Tanti de la chioşcul de ziare

Undeva, într-o intersecţie aglomerată de români, ţigani şi arabi, o tanti deschide un chioşc de ziare.

Se pregăteşte puţin, înainte să îi vină marfa. Zâmbeşte la gândul că, în mintea ei, azi e luni şi face iar ceea ce ea numeşte combinaţii. Ia mai multe cărţi pentru clientela aia care îi aduce comision şi cere anumite bucăţi pentru altă clientelă care vrea să cumpere exclusiv de la ea fix acea publicaţie care se găseşte greu.

E frig. Dar asta e. Nu o întreabă nimeni de sănătate din alte motive decât politeţea. Şi îi cam e suficient.

În viaţă există o balanţă

O cheamă Lăcrămioara sau Brânduşa. Un nume boem, uitat într-un trecut pierdut undeva, odată cu divorţul ăla. După divorţ, a trebuit să se descurce şi nimic nu e ruşinos, atâta timp cât scoţi bani cinstiţi din asta. Ba chiar să vinzi ziare, cărţi şi reviste ştiind una-alta despre literatură e chiar plăcut.

Vrea să arate că viaţa e de partea ei, deşi pensia îi bate la uşă. Se vopseşte blondă şi se dă cu ruj roşu, pentru că ştie că o prinde. Nu mai are buzele de altădată, aşa că mai dă uneori intenţionat peste contur. Dar şi-a păstrat kilogramele puţine şi îi place asta.

Viața – ca și cum ai cânta la vioară în public și ai învăța instrumentul pe măsură ce îl foloseşti.

Samuel Butler

Are un băiat cu care nu prea vorbeşte. El insistă ca ea să îşi trăiască timpul cu decenţă, poate citind. Ea insistă să muncească. Mai are unul, dar e plecat din ţară. O duce bine, dar distanţa nu ţine de dor şi nici telefoanele. D-aia a rămas la ăla cumpărat acum vreo 4 ani pe care abia merg câteva aplicaţii şi nu vrea alte minuni ale căror baterii ţin din ce în ce mai puţin.

A citit la viaţa ei, probabil o face şi acum şi arată asta. Se uită uneori la Antena 3 de distracţie. Ca şi cum ar privi un teatru prost, pus în scenă într-un beci kitchos. A mers odată şi când a venit primarul în zonă, doar ca să îi zică vreo două. Şi i-a zis, fără să îşi primească răspunsul. Ştia că aşa o să fie, ea voia doar să îi dea peste nas, ca să înţeleagă şi ăla că nu sunt numai proşti în sectorul lui.

Când singurătatea devine artă

S-a împrietenit cu concurenţa, deşi chioşcul respectiv e la 5-6 paşi distanţă şi are, în plus, calendare, mai multe cărţi şi jucării. Până la urmă, lucrează toţi în aceeaşi branşă, ştiu cum e să stai cu orele în frig şi de ce să nu mai schimbe câte-o vorbă?

Nu face promisiuni pe termen lung, pentru că le uită. Şi, oricum, parcă nici comisioanele alea nu merită atâta efort. A ajutat-o soarta şi de fiecare dată când i-a fost ruşine să refuze şi a uitat, i-a pus în braţe marfa promisă.

Are un căţel care o păzeşte. O namilă neagră, cu rădăcini pierdute de golden retriever mixat cu maidanez. Asta îi place la el. Trecutul pierdut şi loialitatea. El ştie că acolo găseşte tot ce îi trebuie, mâncare bună, tandreţe şi un suflet de om care îi mai dă câte-o mângâiere.

Trăiești o singură dată dar, dacă o faci corect, o dată este suficient.

Mae West

Am cunoscut-o pe tanti în vară, atunci când mi-a vândut un DVD cu un film nou şi o recomandare ca şi cum l-ar fi văzut. Nu am întrebat-o dacă era aşa, pentru că nu mi-a păsat. Am continuat să ne schimbăm cărţi şi vorbe frumoase şi să ne facem dimineţile în fiecare săptămână.

Respectul se dă, nu se cere

Pentru mine, tanti de la chioşcul de ziare este acel exemplu de job servit cu pasiune. Ştie ce le place oamenilor şi dacă apare ceva tangenţial, are grijă de ei. Le mai opreşte câte ceva în furtuna trecătorilor care vor neapărat şi aia, şi ailaltă şi au bani de dat dimineaţa.

De două ori într-un an am văzut-o ameţită. Ne-am ignorat, pentru că nu era nici momentul meu să fiu acolo, nici al ei să fie văzută. Era un ritual bine gândit, dar pus în aplicare şi voia să fie ea cu ea, fără spectatori şi mai ales fără cunoscuţi.

Viața este a noastră pentru a fi cheltuită, nu economisită.

D. H. Lawrence

În loc să se plângă, ea se bucură de zile sau măcar vede partea plină acolo unde paharul pare cam gol. Din trecut ştie că nu va mai fi niciodată complet gol, Are grijă de lumea care trece pe acolo şi de ea însăşi şi îi e suficient.

Nu o să o întreb niciodată dacă vreun cuvânt din tot ce am scris aici e adevărat. Ea e tanti de la chioşcul de ziare. E încă o poveste într-o mare de cuvinte şi chipuri. E povestea care îţi întinde ziarul, cartea sau revista preferată şi te face să te simţi de parcă totul era pregătit pentru tine de când lumea şi tot ce trebuia să faci era să treci pe acolo.

Foto: Pixabay.