Orice ţi-ar spune oricine despre ce se întâmplă după căsătorie e adevărat. Se schimbă totul şi nimic. Totul e la fel şi fiecare zi vine cu ceva nou. Iar cel mai râvnit subiect de discuţie e şi cel mai controversat. Adică banii în căsnicie, două opuse la vorbă şi port.
Banii în căsnicie intervin ca vecinii de palier. În momentele delicate, se evită pe cât posibil. Apoi, se leagă o prietenie politicoasă, care dispare atunci când se deranjează unii pe alţii pentru prima oară.
Schimbarea aia mare şi rea
Un nume comun şi două verighete la fel schimbă destul de multe, adică mai tot. Nu mai aveţi o relaţie, ci o căsnicie. Aşa că, brusc, faceţi totul mai împreună decât până atunci. Nu te mai ascunzi după un eu şi tu, indiferent cât de în favoarea ta era vreunul din ele.
Prima şi cea mai importantă schimbare e că banii ăia ţinuţi oricum împreună până atunci de drag şi bucurie devin bugetul nostru şi se pun la loc de cinste, obligatoriu, în maxim trei zile de la salariu.
Pentru că el e un bărbat suficient de norocos încât să trăiască în 2018 şi nu pe vremea când mâncai căprioare vânate cu câteva ore înainte, nu mai are nevoie de bugetul lui. Dar, pentru că ea e o femeie cu multe nevoi şi opţiuni şi un stoc de produse pe care tre’ să le cumpere regulat, are dreptul la bugetul ei, separat de restul.
…Şi ce consecinţe are
Bugetul ei necesită plimbări de bani şi intervenţii mai ceva ca firmele offshore ale politicienilor corupţi. Tot ce se poate confisca se confiscă. Ai fost la magazin şi ai luat o apă mică cu 200 lei? Restul e al tău. Ai primit ceva în plus la salariu după o recalculare de taxe? Munca ta, banii tăi.
Iar bugetul femeii are două scopuri: fericirea ei, atunci când el va fi fericit, după un cadou frumos, atent ales şi bine calculat. Şi tot fericirea ei, după o bijuterie, un tratament cosmetic, un fard sau o haină nouă.
Sau, după cum mi-a spus soţul într-o zi, dacă e suficient de scump, îi cer bani. Dacă nu, îmi iau şi singură. Şi aşa am ajuns să îi mărturisesc soţului că e cea de-a doua persoană din viaţa mea căreia îi cer bani des, după mama. Doar că mamei nu trebuia să îi explic de ce e important un hidra-ultra-sau-anti (adaugă nume de produs aici) şi de ce îmi trebuie acum, dar fix acum.
Schimbările alea mici. Şi mai rele
După nuntă, femeia devine doamnă. Poartă o verighetă din aur, aur alb, amândouă sau argint, după caz. Aşa că toate briz-briz-urile, hainele de mers la piaţă şi încălţările trebuie să capete o notă elegantă. E bine să ai acea notă la dispoziţie. Că de purtat, ai timp să o faci, atunci când te detaşezi de alegerile alea vechi şi comode.
Oficial, veniturile femeii se dublează, chiar dacă neoficial erau aşa şi până atunci. Iar cheltuielile, nu. Şi cum, orice schimbare are urmările ei, cam asta se întâmplă şi acum. Partea bună e că, după căsătorie, femeia cheltuie mai mult. Partea proastă e că, după căsătorie, femeia cheltuie mai mult.
…şi consecinţele lor
Uneori, el va ţine banii, ca să îţi uşureze puţin drumul ăla cu geanta aia pe care o iubeşti şi o urăşti, în acelaşi timp. Atunci, e posibil să uiţi asta a doua zi şi să pleci la serviciu cu portofelul gol, convinsă fiind că era plin. Dacă se întâmplă să ţii tu bugetul pe seara aia, el nu va păţi nimic, pentru că bărbaţii îşi verifică mai des portofelul decât femeile care nu prea o fac, de frică.
Atunci când soţul îşi doreşte ceva nou şi nu îşi ia, te oftici de parcă ai rămâne tu fără acel obiect esenţial. Faci pe urâtu-n patru şi rezolvi tu cumva să îşi ia chestia aia. Chiar dacă îţi iei covrigi, în loc de mâncare adevărată la muncă. Dar şi dacă ajunge în proprietatea lui, parc-ai vrea şi tu ceva. Şi-a luat adidaşi? Merge şi-o pereche de cercei. Are hanorac nou? Măcar un sutien acolo parcă ar mai fi necesar.
Banii în căsnicie sunt mai rău ca ceaiul rece
Ceaiul mai poate fi dres cu un cub de gheaţă şi băut ca ice tea. Dar banii…
Banii în căsnicie sunt un fel de rezervor de maşină. Lunar, e plin. Apoi, faci drumurile obligatorii şi mai scad. Apoi, te mai şi distrezi. Şi, la final, îţi aduci aminte că parcă ai fi vrut să pui ceva deoparte luna asta pentru o altă maşină. Asta e, data viitoare. Nu te pui cu banii în căsnicie şi cu femeia lângă magazine.
Acest text poate fi un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Tot ce scrie mai sus este neadevărat, până la proba contrarie. La fel ca toate glumele inventate vreodată despre ce se întâmplă cu banii în căsnicie.