Dacă ai ajuns aici, înseamnă că îţi doreşti să guşti din arta fericirii. Şi cine te poate ajuta la lecţia asta mai bine decât un om de ştiinţă, fie el şi peste mări şi ţări?
Atunci când nu mai vrei să experimentezi, mai rămâne un singur domeniu care are cele mai mici şanse să nu aibă dreptate: ştiinţa. Pune alături de o poză cu oameni fericiţi, făcută cu scopul de a fi cumpărată şi un titlu care parcă îţi spune că fix articolul ăla e scris pentru tine, soarta te-a adus în faţa lui, iar restul cititorilor sunt elemente colaterale. Acelaşi ambalaj îi dă una peste gură elevului de generală din tine, care îţi aduce aminte că ştiinţa se bazează pe teorii ce trebuie întâi demonstrate, apoi luate de bune.
Arta fericirii, în teorie
Şi dacă ar fi să mă iau după ce spun studiile despre arta fericirii, atunci ar trebui să gătesc la anumite ore şi temperaturi, mâncăruri dintr-o gamă de culori şi combinaţii îndelung studiate. La masă aş mesteca într-un timp deja determinat de un număr de ori. Într-un anumit colţ al camerei şi la o lumină atent calculată.
Potrivit studiilor, iubitului meu ar trebui să îi răspund cu da (pentru că abordarea contează) şi nu (pentru că trebuie să decid eu), în acelaşi timp. El ar trebui să schimbe un bec cumpărat, în prealabil jumi-juma, pentru că trebuie să fiu independentă, dar şi protejată. Iar pentru ca viaţa mea să fie perfectă, atunci am nevoie să îmi calculez fiecare mişcare şi vorbă. Ca să mă impun, în timp ce las de la mine. Asta include cât ar dura şi cum s-ar desfăşura partida de dragoste. Bineînţeles, şi în ce zile ale săptămânii.
Din ce în ce mai des, atunci când citesc studiile pe femei, bărbaţi şi cupluri mă simt ca în gluma aia medicală. Doctorul zice să mănânci un măr, o ceapă, un iaurt, o legumă şi să bei un pahar de vin roşu cu două guri de bere pe zi, ca să fii sănătos. Apoi, petreci tot timpul rămas pe toaletă, din cauza combinaţiei de mai sus.
Arta fericirii, versiunea practică
Dar nu despre asta e vorba. Toţi trăim într-un anumit fel ca să ne fie bine, cel puţin teoretic. Fugim de rău. Doar că în toată cursa asta uităm că noi suntem cei care stabilim de ce să ne ferim. După câteva obstacole, începem să ne îndoim de capacităţile noastre de a gândi, timp în care le dăm din ce în ce mai multă dreptate altora. Fără să ştim exact numele lor, anii de şcoală şi competenţele. Ei sunt cei care fac studii şi atât.
Dacă m-aş fi luat după articolele alea, aş fi fost singură pe vecie, fără să ştiu de ce. Aş fi luptat cu tot ce sunt până când nişte străini m-ar fi considerat autosuficientă. Şi, cu siguranţă, aş fi uitat că totul se construieşte în doi, cu vorbe, fapte şi răbdare.
Tot studiile spun să nu faci compromisuri. Şi s-a ajuns atât de departe încât deja se râde de reticenţa unui om în faţa altuia. Asta atunci când se cunosc. Da acum e nu, iar orice fel de gând, calcul sau strategie duce la frică, în locul maturităţii.
Deci?
Cele mai frumoase compromisuri sunt alea care se fac cu zâmbetul pe buze. La fel cum arta fericirii se vede doar când o desenezi tu. Poate că preferinţele tale sunt opuse tuturor articolelor de „cum să”. Poate că adori să stai la o vorbă şi-un film în fiecare seară. Poate că nu trebuie să găteşti în două oale, ca să fiţi amândoi mulţumiţi de cantităţile de materie primă din fiecare.
Le-aş găsi o utilitate studiilor ăstora, însă hârtia lucioasă nu şterge bine geamurile. Iar eu nu accept să îmi văd căsuţa mai puţin decât perfectă. Aşa că nu am ce să fac decât să îţi aduc aminte, pentru că ai ales să citeşti acest articol, să ai grijă de tine aşa cum ştii tu. Până la urmă, cei care fac studiile astea primesc tot un salariu. Iar norma de lucru are şanse să implice un target. Şi acţionează şi ei în consecinţă.
Foto: Pixabay.
