El e Da Chiz. Un motan care-şi cunoştea valoarea atât de bine, încât punea la respect chiar şi muştele. Dar, ca să ne facem o idee despre Da Chiz, trebuie întâi să o cunoaştem pe Dutchess – singura felină care ştia pe dinafară tehnicile de manipulare, fără să fi citit vreun manual. Garfield după trup, Charles Manson după cuget.
Dutchess îşi ştia frumusetea, ascuţimea ghearelor şi puterea dinţilor şi nu se zgârcea cu ele. Ăsta era şi motivul pentru care serile noastre se petreceau în bucătărie. Bine, şi faptul că am încercat să pun la mâncare o minunăţie de brânză cu somon, de m-ar fi trimis reprezentantii Delaco direct în ocean, la pescuit, ca să îşi recupereze daunele irosite pe cutia mea.
Iar dacă eu ma dovedisem un fan brânză de nădejde, el şi-a ales rolul de fan bucătărie. Mai exact, totul decurgea cam aşa: el se apuca de gătit. Eu, de obicei, îmi calculam strategia de părăsit oricare altă cameră şi de a ajunge nevătămată în locul cu provizii. Dutchess ştia.
Când îmi ieşea, începea cursa
A lui – de ascundere a materiei prime. A mea – de vânătoare a oricărui ingredient bun de încercat. Practic, tot raliul se materializa într-o bucătărie plină de capcane, indicii şi hărţi codate, care-mi îngreunau mie drumul către ţinta – brânză, iar lui îi mai dădeau ceva timp departe de nebună. Doar că, după un timp, posibilităţile de ascundere a ţintei într-o singură cameră se epuizau, iar eu începeam să devin un pericol.
Aşa că s-a şi născut strategia mea, bazată pe o grăitoare vorbă din popor: „daca nu reuşeşti să-l convingi, zăpăceşte-l”. Aşa că, în mijlocul căutarii, atunci când mă trezeam cu câte-o replică amuzantă, trânteam şi eu una la schimb. Cum a fost prima:
– Hey, am vazut ieri o babă care plimba în lesă cincipekinezi.
– Cinşpe’chinezi? Şi n-a arestat-o nimeni? Hahaha.
– Hahaha. Uite cutia de brânză! Misiune îndeplinită.
– Dacă s-ar deschide posturi de promoter la Delaco, te-aş propune cu recomandare.
În aşa condiţii, n-avea cum să risposteze fără artileria grea. Aşa că, într-o seară, am primit o vizită de la tatăl lui, dornic să o vadă pe Dutchess. Iar din gazdă eu m-am transformat în cel dintâi om umilit al casei.
– Şi voi ziceţi că Dutchess o cheamă, nu?
– Da.
– Cu frumuseţe de ducesă şi eleganţă şi tot aşa.
– Exact.
– Şi cum o alintaţi?
– Fata mea, frumoasa mea, prinţesa mea…
– Frumos. Doar că… dacă îi mai spuneţi aşa, o să aveţi, în curând, un motan homosexual frustrat.
– …?
– Dutchess a voastră e băiat.
Şi atunci, cu pisica îmblanzită pe perioada determinată, am zburat către bucătărie, să dau vestea.
– Hey!
– Da.
– Nu e strategie. Nu vreau nimic. Am o veste.
– Ia zi.
– Dutchess e băiat.
– Hahaha. Pe bune? Păi, atunci, rămâne o singură soluţie.
– Care?
– Să îi punem numele după hobby-ul tău de a fura ingrediente în mâncare: Da Chiz.
– Pentru asta, plec cu bruschetele, că prea arată bine.
*Acest text participă la SuperBlog.
Foto: Dreamstime.com
