Nu îmi place Danone Activia. L-am încercat, la vremea lui, pe când încerca să devină o opțiune pe piața românească. Eram în liceu, la filologie, ca să fug de matematică. Nu eram sigură că urma să dezvolt o pasiune pentru jurnalism. Eram o fată care observa chestii pe piață.
Iar Activia era un ceva de promitea sănătate, energie, bla bla, într-un iaurt cu un gust puțin îndoielnic. Atunci, Danone era, totuși, la început, iar piața unor astfel de băuturi era măcar puțin competitivă cu tradiționalele lor echivalente cu gust.
Deci, de ce nu îmi place mie Activia?
- Pentru că, inițial, a apărut cu numele unui ingredient activ „Bifidus Essensis„. Nu mai pot găsi dovezi pe net pentru chestia asta, va trebui doar să va amintiți voi vorba aia cu „noul Activia cu Bifidus Essensis„. Apoi, s-au răzgândit. Și i-au schimbat numele. Înțelegem că nu era așa bun ăla, primul?
- A devenit „Bifidus ActiRegularis„. Dar nu doar atât. Ingredientul asta „minune” era înregistrat pe marca Danone. Inventat și folosit de ei. Păi, domnilor, asta nu înseamnă că, după ce ați aruncat asta direct pe piață, faceți chiar acum teste cu ea? Pe…?
- Acum, dacă stai și mai cauți puțin pe net, îți dai seama că ăla, primul, era bun. Doar că nu le plăcea lor cum sună. Și nici măcar actualul nume nu reflectă realitatea, pentru că el e… tobe… aplauze… Bifidobacterium Animalis. Sună delicios, nu?
- S-au băgat în piața aia nasoală, a probioticelor. Și știm cu toţii câte argumente sunt cum că nu ar fi bune. Pe bune, Danone? Și de atâția ani nu dați un drept la replică?
- Oamenii se cam lasă, oricum, călcați în picioare. Propun chestii pentru că …, ca să …, dar nu răspund atunci când li se spune că fac ceva greșit. Din contră, mai toarnă niște bani în campanii despre contrariul, fără nicio noutate, pentru că da, repetitio mater studiorum est.
- Și nu doar atât. Ghiciți ce! Suntem una dintre acele țări de mână a cincea, care nu are nevoie să fie adusă pe aceeași linie cu celelalte. Și pentru că… ta raa!… Danone nu mai are dreptul să spună că Activia e sănătoasă. Unde?
Asta era brand fail-ul meu de până acum (că să o ard corporatist). Dar Mihaela Rădulescu mi-a mai dat un motiv.
Așa că preiau eu misiunea „maestrei stării de bine” cu copyright Activia și vă întreb: câte greșeli puteți găsi în reclama asta?
Foto: Pixabay