A venit vremea pentru tăcere. Doamne, e a Ta vrere să ne speli de toate cele rele. Dă-ne laudă ploii, Doamne, spală! Spală-ne oasele şi păcatele. Blochează-ne din tot ce facem şi readu-ne la viaţă. Arată-ne cum trebuie să fie adevărata verdeaţă.
Spală-ne! De rele şi egouri, lipsuri şi nouri inchipuiţi, nevăzuţi, necunoscuţi, pe care îi naştem pentru că suntem prea sluţi. Dă-ne înapoi culorile pe care noi le murdărim şi sufletele pe care singuri ni le ofilim.
Dă, Doamne, o ploaie şi spală străzile, copii, geamurile şi inimile. Lasă-ne uitaţi undeva, departe de casă, tăcuţi în faţa voii Tale. Surprinde-ne cu picături din cea mai pură apă, pe care tot noi aproape că o transformăm în lavă. Plimbă-ne cu mintea în locurile dragi, pentru că în faţa Ta suntem rămaşi nişte biete creaţii apărute din preaplinul unei constelaţii.
Şi spală-ne gândurile, când noi nu vrem să o facem. Cheamă-ne, fă-ne să ne întoarcem la tot ce am fi dacă te-am iubi doar pe Tine şi nu ne-am conferi titluri de zei nouă înşine.
Priveşte cum facem laudă ploii
Priveşte-ne, Doamne, cum te privim, atunci când picăturile de ploaie taie orice urmă de venin. Când admirăm şi nu ne mai supărăm, zâmbim şi ne ajutăm, iertăm şi îndurăm.
Şi lasă-ne să îţi mulţumim că, printr-o simplă ploaie, ne întărim. Lăsăm deoparte timpul şi nu ne mai amăgim. Pentru că e vremea să tăcem şi să ne uimim.
Şi iartă-ne, Doamne, că trebuie să ne reaminteşti că eşti şi ne mai cerţi cu câte-o ploaie, dar tot tu ne netezeşti asfalturi, blocuri şi garduri. Şi sufletele noastre le cureţi de farduri.
Dă-ne ploaia pură, când noi clădim spini de rouă. Ca să prindem puteri, ca mai înainte, să ne iertăm greşelile nouă. Pentru ca Tu, apoi, să ne înalţi şi să ne primeşti, din nou, printre soldaţi.
Foto: Pixabay .
