. Ironic, chiuveta dată drumul brusc şi tare nu trece ca factor perturbator. Parchetul atins, da.

Am mai fost întrebată cum îmi beau cafeaua. În general, de oameni pentru care cafeaua trebuie să trezească, să te trimită la o tură de bloc, să te scoată la maraton, când tu abia nimereşti să pui lichidul în cană. Şi pentru care 100% arabica nu e aşa important. Dar azi e o dimineață liniștită.

Beau o cafea „neagră ca sufletul altora” (glume matinale fumate). Şi bună. Dacă ar fi fost boabe, ar fi fost măcinate şi ar fi umplut camera de parfum. Aşa, aroma ajunge doar la mine. Aia e, sunt egoistă.

Când nu e cafea, e un ness slab, cu lapte şi vreo dubioşenie – fie fulgi de cocos, fie scorţişoară sau, cel mai recent preferat, turmeric. Are gust de vacanţă.

Ritualul

Cafeaua se face la ibric, pe o metodă pe care unii o felicită, alţii o contestă. Nu îmi pasă. Eu aştept bolborocii şi micul strat de spumă şi e gata. Dar momentul ăla când stai cu nimicul matinal din cap şi te uiţi la un ibric cu apă cum se transformă şi îmbrăţişează praful de cafea când apare parcă e ca o mini-călătorie pe plaiuri fie fine şi italieneşti (mai rare la mine), fie brute şi africane (astea-s mai dese).

Beau cafeaua pe balcon. Da, și eu mă simt norocoasă pentru asta. Și pentru colțul ăla format din două perne mari de exterior, în care îți vine și să te trezești, și să adormi.

Și o mai beau pe îndelete. Scuza fumătorilor e un număr predefinit de țigări care acompaniază cafeaua și determină durata ei. În cazul de față, o oră, interval care a mai generat emoții și regrete în diminețile în care „aveam treabă” devreme, iar singurii care ne mișcam în cartierul ăsta păream să fim eu și conductorul primului tramvai.

O beau f̶ăr̶ă e̶c̶r̶a̶n̶e̶. Uneori, îmi iese să nu mă ating de telefon preț de o jumătate de cană. Nu o să mint și să spun că îmi doresc mai mult de atât pentru că, să nu uităm, e liniște, iar fiul meu doarme.

Mai doarme? Zgomot. Încă unul, câțiva pași apăsați pe călcâi și…repede, dă cana peste cap. Cafeaua de dimineaţă şi-a făcut treaba. E timpul pentru altele.

Bună dimineața!