E mult gri. Nu e doar alb sau negru (Grasu XXL)

Am deschis capitolul de interviuri pentru că îmi plac oamenii reali şi pe ei îi tot iau la întrebări. Grasu XXL se încadrează în categoria asta. Nu prea ai cum să îl contrazici, pentru că în timpul ăla ai în listă o „Azi nu”, pregătită pentru zilele fără chef.

Aşa că Grasu XXL e protagonistul de azi. În materialul meu spune. Aşteptăm să facă în continuare. Dar, până atunci, să vedem de unde începe totul.

Monica scrie: Tu te ocupi şi mai vizibil de mix şi master – partea asta mai tehnică a muzicii.

Grasu XXL: Da. Pe tot ce a ieşit de la Okapi Sound, de la albumul meu încoace am făcut eu cu domnul Dobrică.

Ce te-a făcut să îţi descoperi partea asta?

Eu fac asta dintotdeauna. Eu şi Mitză – noi doi eram cei care trebuiau să facă asta de când există Okapi Sound.

Ce mai faci tu acum?

Am scos un album acum doi ani. Mai stau un pic.

Ai început să lucrezi la viitorul material?

Nu. Nu am aproape nimic la el. Doar Lumea nouă – am făcut-o şi am simţit că trebuie să o dau afară. Mi s-a părut important, dar lumea nu prea a înţeles-o. Bine, are un mesaj puţin cam greu. Cred că d-aia nu prea au percutat-o unii.

„Trebuie să accepţi compromisul ăsta, la un moment dat”

Te face asta să te îndrepţi spre muzică mai uşor de înţeles?

Nu. Dar trebuie să înţelegi că trebuie să accepţi compromisul ăsta, la un moment dat.

Şi trebuie să înţelegi nişte chestii: o parte foarte mică din oameni ascultă muzica ta tot timpul. Când e marfă, îţi place şi ţie şi o iubeşte mai multă lume, e clar că ai făcut ceva bine. Pentru mine muzica nu e comercială doar pentru că o ascultă multă lume. Asta nu e adevărat. Toată lumea ascultă piesele clasice, timeless.

Care sunt piesele tale clasice?

Nu am una, dar am o mie – pentru stări şi situaţii diferite. D-aia sunt frumoase, dar sunt multe rău, adică de la fiecare artist care îmi place am câte una cel puţin.

Cum merge la tine procesul de creaţie?

E diferit, de la piesă la piesă. Poate să se întâmple într-o secundă sau poate să fie în cinci ani. Când am scos Azi nu, era făcută de cinci ani. Cupidon a lui Guess Who cu Irina Rimes are tot cinci ani.

S-a dus farmecul pieselor în tot timpul ăsta?

Pentru noi, da. La un moment dat, te saturi. Dar atunci când o ascultă lumea vezi că şi acum cinci ani era tare, şi acum e la fel şi peste cinci ani o să fie tot așa. Pentru că noi vrem doar să facem piese care să nu depindă de un context muzical, o perioadă sau o modă, cum e hipstăreala.

Pe noi ne pasionează lucrurile care sunt clasice, pentru că nu ţin de nimic.

Pentru Grasu XXL muzica e…

Oamenii ar trebui să înţeleagă că trebuie să fie artişti compleţi sau să se concentreze pe ceva până ştiu acea parte bine?

Din punctul meu de vedere, nu există doar o parte a muzicii pe care să o ştie un artist. Dacă eşti artist cu adevărat, te implici în absolut tot ce faci – de la mix la master, la cântat pe scenă, atitudinea pe care o ai. Asta include şi muzica pe care o asculţi, şi volumul la care faci asta.

A zis Tarkovski (n.r.: Andrei Tarkovski – regizor, actor, scenarist şi scriitor rus) că nu el a ales cinema-ul.Din contră, cinema-ul l-a ales pe el şi el e în slujba asta. Îmi iubesc nevasta, copiii, dar cinema-ul e viaţa mea. E fix acelaşi lucru.

Şi, ca toţi atleţii din lume, noi tragem şi ne antrenăm mult.

Deci arta e un stil de viaţă.

Da. Nu ştiu dacă e un stil de viaţă complet, dar unii oameni au harul ăsta de a crea. Cumva, e.

Cât din tine regăsim într-o piesă?

Depinde de fiecare. Sunt unele piese unde nu te dai cu totul, pentru că e mult gri. Nu e doar alb sau negru.