Ce n-aș da să văd oamenii mai des la fel de fericiți și recunoscători ca după meciurile României în Campionatul European!
Și scriu asta special acum, când tocmai ce a avut loc meciul care a făcut diferența în grupa noastră și ne-a urcat pe primul loc. Și scriu asta fără să știu prea multe despre fotbal.
După o victorie și-o pierdere, am fost toți la fel la puncte și am sperat până la stele. A urmat un meci cu ratări, ploi, iluzii optice, de parcă și natura era curioasă ce o să facă băieții ăia, cu atâta presiune pe ei. Și au urmat două goluri pe care le știți deja și o calificare.
De ce scrie o femeie așa, întâmplător, despre sportul-rege al bărbaților? Mai ales că, deși nu există neapărat statistici, ei știu că noi ne pierdem la ofsaid. Dar zilele astea am văzut o magie care vine cu un termen de expirare.
Patriotism fără judecată
În mod normal, tot ce ține de țară o dă în politică. În grupări și extreme. În etichete și contraargumente. În sictir.
Chestia asta cu fotbalul și susținerea pe care i-o arătăm naționalei îi aduc pe oameni împreună, în loc să îi dezbine și e frumos de privit.
După meciul cu Ucraina, în țară s-a schimbat ceva. A apărut speranța că generația de suflet își va reprezenta numele impecabil.
După meciul cu Belgia, a circulat pe net o pancartă: „Învățați-vă copiii să iubească România”. Oricine ar fi zis asta fără a fi pe stadion și fără vopsea pe față, nu ar fi avut același efect.
După meciul cu Slovacia, nu prea vedeai, în pozele din tribune, altceva decât galben. Trebuia să te chinui puțin. Iar pe teren s-a văzut camaraderie între două echipe concurente, dar la fel de calificate.
Până acum, nu am văzut înjurături și dezamăgiri, nici măcar după meciul cu Belgia. Nu uitați, atunci am fost învinși. În bula mea, era recunoștință, iar la știri se făceau scenarii. Fără ură.
Nu știu câte din suratele mele au fost înțelegătoare vizavi de campionatul întreg, dar la meciurile noastre eu m-am și alăturat. Ca să observ, încă o dată, că după un astfel de meci rămâi cu imaginea galeriei galbene și a felului în care zeci de mii de oameni sunt uniți.
Da, știu, e fotbal, nu e poezie. Dar nici nu e de ignorat sportul în care se învârt cei mai mulți bani din lumea mișcării fizice.
Las și eu aici un pic de recunoștință pentru ce face mingea aia alergată de 22 de oameni și mă bucur de efectele ei.
