Presupunem că ești un om normal, în accepțiunea zilelor de azi (a se citi: suficient de fraier cât să crezi că o să câștigi bine și atât, în timp ce alții își dezvoltau cât de mici afaceri).

Mai presupunem și că, într-o bună zi, te lovește ideea. Ai peste 25, reprezinți omul average care, dacă vrea să meargă undeva măreț, nu mănâncă 5 luni. Gata. Tre’€făcut ceva. Iei taurul de coarne, cățelul de urechi, pisica de coadă și te bagi în freelance, pe timp de seară. Și, dacă nebunia adolescenței neînțelese încă n-a trecut, te lași și de muncă de zi. Ca să faci treabă. Să câștigi miile alea de euro despre care scriu ăștia-n ziare. Și de aici continuă, doar că puțin altfel.

  1. Visul costă. Încă 5 euro că să te creadă că știi engleză (aici nu e că-n CV), 2 euro că să aplici la mai multe chestii pe lună, încă 3 euro că s-au sinchisit să te verifice la CNP. Plus şpaga aferentă fiecărei aplicări. Bineînțeles, poți și fără opțiuni, dar pe cocoașa ta. Și pe speranța că mai ai numărul fostului șef în agendă.
  1. Timpul și moartea pasiunii. Tre’ să fii pe fază. Ei sunt. Cum care ei? Miliardul de concurenți (studenți, chiar) ageri din Anglia, Polonia, Brazilia, Uganda și pe unde a mai ajuns cablul de net. Că să nu mai zic India. Are un rol special. Site-uri serioase sunt, notificări primești, dar dacă făceai dus când a intrat mailul, deja ai peste 10 concurenți. Nu se pun la socoteală și ăia pe şpagă.
  1. Ce face și cu ce se asezonează. Când ai intrat în freelance, visai cam ce scriau ăia-n articol: contract de mii de euro, claim-uri de băgat la portofoliu și, evident, portofoliul internațional. Doar că, în loc de creative și journalist, ei caută writer și (aici înveți un cuvânt puțin jignitor pentru orgoliu) ghost writer. Prin writer înțelegem copy–paste din PDF în Word. Iar copywriter = unul de scrie articolașe pe bandă rulantă pe un mic și anonim site.
  1. Clientul. Aici visul primește un ciocan din dotare, pe care ți-l iei în cap. Asta pentru că tocmai afli de existența termenului outsourcing: clientul vrea să îi faci temele, să îi ții serviciul, să faci niște freelance în numele lui, numai publicitate și presă nu. Și cazurile extreme sunt…
  1. …Indienii. Te trezești cu un client de nu îi știi pronunța numele care, în loc să negocieze cu tine, te întreabă de la obraz dacă ești în stare să scrii 5.000 de cuvinte pe zi, pentru 1 dolar. Chiar dacă în anunț erau vizibil mai puține.

 

Și așa îți aduci aminte că în facultate voiai să schimbi lumea și ai ajuns la patron. Așteptăm și frumusețea outsourcing-ului. Promitem să nu îl confundăm cu freelance-ul, așa cum o fac outsourcerii.

PS: Acest text a avut 489 cuvinte.

Foto: FreeRangeStock