Observ că se discută din nou despre dreptul femeii de a face avort. În 2026 vorbim despre ceva ce nu credeam că mai contestă nimeni, dar același ceva fără să fi evoluat cât de puțin.

Context: A apărut un zvon că se interzic avorturile, apoi o petiție. Apoi, ironic, niște fonduri pe treaba asta, în condițiile în care nu e neapărat nevoie de ele.

Dar, înainte să atingem subiectul, nu vreți să ne intersectăm, în mod real, cu el? Vă pun o intrebare scurtă. Cunoaște cineva pe altcineva care a făcut avort? Ați îndrăznit să vorbiți despre asta cu persoana respectivă? Deschis așa, despre drepturi și alte lucruri stabilite deja. Îmi permit să fiu puțin reticentă chiar și la continuarea discuției după răspuns, pentru că e un subiect delicat.

Cunoaște cineva pe altcineva care a avut nevoie de avort? Și fix acea persoană poate face o statistică între cine folosește procedura ca tratament medical și cine o aplică pe post de contracepție?

Dacă nu avem răspunsul la această întrebare, poate că nu ar trebui să discutăm despre ea, mai ales dacă nu suntem printre cei vizați. Avea Tupac o melodie unde zicea de asta.

Pentru că, din 1958 și până acum, România a avortat mai mulți oameni decât avea țară asta când eram eu mică. Și pentru că femeile nu sunt informate despre nimic, mai ales cele care au nevoie de asta.

Și aici e problema. De când s-a dat liber și până acum, nu am văzut să se promoveze concret, cu pași și un plan, protecția adevărată a femeii.

Dacă vrem, cu adevărat, să susținem femeile, le protejăm DE AVORT. Le dăm contracepție (da, chiar cred că e posibil). Le învățăm. Le educăm. Le arătăm și alternative, dacă e cazul.

Dar nu le lăsăm singure, față în față cu o intervenție chirurgicală oribilă și le punem să se bucure, pentru că au dreptul la ea.

Nu. E 2026. În mod ideal, ferim femeile de traume la care nu ne-am dori să fie supuse, dacă ar ști totul de dinainte. Dar nu, procedura e secretă, impactul la fel, până la ușa spitalului.

Totuși, multe se laudă că susțin avortul și, astfel, protejează alte femei. Chiar și viitoarele lor fete devenite adulte! De? Traumă? Le-a protejat cineva până să ajungă acolo? Asta e discuția adevărată.

Ar trebui să lăsăm puțin ipocrizia deoparte. Nu o să interzică nimeni avortul. Dar…nici nu o să ferească cineva vreodată femeile de el. Și, din păcate, asta înseamnă protecție. Restul e can can și influencing.